Home

3 proiecte ingenioase pentru casa ta pe care le poți face singur

Proiectele pentru casă necesită, de obicei, timp și resurse pe care nu le avem. Însă există proiecte de impact, care se pot realiza cu costuri reduse și cu un minimum de efort. Află care sunt acestea și cum le poți realiza:

Felinare din borcane, pentru curte sau grădină

Imaginează-ți că iei o cină liniștită într-o grădină luminată de zeci de felinare. Acest proiect e perfect pentru iluminarea și decorarea unei curți sau a unei grădini. Tot ce ai de făcut este să folosești sarma pentru a fabrica o toartă de care urmează să fie agățate borcanele și apoi să pui câte o lumânare mică în fiecare. Nu ai nevoie de multe materiale, iar ambianța pe care o creează aceste felinare e cu adevărat deosebită.

Felinarele sunt perfecte atunci când vrei să organizezi o petrecere sau o cină romantică în curte. De asemenea, le poți folosi ca sistem de iluminat pentru curtea ta în perioadele mai calde. Felinarele sunt ușor de fabricat, ușor de întreținut, iar costurile proiectului sunt foarte reduse.

Iată materiale de care ai nevoie:

– sârmă (calculezi cantitatea în funcție de numărul de felinare pe care ți-l dorești)

– borcane (orice tip, atâta timp cât borcanul are o margine de care poți lega sârma)

– sare sau nisip

– clești de tăiat sârma

– patent

– lumânări

Începe prin a măsura sârma de care ai nevoie. Pentru asta, înconjoară marginea borcanului cu sârmă și leagă-l. Apoi îndoaie sârma pentru a forma mânerul felinarului și taie sârma în punctul unde se termină mânerul. Leagă cel de-al doilea capăt de sârma care înconjoară gâtul borcanului și ești aproape gata. Tot ce trebuie să mai faci acum e să presari nisip sau sare pe fundul borcanului și să plasezi lumânarea în interior.

Rafturi invizibile, pentru cărți

Surprinde-ți musafirii cu un efect vizual deosebit, realizat cu un minimum de efort. Conform Lifehacker, rafturile invizibile pentru cărți se construiesc repede, cu puține materiale și cu costuri foarte reduse. În plus, le vei stârni invidia musafirilor tăi și le vei  da un subiect de discuție pentru restul serii.

Aceste rafturi sunt o soluție foarte ingenioasă pentru depozitarea cărților, însă ele au și un rol estetic. Efectul vizual creat de cărți, care par să leviteze, este unul cu adevărat deosebit. Acestea îmbunătățesc estetica oricărei camere și sunt perfecte pentru a acoperi un perete gol, economisind, astfel, mult spațiu.

Materiale necesare sunt:

– bormașină

– șuruburi

– dibluri- conectori unghiulari în formă de „L” (asigură-te că una din laturile conectorilor are cel puțin 15 cm, lățimea unei cărți obișnuite)

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să alegi locul unde vei plasa raftul și să marchezi peretele cu două semne la o distanță de maximum 10 cm unul de altul. Vei folosi aceste semne pentru a da găurile cu bormașina. După ce ai făcut cele două găuri, introdu câte un diblu în fiecare, iar apoi folosește șuruburile pentru a fixa conectorii de perete. După ce ai montat cei doi conectori în formă de „L” raftul tău este gata. Tot ce trebuie să faci acum este să așezi cărțile pe raft și să te bucuri de reacțiile surprinse ale musafirilor.

Dulăpioare deschise din lăzi refolosite

Arată-ți simțul artistic și talentul de decorator cu acest proiect care va impresiona orice musafir, prin originalitatea sa. Folosește lăzi de lemn pentru a crea dulăpioare deschise, unde poți așeza plante, cărți și obiecte decorative. Vei impresiona invitații tăi și vei economisi bani, reușind în același timp să construiești o piesă de mobilier funcțională, cu un aspect foarte plăcut.

Acest proiect este perfect pentru a crea un colț decorativ în living sau pentru a acoperi un perete gol. De asemenea, poți folosi aceste dulăpioare pentru a expune diferite vederi sau fotografii cu familia, personalizând, astfel, camera.

Iată care sunt materialele de care ai nevoie:

– lăzi de lemn cu spații între scândurile din lateral

– vopsea în culori potrivite cu camera (îți recomandăm să vopsești dulăpioarele în mai multe culori pentru un efect cromatic deosebit)

– sârmă

– clești pentru tăiat sârma

– patent

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să vopsești lăzile; poți sări peste acest pas dacă vrei ca dulăpioarele să aibă un aspect vintage. Apoi folosește cleștele pentru a tăia sârma și leagă dulăpioarele între ele prin lateral, astfel încât să nu se vadă sârma. Folosește patentul pentru a strânge legăturile, iar proiectul tău este gata. Acum te poți bucura de un colț decorativ original și perfect funcțional, care îi va impresiona pe invitații tăi iar și îți va economisi bani.

Sursă foto: Shutterstock, Pinterest

 

 

Related posts

„Aventura Parc” de 4 milioane euro la fosta Uzina de Apă din Galați

Adina Meyers

Curățenie și prospețime la locul de muncă

Adina Meyers

Informatii pentru controlul calitatii, in sprijinul cumparatorului de ferestre si usi PVC KBE

Adina Meyers