Institutul Pantone, autoritatea internaţională în ceea ce priveşte culorile şi sistemele de culori, a ales pentru anul 2018 o culoare foarte specială, intrigantă, fascinantă şi magică, care în acelaşi timp este foarte provocatoare şi liniştitoare: violetul-aprins.

„Pentru 2018 am vrut să alegem ceva care oferă speranță și un mesaj pozitiv”, au spus reprezentanții Pantone. „Violetul-aprins este cea mai complexă dintre toate culorile. Este nevoie de două nuanțe opuse, roșu și albastru, pentru a obține violetul”, a precizat șefa Pantone, care consideră că violetul reprezintă cel mai bine „situația mondială de astăzi”

„Comunicând originalitate, ingenuitate și o gândire vizionară”, potrivit lui Leatrice Eiseman, directorul executiv al Pantone Color Institute, violetul-aprins favorizează creativitatea, inspirând de-a lungul timpului mulţi artişti, dintre care îi amintim pe celebrul arhitect Frank Lloyd Wright şi pe faimosul Prince.

Asociat cu roialitatea şi biserica, violetul-aprins este o culoare puternică, ușor misterioasă și care promovează o gândire orientată către viitor.
La nivel psihic, această culoare are capacitatea de a anihila frica, angoasele, agresivitatea şi gelozia, favorizând starea de reverie şi stimulând imaginaţia.


 
Cum integrezi această culoare în amenajarea interioară?

Chiar dacă este considerat o culoare mult prea îndrăzneaţă pentru interiorul unei locuinţe, violetul poate fi „acomodat” în decorul oricărei încăperi, oferindu-i culoare şi personalitate. Există însă o condiţie: să fie folosit în dozele potrivite şi diluat cu alte nuanţe.

Dacă îl combini corect, poţi obţine efecte cromatice cu totul speciale. Iată care sunt culorile pe care i le poţi asocia:

Cel mai simplu şi sigur este să îl completezi cu alb, negru şi gri, non-culori care îl vor pune perfect în valoare. 

În cazul unui decor modern sau retro, îţi recomandăm să îl combini cu galben intens. Violetul-aprins şi galbenul intens două culori perfect complementare, aşa că vei obţine un contrast armonios şi spectaculos.

Pentru un aer plin de rafinament, completează violetul-aprins cu verde smarald.

Dacă îţi doreşti să creezi un interior în egală măsură elegant şi sobru, mixează violetul-aprins cu nuanţe de albastru cu tentă gri.

Related posts

O retragere alpină pentru a te vindeca de Covidul Lung

Adina Meyers

Cum sa va racoriti casa in zilele caniculare

Adina Meyers

Verdele, culoarea sarbatorilor

Adina Meyers