Image default
Bricolaj

6 decoraţiuni handmade pentru un Halloween colorat

Anul ăsta, ne-am propus ca de Halloween să avem un decor un pic altfel: colorat, vesel şi 100% realizat de noi. Zis şi făcut! Cu două zile înainte de sărbătoare, ne-am pus toţi – mici şi mari – pe decupat, desenat, vopsit, lipit şi făcut decoraţiuni. Noi spunem că ne-au ieşit foarte bine, însă, chiar să fi fost altfel, tot nu ne-am fi supărat, şi asta pentru că am petrecut împreună clipe frumoase (ne-am ajutat, ne-am întrecut în îndemânare şi creativitate, ne-am distrat) şi am economisit şi ceva bănuţi. În continuare vă împărtăşim câteva dintre ideile noastre, pe care le puteţi pune şi voi în practică cu succes.

1. Coroniţă în culorile toamnei
Din frunze uscate, fructe, flori de toamnă şi tărtăcuţe, puteţi să faceţi o coroniţă de sezon pentru uşa de la intrare în casă sau pentru masă. Este o decoraţiune nu doar frumoasă, ci şi ieftină (având în vedere că folosiţi numai elemente naturale) şi uşor de realizat. Partea care ar putea să vă pună un pic în dificultate este realizarea bazei, însă dacă utilizaţi nuieluşe din răchită sau salcie, care sunt foarte elastice, atunci totul va fi floare la ureche.

2. Felinare zâmbăreţe, din borcane şi pahare
Halloweenul nu ar fi Halloween fără lumânări şi felinare. Adunaţi de prin casă câteva borcane şi pahare care nu vă mai trebuie şi vopsiţi-le în alb şi portocaliu, cu o vopsea specială pentru sticlă. După ce s-a uscat stratul de vopsea, desenaţi pe fiecare, cu un marker negru, câte o figură care să exprime o stare de spirit. Pozitivă să fie! În seara mult aşteptatei sărbători, puneţi în recipientele colorate lumânări sau candele şi veţi crea o atmosferă specială. 

3. Dovlecei simpatici
Chiar dacă sunt miniaturali, aceşti dovlecei decorativi sunt de mare efect. Pentru realizarea lor, aveţi nevoie de hârtie creponată portocalie, vatelină (sau vată), aţă, foarfecă şi de beţişoare de lemn. Formaţi câte un bulgăraş de vatelină şi îmbrăcaţi-l cu hârtia creponată. Strângeţi hârtia şi legaţi-o cu aţă sau lipiţi-o cu un pic de adeziv. Pentru a obţine pliurile, legaţi dovlecelul cu aţă asemenea unui colet. La final, adăugaţi beţişorul, care va juca rolul de codiţă.  


Pentru a aduce spiritul Halloweenului în locuinţă, nu trebuie să vă goliţi portofelele sau să faceţi schimbări importante în decor, ci este suficient să folosiţi cât mai inventiv ceea ce aveţi deja prin casă. De exemplu, puneţi laolaltă mai multe lumânărele colorate, doi-trei dovlecei decorativi şi câteva decoraţiuni din hârtie realizate de cei mici şi veţi da naştere unui aranjament foarte reuşit.

4. Lilieci pe pereţi
Sunt foarte simplu de realizat, aşa că îi puteţi lăsa pe copii să se ocupe de ei. Materialele necesare sunt: un model de liliac luat de pe Net sau făcut chiar de voi (dacă aveţi talent la desen), hârtie neagră, hârtie galbenă (pentru ochi), adeziv pentru hârtie, foarfecă şi bandă dublu-adezivă. Tot ce aveţi de făcut e să decupaţi liliecii după şablon, după care să lipiţi cu adeziv ochii făcuţi în prealabil din hârtie galbenă. La final, aplicaţi pe ei banda dublu adezivă şi lipiţi-i oriunde doriţi: pe pereţi, pe uşa de la intrare în casă sau pe obiectele aflate la înălţime.

5. Pânză de păianjen din bandă adezivă
Nici această decoraţiune nu are un grad ridicat de dificultate, însă presupune ceva mai multă răbdare. Operaţiunea este simplă, dar migăloasă şi constă în tăierea unei benzi adezive negre în mai multe bucăţele. Apoi, în funcţie de un model sau de propria imaginaţie, trebuie să le lipiţi astfel încât să creaţi imaginea unei pânze de păianjen. Pentru ca impactul vizual să fie maxim, vă recomandăm să alegeţi un fundal deschis la culoare (un perete alb, de exemplu), iar la sfârşit să animaţi pânza cu un păianjen de plastic. 

6. Mini-fantome în formă de frunze
Din frunzele uscate adunate din parc după grădi’ sau şcoală, puteţi face decoraţiuni inedite. De exemplu, din cele mai frumoase frunze realizaţi împreună cu prichindelul vostru un colaj de sezon superb, iar pe cele mai mari (de arţar, stejar, viţă-de-vie) folosiţi-le ca şablon pentru a confecţiona din hârtie câteva… mini-fantome. Copiii vor fi absolut încântaţi să decupeze cu mânuţele lor originalele decoraţiuni de Halloween!  

Foto: Shutterstock

Articole similare

Cum să îţi organizezi mai bine lucrurile acasă

casamea.ro

Pas cu pas: cum să construiești un foișor

casamea.ro

Cum să obții spațiu într-o bucătărie foarte mică

casamea.ro

Lasă un comentariu

1 × 3 =