Grupul britanic JCB, unul dintre cei mai importanți producatori de utilaje pentru construcții și-a anunțat intrarea pe piața platformelor autoridicatoare în februarie, anul acesta. Firma intenționează să lanseze o gamă completă de nacele înaintea sfârșitului 2017 în care vor fi incluse trei nacele foarfece diesel tot teren, 9 nacele foarfece electrice (cu înăltime de lucru de la 4.6 la 13.8m), cinci nacele articulate (4 diesel si unul electric, înăltime de lucru de la 14.9 la 24.6m) și 10 nacele telescopice (cu înăltime de lucru de la 20.6 la 41.6m).

Lansarea acestei game de utilaje reprezintă un pas important în istoria companiei JCB. Cu toate că în timp de peste 50 de ani, producătorul era considerat numărul unu mondial în producția de buldoexcavatoare, modelele JCB 3X și JCB 4X de exemplu fiind foarte bine vândute pe piață, domeniul autoridicării nu era total necunoscut fiindcă începând din 1978 fabrica deja încărcătoarele telescopice  JCB 520.

Producătorul britanic și-a petrecut doi ani la pregătirea intrării sale pe piața platformelor autoridicatoare și a decis să lucreze pe baza utilajelor fabricate în China adaptându-le la propriile sale specificații.  Firma a cucerit în acelaș fel și piața dumperelor, datorită unui acord semnat cu producătorul Terex. Președintele firmei JCB, Lord Bamford afirmă că: « Piața nacelelor este una mondială și oferă oportunități de creștere imense pentru JCB, care poate oferi un suport eficient și de încredere clienților datorită celor 770 de dealeri și 2200 de depozite.” Din acest punct de vedere intrarea companiei pe o piață de 8 miliarde de dolari pe an, care reprezintă 130 000 de unități vândute anual, este considerată o adevărată revoluție.

Este surprinzător faptul că mulți fabricanți de utilaje de construcții nu intenționează să se investească în domeniul platformelor autoridicatoare, ele fiind specializați în alte domenii și estimează că nu ar obține un profit suficient de mare. Din aceste motive firma Caterpillar de exemplu, cel mai mare fabricant de echipamente pentru minerit și construcții (buldozere și excavatoare) din lume, nu produce macarale iar firmele care produc atât macarale, cât și excavatoare, cum ar fi Liebherr, Kobelco și Sumitomo (Link-Belt), gestionează separat fabricarea acestor utilaje. Dintre firmele cele mai cunoscute, numai Terex a încercat să producă o întregă gama de utilaje de construcții și de ridicare, inclusiv nacele, dar nu a reușit să cucerească pe deplin ambele piețe. A decis să rămână numai în domeniul macaralelor și a nacelelor fabricând și utilaje de concasare.

Investițiile JCB în noile fabrici, produse și asistență pentru clienți continuă să susțină creșterea economică a companiei care a câstigat deja peste 50 de premii pentru excelența în inginerie, export, design, marketing, management și pentru protecția mediului. Printre acestea se număra 27 de premii ale Reginei pentru Tehnologie și performanțe la export. Compania intenționează să rămână competentă și în continuare și să se extindă și mai mult pe piața utilajelor de construcții inițiând noi proiecte.

Related posts

Casa Cula. Construieste pe www.hailacasa.ro

Adina Meyers

Verandă sau terasă neacoperită?

Adina Meyers

Cat te costa amenajarea unei mansarde? Iata ce spun arhitectii

Adina Meyers