O casa nu trebuie sa fie doar frumoasa, ci si functionala pentru confortul familiei care o locuieste. Unul dintre cele mai importante sisteme care asigura functionalitatea unei locuinte este cel pluvial, care ofera drenarea si colectarea apelor provenite din precipitatii.
In lipsa unui sistem pluvial eficient, efectele asupra fundatiei, subsolului si gradinii pot fi devastatoare, mai ales in timp, cand hidroizolatia cedeaza si pot aparea infiltratii, iar de aici decurge un lung sir de probleme. Solutiile pentru proiectarea si implementarea unui sistem pluvial eficient sunt multiple, iar in continuare vi le vom prezenta pe cele mai cunoscute dintre ele.
Una dintre cele mai des intalnite solutii pentru colectarea si evacuarea apelor pluviale care provin de pe acoperisul casei este ingroparea burlanelor si legarea lor direct la sistemul de canalizare. Astfel, se asigura protejarea teraselor si a perimetrului din jurul casei de un flux abundent de apa provenit de pe acoperis, dar din aceasta metoda decurg si cateva dezavantaje deloc de neglijat. Multe dintre burlanele ingropate se colmateaza dupa prima toamna, avand in vedere ca la racordul dintre jgheab si burlan lipsesc, in mod uzual, parafrunzarele. In plus, functionalitatea acestui sistem risca sa fie afectata de dopurile de gheata care se formeaza iarna pe circuit.
Pornind de la premisa ca burlanele pentru scurgerea apelor pluviale sunt corect dimensionate, ca numar si diametru, puteti opta pentru o legatura mai eficienta intre acestea si canalizare. Astfel aveti la dispozitie mai multe variante, dintre care sa alegeti una in urma unei discutii cu un inginer. Problema se poate rezolva prin intermediul unor guri de scurgere sau a unui sistem de rigole care sa capteze apa atat de la burlan, cat si de la nivelul platformei. Exista o gama mare de produse, din fonta, polietilena sau betoane speciale (cu polimeri etc.).
O alta varianta pe care o aveti la dispozitie este suprafata cu pietris drenant, acest sistem fiind recomandat atunci cand nu exista o platforma betonata. In cele ce urmeaza vom analiza pe rand toate cele trei optiuni, pentru ca dumneavoastra sa puteti pune in balanta avantajele si dezavantajele fiecarui sistem in parte si sa faceti alegerea optima.
Sistem cu guri de scurgere si tevi de canalizare ingropate
In ciuda denumirii complexe, este un sistem care functioneaza dupa principii extrem de simple, cu aplicabilitate in cazuri dintre cele mai diverse, putand fi dimensionat pentru orice timp de proprietate. Se recomanda utilizarea gurilor de scurgere cu forma patrata sau dreptunghiulara, pentru a face mai usoara etansarea cu peretele cladirii. In mod uzual, gurile sunt prevazute cu protectie impotriva colmatarii cosurilor metalice sau din plastic care aduna frunzele sau alte obiecte ce ar putea infunda canalizarea si care, atunci cand se face intretinerea, se golesc.
Un alt avantaj al acestui sistem sunt grilajele care acopera gurile de scurgere si care pot fi alese cu design si din materiale dintre cele mai variate, in functie de arhitectura exterioara a casei si de stilul de amenajare peisagistica a gradinii. Acestea pot fi din beton turnat, metal cromat sau nu si, de ce nu, chiar dintr-un lemn de esenta tare, protejat corespunzator impotriva umiditatii. In dreptul zonei unde se monteaza gura de scurgere trebuie sa existe o hidroizolatie performanta, pentru a se evita udarea soclului, dar si pentru a impiedica infiltratiile de apa pe langa gura de scurgere, ceea ce ar conduce la aparitia fisurilor sau a igrasiei si mucegaiului.
Gurile de scurgere pot colecta atat apele care provin de pe acoperis, cat si pe cele de la nivelul platformelor sau aleilor. In consecinta, diametrul tevilor de scurgere trebuie calculat si adaptat la volumul de apa care ajunge spre canalizare, pentru a impiedica inundarea aleilor sau a platformelor. Dimensionarea sistemulului de scurgere este indicat sa fie facuta de catre un specialist, in functie de volumul mediu de precipitatii anual al zonei in care este ridicata casa si de suprafata de pe care se colecteaza apele pluviale.
Rigolele sunt, poate, cea mai simpla metoda de colectare a apelor pluviale, in acest caz atentia fiind canalizata pe imbinarea si finisarea lor in vederea obtinerii unei suprafete de scurgere etanse care sa previna infiltratiile si scurgerile necontrolate in drumul lor pana la sistemul de canalizare. Dimensionarea rigolelor, precum si forma de dispunere se vor face in urma unui calcul realizat de un specialist, care trebuie sa estimeze cantitatea maxima de apa care se poate transporta, fara ca aleile si platformele exterioare sa fie inundate. Ca si in cazul gurilor de scurgere, se va urmari protejarea peretilor cladirii de apa care ar putea ajunge pe soclu. Rigolele se monteaza pe fundatii din beton, iar unul dintre cele mai mari avantaje a acestui sistem este acela ca se poate curata foarte usor, intrucat transportul apei pluviale se face pe la suprafata.
Suprafetele cu pietris drenant sunt recomandate atunci cand in jurul constructiei nu exista alei si platforme betonate. Utilizarea pietrisului ca strat de colectare si drenare a apelor provenite de pe acoperis poate fi completata de folosirea unor alei in sistem deck, care asigura scurgerea facila a apei de ploaie. Grosimea stratului de pietris trebuie sa fie de maximum 15 cm, dimensiunea facandu-se in functie de cat de repede se doreste scurgerea apelor provenite din precipitatii. Se recomanda utilizarea unor agregate cu diametre mai mari de 3 cm.
Utilizarea pietrisului reduce aparitia fenomenului de stropire a soclului cladirii, dar asta nu inseamna ca nu va mai fi nevoie de o protectie eficienta a lui la actiunea apei. Şi in cazul acestui sistem se recomanda prinderea parafrunzarelor la nivelul jgheabului, intrucat frunzele ajunse pe pietris se vor descompune si vor crea un aspect inestetic.
Apa de ploaie poate fi directionata spre sistemul centralizat de canalizare sau colectata in rezervoare de mari dimensiuni, stocata si folosita ulterior pentru udarea gradinii, pentru menaj sau alte activitati casnice, fiind recunoscuta pentru proprietatile sale. Rezervoarele speciale pentru colectarea si stocarea apei pluviale sunt realizate din polietilena si se monteaza subteran sau suprateran. Sunt ecologice, datorita etanseitatii si duratei indelungate de viata.
Avantajele rezervoarelor de stocare a apei pluviale
– capacitate crescuta de stocare;
– transportul si manipularea sunt mult usurate, datorita greutatii reduse;
– rezistenta ridicata la coroziune;
– instalare rapida fara a necesita utilaje speciale;
– racordare simpla si posibilitati de ajustare ulterioara;
– posibilitate montarii de robineti;
– curatare si intretinere usoare;
Articol preluat din Revista Casa Mea
Text: Simona Popa