Amenajari Interioare

Cum alegi culorile intr-o amenajare minimalista

Stilul minimalist mizeaza in general pe cel mult doua culori predominante (incluzand aici si non-culorile alb-negru), si o a treia pentru accentele atat de necesare pentru a sparge o eventuala monotonie.

Cea de-a treia culoare poate fi inlocuita, cu succes, de o explozie de culori tari (dispuse in dungi sau in forme geometrice dintre cele mai diverse) care sa se regaseasca in pernute, draperii, tablouri sau culori.

Acestea trebuie sa pastreze insa o proportie mica in raport cu spatiul, pentru a nu deveni obositoare. Frumusetea amenajarii minimaliste se completeaza si prin folosirea unei lumini ambientale adecvate care, cu putina maiestrie, va marca zonele de interes ale incaperilor.

Lumina este unul dintre principalele aspecte ale minimalismului, in arhitectura si in designul interior. Lumina directa, indirecta, difuza, punctele de lumina care pot mari spatiul sau acoperi un zid reflecta culorile, lumineaza anumite obiecte de mobilier sau accentueaza un anumit traseu.

Este foarte interesant de observat ca prin utilizarea filtrelor de lumina, a materialelor foarte deschise (sticla translucida) sau luminii difuze, obiectele par sa sfideze legile gravitatiei.

De altfel, prin realizarea unor iluzii optice se pot demostra talentul si maiestria unui arhitect sau ale unui designer ce imbratiseaza stilul minimalist. Intr-o astfel de incapere isi vor gasi loc si piese de mobiler (de cele mai multe ori canapele sau scaune indraznete de designer), dar si contrastele evidente de texturi.

Curentul minimalist inseamna, inainte de toate, atentie la detalii. Forta minimalismului este data de faptul ca fiecare obiect trebuie ales cu mare atentie, pastrandu-si mai intai utilitatea si abia apoi valenta estetica.

Desi multi considera ca minimalismul este auster, contrastul dintre plin si gol ofera un adevarat spectacol de care se bucura tot mai multi proprietari intr-o epoca in care totul este contra cronometru.

Mobilierul se desfasoara pe orizontala, piesele fiind simple si asimetrice. Tot ce aveti nevoie intr-un living este o canapea joasa cu taburet, o masa de cafea in stil japonez si niste rafturi „plutitoare”. Decorul este completat de masa din dining, care se recomanda a avea blatul din sticla.

In bucatarie optati pentru mobilier realizat pe comanda in care sa poata fi incastrate perfect toate electrocasnicele. Este recomandat sa ganditi un bar pus in valoare de lumini sau de o insula. Renuntati la draperiile grele in favoarea unor storuri sau a unor perdele traslucide din voal.

In dormitor, patul este vedeta: trebuie sa aiba un design modern si dimensiuni mari. Acesta poate fi flancat de doua noptiere „plutitoare” si… cam atat. Vechiul sifonier este inlocuit de un dressing spatios. Puteti opta pentru vase decorative supradimensionate si tablouri abstracte sau fotografii alb-negru, cu rame negre, simple. Nu in ultimul rand, pe polite amplasati vase in forma de sticle, in culori mate, pentru a completa imaginea livingului minimalist.

 

Text: Simona Popa

Articol preluat din Revista Casa Mea

 

Related posts

Cum alegi tapetul potrivit pentru casa ta

Adina Meyers

Sunt profilele decorative o opțiune pentru interiorul casei tale?

Adina Meyers

Perdelele au un important rol decorativ şi funcţional în orice interior

Adina Meyers