Decor

3 pași simpli pentru o atmosferă de toamnă cosy

Toamna, natura oferă un spectacol superb, din care te poți inspira și tu pentru a crea în interiorul locuinței tale un decor de sezon cald, intim și colorat. Uite cât e de ușor să aduci vibrația acestui sezon în căminul tău!  


1. Foloseşte imprimeuri tomnatice
Motivele vegetale ce fac trimitere la acest anotimp, precum frunzele, fructele, legumele, copacii, dar și imprimeurile cu animale simpatice, inspirate din universul pădurii, sunt cele mai de efect atunci când vrei să aduci spiritul toamnei în interiorul locuinţei. Foarte tomnatice sunt și imprimeurile cadrilate, așa că neapărat ia-le în calcul. Indiferent că le folosești la nivelul textilelor, al finisajelor (un tapet sau un foto-tapet cu patternuri de sezon supradimensionate va fi de impact) sau al decorațiunilor, acestea vor da viață amenajării şi te vor conecta mai bine la natură.  

O idee foarte frumoasă, pe care o poți încerca și tu cu succes, este să compui un aranjament jovial, care să facă trimitere la natura care se pregătește de hibernare. E atât de simplu! Ai nevoie de pernuțe cu imprimeuri simpatice, inspirate din fauna pădurii, de câteva accesorii textile călduroase, din împletituri, de un coș cu lemne pentru foc și de elemente vegetale de sezon.

2. Creează intimitate
Cel mai bun remediu pentruzilele mohorâte şi nopţile răcoroase de toamnă este atmosfera intimă de acasă, la conturarea căreia contribuie într-o mare măsură sursele de căldură tradiţionale. Un şemineu sau un godin funcţional, pe bază de lemne, va răspândi o căldură foarte plăcută şi va învălui locuinţa într-un aer de poveste. Nu uita nici de corpuri de iluminat, lumânări şi felinare, care aduc un plus de intimitate şi romantism prin lumina lor feerică.

De aceeaşi atmosferă specială te poţi bucura şi în grădină sau pe terasa din faţa casei, dacă amenajezi un focar sau un fire-pit, în jurul căruia să deapeni amintiri împreună cu cei dragi în serile târzii.

3. Colorează şi personalizează  
Cu ajutorul elementelor vegetale, al plantelor şi florilor naturale specifice acestui anotimp, orice amenajare capătă un farmec aparte. Iată câteva idei simple, pe care le poţi pune în practică: marchează intrarea în locuinţă cu ghivece cu tufănele, crizanteme şi crăiţe; pentru că este luna dovlecilor, decorează casa şi curtea cu tot felul de aranjamente simpatice; împodobeşte căminul cu decoraţiuni originale, realizate din frunze multicolore, ghinde, conuri şi seminţe, adunate chiar de tine.

Foto: Shutterstock și Pinterest

Related posts

Dormitorul, oaza ta de liniște: trucuri și idei

Adina Meyers

Covorașele dezinfectante opresc microbii la intrare

Adina Meyers

Decorează cu scoici

Adina Meyers