LifeStyle

Copiii și părinții aleargă împreună la a X-a ediție a Campionilor sănătății

Fondurile adunate în aceste curse pentru copii și părinți vor ajuta copiii aflați în suferință, care sunt înscriși în proiectul Magic Makers

Campionii sănătății – cea mai iubită cursă a copiilor împreună cu părinții lor – va avea loc sâmbătă, 14 aprilie, începând cu ora 10:00 în Parcul Al. Ioan Cuza din București. Aflată la a X-a ediție, această activitate sportivă în aer liber dedicată familiilor, organizată de Asociațile EMOVERE, Elite Runnig, Ro Club Maraton, așteaptă peste 1.200 de alergători în cursele gândite special pentru a adapta părinții la ritmul copiilor și a petrece împreună timp frumos și sănătos.

„Burse de Sănătate”: Alergi în familie şi susţii un copil aflat într-o situaţie dificilă

Anul acesta Campionii sănătății aleargă și pentru o cauză socială: copiii cu afecţiuni oncologice, cei cu imunodeficiențe și copiii care au suferit arsuri grave şi familiile acestora, vor putea fi susţinuţi prin „Burse de Sănătate”. Taxa de înregistrare și toate donațiile vor fi dublate de sponsorul proiectului. Ne propunem ca cel puțin 15 copii cu probleme de sănătate şi cu o situaţie materiala precară să poată beneficia de burse lunare din donaţiile și fondurile adunate la Campionii sănătății.

Înscriidu-te la Cursele pentru copii și părinți Campionii sănătății donezi taxa de înscriere către un copil aflat în suferință.

MagicMAKERS – „Burse de Sănătate” este un proiect al Asociației MagiCAMP.

 “Pentru unii dintre copiii de care se ocupă Asociația MagiCAMP să alerge e doar un vis. Ei sunt nevoiți să petreacă săptămâni întregi în patul de spital, departe de bucuriile copilăriei. Părinți și copii, “campionii sănătății” participă însă la crosul organizat de Asociața EMOVERE, Elite Running și Ro Club Maraton pentru ca cei care mai au încă de luptat să mai facă un pas spre o viață ca cea de dinainte de cancer.“ declară Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu

În fiecare primăvară începând cu anul 2010, Crosurile pentru copii și părinți – Campionii sănătății au adunat din ce în ce mai mulți susținători din grădinițele și școlile din București. Întrecerile sunt organizate pe categorii de vârste de la 6 luni la 12 ani. Toți copiii vor primi medalii “Campionii sănătății” și mere gustoase de la Irinuca, personajul simbol EMOVERE, iar câștigătorii vor primi premii sănătoase. Toți participanții vor primi din partea organizatorilor tricouri Magic Makers.

Baby Love Gym la Campionii sănătății

De sport și sănătate se vor bucura și bebelușii – copiii între 4 luni și 2 ani, care vor participa alături de părinți la demonstrații de gimnastică adaptată vârstei. Demonstrațiile vor fi susținute de specialiști, kinetoterapeuți ai centrului Kineto Bebe, prin proiectul Baby Love Gym. Ei vor învăța că mișcarea este un mod de viață care trebuie învățat încă de mic, pentru a crește sănătos și armonios.

Înscrierea la cros se poate face pe http://campioniisanatatii.eliterunning.ro/ sau la faţa locului, prin plata a 20 de lei, care reprezintă taxa de participare. Fiecare cuplu de alergători copil –  părinte va primi un kit – Campionii sănătății cu tricouri MagicMAKERS, număr de concurs și mere sănătoase de la Irinuca.

Toți participanții la crosurile Campionii sănătății vor primi în dar, la finalul zilei, un spectacol de teatru cu păpuși, în care Irinuca și prietenii ei îi invață pe copii de ce este sănătos să faci mișcare în fiecare zi și de ce legumele și fructele sunt prietenii cei mai buni ai copiilor. Spectacolul este creat de actrița Violeta Mitescu.

Acțiunea Campionii sănătății ediția a X – a este organizată de Asociațiile EMOVERE, Elite Runnig, Ro Club Maraton și sprijinită de: Asociația MagiCAMP, Primaria Sectorului 3 București, Kineto Bebe.

Partener media principal – Itsy Bitsy FM

Elite Running este o asociație a iubitorilor de sport care împărtășesc bucuria de a petrece timpul liber alergând în natură. Antrenamentele noastre sunt vesele, iar atmosfera e prietenoasă. Mulți dintre cei care ni s-au alăturat, au răspuns la început provocării de a-și schimba stilul de viață și de a da mai multă atenție sănătății lor. Însă după multe antrenamente, își descoperă noi resurse și doresc să se autodepășească la fiecare competiție, devenind “alergători de elită”.

EMOVERE este o asociație de consiliere, educație și suport emoțional înființată în anul 2007 de un grup de specialiști psihologi, medici, profesori, jurnaliști interesați de dezvoltarea sănătoasaă a copilului și a familiei, de integrarea armonioasă a fiecărui individ în lumea înconjurătoare. Membrii EMOVERE se implică activ în definirea și implementarea în viața de zi cu zi a unor principii sănătoase de dezvoltare.

MagiCAMP este o asociaţie fondată de Vlad Voiculescu şi Melania Medeleanu, care oferă copiilor care își trăiesc copilăria între pereții saloanelor de spital, șansa de a-și recăpăta încrederea în ei, puterea de a lupta cu boala și motivația de a merge înainte.  Pentru copil și pentru familia lui, cancerul înseamnă o schimbare radicală a stilului de viață. Prioritatea numărul 1 devine supraviețuirea, toate celelalte trec în plan secund. Copiii petrec multe ore în cabinetele medicale, fac diverse analize, lipsesc de la școală sau de la alte evenimente cu prietenii și familia.  MagiCAMP încearcă să le dea înapoi ceva din ceea ce le-a fost luat. Adică multă joacă. Joacă la greu – așa cum spune și motto-ul nostru. Joacă luată în modul cel mai serios, pusă la cale împreună cu medici oncologi, pediatri, psihologi specializați, entertaineri de top. Joacă într-un loc de vis, încărcat de toată magia taberelor trecute și pregătit pentru taberele și mai grozave ce vor urma.

Ro Club Maraton este primul club al maratoniștilor amatori din România, care reunește numeroși membri din mari orașe ale României și reprezintă cu succes România la maratoane din toată lumea. Activitatea clubului include și antrenamente săptămânale în parcurile din București: Al. Ioan Cuza, Herăstrău și Tineretului. La aceste întâlniri sunt împărtășite informații despre viața sănătoasă la orice vârstă, despre știința practică a alergării, despre respectul pentru corp și natură.

Centrul de Recuperarea Pediatrică KinetoBebe desfășoară programe de excelență în recuperare pediatrică și profilaxia dezvoltării motorii a copilului mic, fiind specializat în desfășurarea programelor integrate  de dezvoltare neuro-motorie, lingvistică și senzorială a bebelușilor și copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 luni și 16 ani. 

Related posts

Pizza de casa cu blat subtire

Adina Meyers

Cel mai mare buchet de trandafiri, 1001 fire, livrat cu dragoste de Valentine’s Day

Adina Meyers

Bucuria celor dragi ia forma deserturilor delicioase!

Adina Meyers