LifeStyle

BERD lansează programul pentru eficiență energetică destinat sectorului rezidențial din România

Venind în sprijinul sectorului rezidenţial din România pentru creşterea economiilor de energie si reducerea costurilor cu utilitaţile, BERD lansează programul de finanţare Green Economy Financing Facility (GEFF) în valoare de 100 de milioane de euro.

Programul este destinat să ajute sectorul rezidenţial din România prin finanţarea investiţiilor în eficienţă energetică, energie regenerabilă si soluţii de economisire a apei. Este pentru prima data când BERD finanţează investiţii de eficienţă energetică în sectorul rezidenţial din România. Creditele vor putea fi accesate prin intermediul bancilor locale partenere.

Evenimentul de lansare de astazi a adus împreună oficiali de stat, reprezentanţi ai băncilor, furnizori de echipamente şi tehnologii verzi precum şi dezvoltatori de case noi şi eficiente energetic.

Matteo Patrone, Directorul Regional pentru România şi Bulgaria a declarant: “Marea majoritate a fondului locativ din România a fost construit între anii 1960 şi 1990 având un nivel scăzut al izolaţiei termice. În timp ce nevoia de a creşte eficienţa energetică este în mod imperios necesară, accesul la finanţare pentru astfel de investiţii rămâne limitată. Suntem bucuroşi că putem oferi acest nou produs de finanţare adresat în mod direct acestei probleme şi suntem deschişi către bancile din România să se alăture iniţiativei noastre.”

Cu sprijinul BERD, se aşteapta ca băncile din România să dezvolte produse destinate economiei şi investiţiilor verzi care să corespundă nevoilor clienţilor acestora. Beneficiarii acestor finanţări pot fi persoane fizice, grupuri de persoane fizice, asociaţii de proprietari sau companii furnizoare de produse şi servicii verzi. Aceştia vor putea să aleagă soluţii de tehnologii verzi pre-definite sau să beneficieze de consultanţă gratuită pentru identificarea soluţiilor cu consum de energie redus cele mai potrivite pentru investiţiile complexe ce urmează a fi finanţate prin GEFF. Consultanţa tehnică este asigurată prin intermediul grantului acordat de catre Global Environment Facility şi EBRD Shareholder Special Fund. 

Banca Transilvania este prima instituție financiară locală care s-a alăturat programului si care a contractat un împrumut de 40 de milioane de euro pentru investiții in eficienta energetica destinate clădirilor rezidențiale, asociațiilor de proprietari și furnizorilor de servicii asociate.

TaiwanICDF, responsabil de programul de dezvoltare al Chinei de la Taipei, a contribuit cu 12 milioane de dolari americani la acest program de finanţare.

Vorbind în numele Taiwan ICDF, Larry R.L Tseng din partea Biroului Reprezentativ al Taipei la Bratislava a menţionat : „Suntem foarte fericiți că putem, împreună cu BERD, să finanțăm sectorul rezidențial din România pentru a investi în tehnologii verzi şi în a transforma casele într-unele mai eficiente din punct de vedere energetic şi totodată mai confortabile. Este recunoscut faptul că un număr mare de investiții mici, au o contribuție semnificativă la efortul global de reducere a emisiilor de CO2. În linie cu viziunea TaiwanICDF cu privire la parteneriatul pentru progres, vom continua sa colaborăm cu partenerii nostri, cum este şi EBRD, pentru a sprijini programe de dezvoltare durabilă.”

GEFF urmează succesul programelor de finanţare a eficienţei energetice anterioare din România ale BERD care au sprijinit municipalitățile, companiile mari din industrie precum si companiile mici si medii să finanţeze peste 470 de investiţii în eficienţă energetică şi producerea energiei din surse regenarabile, cu o valoare cumulată de aproximativ 190 de milioane de euro.

În total, până azi, Banca a facilitat împrumuturi de aproximativ 4 miliarde de euro prin programe similare de finanțare a investițiilor verzi în 24 de țări.

GEFF face parte din programul Green Economy Transition al BERD, prin care Banca intenţionează, până în 2020, să utilizeze 40% din investiţiile sale anuale pentru finanţarile destinate reducerii impactului schimbărilor climatice, în comparaţie cu o medie de aproximativ 25% din investiţiile anuale în ultimii 5 ani. 

Related posts

Purificatorul de aer vital pentru un mediu curat în apartament

Adina Meyers

Intalnire de gradul 0! Sase bucatari celebri pun ceva la cale!

Adina Meyers

Solutii durabile si inovatoare

Adina Meyers