Când începe anul şcolar, toată casa are nevoie de o reîmprospătare. Începi cu pereţii şi termini cu dulapurile de haine şi, la urmă de tot, te ocupi şi de dulapul de rechizite. Va trebui să începi cu aproximativ o săptămână înainte dacă mai şi munceşti între timp, dar nu trebuie să te îngrijorezi – este timp pentru toate!

Într-o lume ideală, toate modificările ce vor avea loc în interiorul căminului tău vor antrena întreaga familie – mai ales copiii trebuie să ia parte la acest ritual de pregătire a casei pentru şcoală. Desigur, cei mici nu vor căra nici cutiile de cărţi, nici nu vor da găuri în pereţi, dar pot ajuta la ornarea camerelor, la alegerea covoraşului pentru camera lui sau poate fi responsabil cu hidratarea oamenilor mari.

Începe cu livingul.

Pentru că este o zonă comună, unde familia petrece majoritatea timpului împreună, tot de aici trebuie să începeţi şi reamenajarea. Acest lucru poate însemna mobilă living nouă și, dacă este cazul, nu lăsa nimic să te oprească din a cumpăra o canapea nouă, mai încăpătoare şi mai confortabilă sau măcar o nouă măsuţă de cafea nouă, care să se potrivească mai bine culorii pereţilor.

Asigură-te că toate cotloanele camerei sunt bine curăţate, astfel încât energiile Chi să circule în voie. De asemenea, adaugă două, trei ghivece cu plante naturale care să purifice aerul.

Pentru un aspect împrospătat, poţi alege o husă nouă pentru canapea sau măcar nişte pernuţe decorative noi, ori poate vei dori să înlocuieşti desenele din rame cu unele noi.

Un fotoliu cu masaj – Pentru copil, dar nu numai

Fiecare familie trebuie să aibă cel puţin un fotoliu cu masaj! Acesta poate fi amplasat în living sau în camera copilului. De ce în camera copilului? Ca să te poţi relaxa în timpul cât îl ajuţi la teme, cât îi controlezi lecţiile sau cât îi spui povestea dinainte de culcare. La o adică… tu chiar meriţi un masaj pe cinste după o zi de lucru!

Camera copilului – cireaşa de pe tort

În primul rând, trebuie să te asiguri că fiecare copil va avea un somn odihnitor – somnul este foarte important pentru ca cei mici să se dezvolte frumos. De aceea, s-ar putea să nevoie de noi saltele de pat în camera copilului.

În al doilea rând, în camera copilului trebuie să existe o masă de lucru, un scaun ergonomic de birou (cu dimensiuni ajustabile) şi un dulap pentru rechizite.

În al treilea rând, trebuie să ştii că este nepermis ca în camera copilului să nu fie tot felul de decoraţiuni, de la jucării şi puzzle-uri înrămate la tablouri cu texte motivaţionale, fotografii vesele cu familia şi hărţi unde să notaţi locurile vizitate sau un glob pământesc care să vă ajute să alegeţi următoarea destinaţie.

Ultimul şi cel mai important lucru este dotarea dulapului de rechizite cu toate cele trebuincioase: cărţi, caiete, caiete-tip, creioane colorate, acuarele, pensule, stilou, cerneală şi… materiale opţionale. Materialele opţionale sunt cele pe care copilul tău le va folosi la cursurile extraşcolare unde îl înscrii: cursuri de pictură, cursuri de pian, echipă de scrimă, de tenis sau  de fotbal şi aşa mai departe.

Un an şcolar plin de rezultate bune vă dorim! 

Related posts

Trucuri si idei de depozitare pentru colectionarii de cani

Adina Meyers

4 pasi simpli pentru sortarea rufelor

Adina Meyers

Top 3 idei despre cum sa-ti pregatesti locuinta pentru iarna

Adina Meyers