Natura a fost şi este o sursă de inspiraţie inepuizabilă pentru arhitecţi şi designerii de interior. Aceştia creează amenajări pline de prospeţime, vitalitate şi armonie, reproducând numeroasele forme, texturi şi culori întâlnite în regnul vegetal.

Dovadă stau şi decorurile din imaginile noastre, care îţi propun ca acum, în sezonul rece, să oferi interiorului un look exotic, prin folosirea la nivelul pereţilor a unor imprimeuri supradimensionate, cu teme vegetale şi în culori fresh.

Pentru a anima un spaţiu gol sau care nu are nimic special, nu trebuie să te dai peste cap sau să faci investiţii mari. Este suficient să apelezi la imprimeuri de dimensiuni generoase, care au un efect rapid şi spectaculoas. De pildă, pentru a crea o atmosferă luxuriantă în dormitor, lipeşte pe peretele aferent patului un tapet inspirat din fascinantul univers botanic.

De asemenea, dacă ţi-ai propus să însufleţeşti livingul, tot ce ai de făcut e să amplasezi pe peretele din spatele canapelei un grupaj de tablouri ce au aceeaşi tematică vegetală. Reţine însă că, indiferent de încăperea în care intenţionezi să le faci loc, astfel de decoraţiuni pline de prospeţime pot avea un efect wow! asupra spaţiului dacă ţii cont de următoarele trei sfaturi: poziţionează-le strategic, într-un loc cu vizibilitate maximă; scoate-le în evidenţă cu ajutorul unui fundal alb sau neutru (finisaje şi mobilier); nu le obtura cu alte elemente de decor. 

Sursa foto: Pinterest

Related posts

Cum scapam de insectele din bucatarie

Adina Meyers

Black Friday: cel mai bun blender la cel mai mic preţ

Adina Meyers

8 super produse din cupru pentru casa ta

Adina Meyers