Amenajari Interioare

Alege uși decorate pentru dulapurile mari din locuinta ta

Nevoia de depozitare impune existenta unor spatii special amenajate pentru acest scop sau introducerea in ambientul incaperii a unor dulapuri mari, numite mai nou *dressing-uri*.

Sensul pe care il atribuim cuvantului *dressing* in limba romana este impropriu fata de definitia data in Dictionarul Cambridge al Limbii Engleze, pentru simplul fapt ca acesta face referire la sosul care se pune pe salata sau la un bandaj pentru rani… Este adevarat ca in limba engleza exista expresia *dressing room* pentru a desemna o incapere pozitionata de regula in apropierea dormitorului care deserveste depozitarii obiectelor de imbracaminte si accesoriilor, expresie pe care romanii au redus-o la primul cuvant si o folosesc atat pentru a face referire la o incaprere in care depoziteaza imbracamintea, cat si la un dulap de dimensiuni mari folosit tot pentru pastrarea obiectelor vestimentare.

O data specificata aceasta confuzie lingvistica, voi prezenta cateva exemple de usi pentru dulapurile mari din caminele noastre. Dormitorul sau holul sunt locurile cele mai favorabile din locuinta pentru amplasarea unui dulap de dimensiuni mari, cu toate ca uneori, conditionati de spatiu suntem nevoiti sa le introducem in planul de amenajare al living-ului. Deoarece aceste dulapuri nu trec neobservate, data fiind dimensiunea lor in primul rând, este bine sa incercam sa le armonizam cu restul amenajarii. În vederea realizării acestui aspect, fronturile dulapului sunt cele care trebuie sa beneficieze de un tratament special.

Varianta cea mai accesibila ar fi alegerea unor manere atipice sau de dimensiuni mai mari decat cele cu care suntem obisnuiti. Ușile tapitate sau cele pe a caror suprafata s-a imprimat o imagine digitala reprezinta de asemeanea o solutie viabila pentru fronturile unui dulap. Multe modele ale acestor dulapuri mari au una dintre usi ( sau mai multe ) imbracate cu oglinda. Daca alegi sa inramezi aceste foi de ușă pe care le culisezi pe suprafata dulapului, vei induce impresia acea oglinda este amplasata pe un perete, nu ca ar fi parte dintr-un dulap.

Daca preferi ca aceste dulapuri sa devina cat mai neutre in amenajare, alege sa le vopsesti in aceeasi culoare cu cea a peretilor si renunta la manerele clasice in favoarea celor frezate sau a unui sitem push ( care permite functiei de inchidere / deschidere sa fie actionata printr-o simpla apasare a ușii ). Alegerea iti apartine!

Date contact: Irimescu Flavia – decorator interioare,  telefon: 0747.666.473.

Sursa foto: http://www.pinterest.com

 

Related posts

Casa DIY

Adina Meyers

Grinzile, un plus de valoare pentru interior

Adina Meyers

Topul celor mai frumoase interioare rustice din 2016

Adina Meyers