Compania austriaca VIKING a anuntat o crestere de 16,5% in 2014, atingand o cifra de afaceri record de aproximativ 180 milioane de euro. Compania VIKING este un producator specializat in industria de intretinere a spatiilor verzi, fiind parte a grupului german STIHL.
In Romania VIKING este distribuit prin reteaua STIHL, produsele sale fiind comercializate in cele peste 300 de magazine ale dealerilor STIHL. “La nivel local am obtinut o crestere a business-ului pe zona de utilaje dedicate intretinerii spatiilor verzi, in 2014 situandu-ne undeva la peste 32% fata de 2013. Cresterea s-a datorat in principal imbunatatirii distributiei produselor VIKING si expunerii in magazinele retelei. De altfel, acest upgrade in distributie si expunere s-a operat si pentru utilajele STIHL”, declara Ioan Mezei director general STIHL Romania.
Cele mai vandute produse din gama VIKING au fost masinile de tuns iarba pe benzina, iar in ceea ce priveste localizarea cresterii vanzarilor, zona de vest a tarii a obtinut cele mai bune rezultate. “La mijlocul acestui an ne aflam cu brandul VIKING cu 10% peste anul trecut, iar tinta noastra este sa mentinem trendul crescator al vanzarilor pana la sfarsitul anului. Piata utilajelor de intretinere a spatiilor verzi se dezvolta timid in tara noastra si, in general, functioneaza in tandem cu sectorul constructiilor de case. Uitandu-ne la evolutia rezidentialelor din ultimul an, cel mai probabil este ca o crestere generala mai consistenta a pietei noastre se va produce in cursul anului viitor”, precizeaza Ioan Mezei.
In prezent piata uneltelor de gradinarit se situeaza la aproximativ 15 milioane de euro.
Despre compania VIKING
Compania VIKING a fost infiintata in 1981, din 1992 devenind parte din grupul german STIHL. VIKING produce in Tirol, Austria, echipamente destinate industriei de peisagistica si gradinarit ca: masini de tuns iarba, tractorase de tuns iarba, motocultoare, tocatoare de gradina etc. De anul trecut VIKING a introdus pe piata un concept revolutionar de ingrijire a ierbii, care are la baza un robot dezvoltat de inginerii companiei. Robotul MI 632 realizeaza singur operatiunile de ingrijire a gazonului, fara a mai fi necesara interventia proprietarului. La VIKING lucreaza 350 de angajati, iar productia, in proportie de 98%, ia calea exportului.