A renunțat la liceu la vârsta de doar 15 ani, apoi a cântat în diverse trupe rock de garaj, în timp ce relațiile amoroase începeau și se terminau pe bandă rulantă. La începutul anilor ’80, însă, norocul i-a surâs lui Johnny Depp, căci despre casele lui vom vorbi în continuare.
Prin intermediul iubitei lui de la acea vreme l-a cunoscut pe actorul Nocolas Cage care i-a dat un sfat pe cât de simplu, pe atât de vizionar: să se apuce de actorie. De aici și până la primele roluri nu a mai fost decât un pas. În 1984 avea premiera Coșmar pe strada Elm. Au urmat succese după succese: Lacrimi de fată (1990), Necazurile lui Gilbert Grape (1993), Omul care a plâns (2000), Mireasa Moartă (2005) sau Pirații din Caraibe (2006) și Alice În Țara Oglinzilor (2016).
În mod firesc, după atâtea succese au urmat și investițiile imobiliare, pe care le putem cataloga drept excentrice. Johnny Depp este proprietarul unei insule private în Bahamas, iar de curând a scos la vânzare un sat întreg din Franța pe care îl achiziționase în timpul căsătoriei cu Vanessa Paradis. Prețul pentru acesta din urmă este de 55,5 milioane de dolari.
În 2007, actorul a investit și într-o serie de apartamente (mai exact cinci) într-o clădire Art Deco din centrul orașului Los Angeles, în prezent scoase la vânzare pentru suma impresionantă de 12,78 de milioane de dolari. Actorul nu a locuit niciodată aici, a fost mai mult în trecere, dar asta nu înseamnă că amenajarea interioară nu îl reprezintă în totalitate.
Interiorul este elegant, boem, decorat cu o serie de lucrări de artă
Livingul este dominat de o canapea confortabilă de piele și o serie de tablouri care aproape că sufocă pereții. În bucătărie, pereții verzi sunt parcă desprinși dintr-un scenariu al filmului Alice în Țara Oglinzilor. Oglinzile cu suprafețe mari, care măresc vizual spațiul, candelabrele cu lucrături fine, ramele tablourilor sunt tot atâtea elemente care amintesc de acest film în care Johnny Depp a fost unul dintre protagoniști. În dormitor, atmosfera relaxată este conferită de textilele colorate și perdelele care la nevoie asigură intimitate.
Text: Sânziana Iaru
Foto: James Lang, Berlyn Photography.