Obiecte de arta cu un puternic impact vizual, tablourile trebuie sa fie nelipsite din orice amenajare. Acestea se aleg in functie de stilul abordat, culorile folosite in amenajare,  dimensiunile si functia  incaperii.

Tablourile pot fi grupate pe perete sau pot fi expuse individual, devenind cu usurinta punctul focal al amenajarii. Un tablou de dimensiuni mari capteaza atentia oricui, chiar daca tema abordata de artist este una abstracta, fara trimiteri directe la emotia pe care o poti simti cand privesti un portret sau un peisaj, de exemplu. 

Pentru a permite unui tablou sa fie vedeta amenajarii, peretele pe care este fixat acesta, este recomandat sa fie alb sau zugravit intr-o culoare neutra, contrastanta cu paleta cromatica aleasa de artist pentru opera sa. Rama care incadreaza panza poate delimita intr-un mod mai vizibil tabloul de restul peretelui, daca culoarea ei este diferita de cea a zugravelii.

Un tablou incadrat intr-o rama de aceeasi culoare cu peretele, va crea impresia ca acel tablou pluteste. O atentie deosebita trebuie acordata iluminatului care pune in evidenta tabloul. Pentru a nu distorsiona culorile acestuia, se recomanda alegerea unei lumini albe asigurata de o aplica pozitionata deasupra ramei, sau doua aplice pe lateralele tabloului, un spot montat in tavan( poate fi reglabil) sau un reflector. 

Totodata, cu ajutorul tablourilor se pot obtine corectii optice ale spatiului. Putem crea impresia, de exemplu, ca un hol este mai putin lung decat in realitate, amplasand pe peretele din capatul acestuia un tablou mare, colorat care va micsora vizual spatiul. Un perete aflat in vecinatatea locului unde servim masa, poate deveni locul perfect pentru expunerea unui tablou XXL monocromatic sau colorat, dand dinamism spatiului.

Din moment ce livingul este zona in care petrecem timpul in familie sau cu prietenii, acesta poate fi ales ca locul ideal pentru un tablou care sa surprinda prin dimensiunile lui, nu neaparat prin tema aleasa. Astfel, cateva figuri geometrice in contrast cu panza pe care sunt pictate, pot deveni ingredientul de baza care asigura tabloului suprematia in cadrul amenajarii.

Decorarea peretelui aflat in spatele patului din dormitor, se face de regula apeland la cateva tablouri dispuse intr-un aranjamet orizontal. Daca renuntam la tablourile mici in favoarea unuia de dimensiuni mari, impactul este unul mult mai puternic.

Facute pe comanda, cumparate de-a gata sau imprimate digital pe canvas, important este ca tablourile sa relationeze cu restul amenajarii dandu-i consistenta, totodata.

Autor: Flavia Lorena Irimescu, Decorator de interior

 

Related posts

Casa moderna si aerisita in Bucuresti

Adina Meyers

Cum iti cureti corect aragazul, atunci cand gatesti intens

Adina Meyers

Costin Petry, arhitect şi fost membru Phoenix, despre arhitectura ecologică şi întoarcerea la origini

Adina Meyers