Home

7 modalitati simpatice de a refolosi sticlele si borcanele vechi

Odinioara, mamele si bunicile noastre le umpleau cu gemuri, dulceturi si compoturi. Apoi „au cazut in dizgratie”, pentru ca in zilele noastre sa fie repuse in drepturi si sa fie folosite cu succes in alte scopuri.

Imbraca un borcan intr-o „hainuta” delicata, din dantela sau macrame, si acopera capacul cu un material asortat. Completeaza „tinuta” cu snururi in ton si vei obtine o mica „bijuterie”.

Transforma cateva borcanele de iaurt din acelea vechi, cu gura larga, emblematice pentru Epoca de Aur, in suporturi originale pentru lumanari. Pentru un plus de farmec, orneaza-le cu un pic de sfoara.

Umple borcanele mai mari cu bomboane, biscuiti, prajiturele si alte dulciuri apetisante. Pe langa faptul ca vor arata irezistibil atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari, vor decora delicios bucataria.

Esti o persoana romantica? Atunci pastreaza-ti visurile, ideile si gandurile asternute pe biletele intr-un borcanel. Pentru a avea siguranta ca nu-si vor lua zborul, astupa recipientul cu un dop de pluta.   

1. Transparente la… inaltime
Indiferent ca-ti sunt familiare sau nu, sticlele de lapte din vremurile de trista amintire, uitate de mult prin debara sau pod, merita o noua sansa la viata. Sterge praful de pe ele si foloseste-le ca vaze pentru flori. Cu ajutorul unei sfori de rafie, suspenda-le prin casa, pe balcon sau in gradina. Vor arata foarte interesant! Daca nu ai astfel de sticle, nu-i nicio problema. Poti apela la fel de bine la borcane.

2. Simple, dar de efect
Creeaza un aranjament simplu, dar de efect, in care transparentele, culorile, miresmele si prospetimea sa se imbine armonios. Pentru un grupaj dinamic, apeleaza la borcane cu dimensiuni si forme diferite si la mai multe tipuri de flori.

3. Combinatie surprinzatoare
Iata o modalitate inedita de a transforma un simplu gard de lemn intr-un element de rezistenta al gradinii. „Secretul” este urmatorul: da gauri in uluci, dupa care „umple-le” cu sticle vechi. Nu e obligatoriu sa aiba toate aceeasi culoare. Cu cat mai diverse, cu atat mai bine!  

 

Related posts

Cum sa va faceti singuri un raft elegant pentru carti

Adina Meyers

Tipuri de seminee si focarele potrivite pentru ele. Cum il alegi pe cel potrivit nevoilor tale?

Adina Meyers

From a traditional Victorian house, to a bright and modern home

Adina Meyers