Home LifeStyle

Vechea Gardă (THE OLD GUARD) cu Charlize Theron, lansare internațională pe Netflix – FOTO&VIDEO

Vechea Gardă/ THE OLD GUARD va avea lansarea internațională pe Netflix pe 10 iulie 2020.

SINOPSIS

Condus de o războinică pe nume Andy (Charlize Theron), un mic grup secret și unit de mercenari care posedă o capacitate misterioasă de a fi nemuritori și luptă de secole pentru a-i proteja pe muritori. Când membrii grupului sunt recrutați pentru o misiune urgentă, abilitățile lor extraordinare sunt descoperite. Acum depinde de Andy și de Nile (KiKi Layne), cea mai nouă membră a echipei, să ajute grupul să scape de amenințarea celor care caută prin orice mijloace să le reproducă puterile și să profite de pe urma lor. Bazat pe apreciatul roman grafic de Greg Rucka și regizat de Gina Prince-Bythewood (Dragoste și baschet, Luminile rampei), Vechea Gardă este un film de acțiune dur, care dovedește că a fi nemuritor nu este chiar așa de ușor cum pare.

DESPRE POVESTE

Cu acțiunea plasată în prezent, dar care își are originea în secole de aventuri, Vechea Gardă se concentrează asupra unui grup de mercenari care, în mod misterios, sunt nemuritori. Charlize Theron, distinsă cu premiul Oscar, este producătoare și interpretează rolul lui Andy – sau Andromaca din Sciția – o războinică născută într-o perioadă ce precede aproape toate consemnările istorice și a cărei experiență în luptă este de neegalat. Alături de Booker (Matthias Schoenaerts), Joe (Marwan Kenzari), Nicky (Luca Marinelli) și Nile (KiKi Layne), cea mai nouă membră a grupului de nemuritori, Andy își folosește darul pentru a proteja omenirea, conducând echipa pe un drum secret, întunecat și plin de altruism de-a lungul secolelor, punând mereu în balanță binele și răul și, uneori, fiind nevoită să ucidă pentru a salva alte mii de vieți. Dar, atunci când o operațiune propusă de un fost agent CIA (Chiwetel Ejiofor) se întoarce împotriva lor, secretul celor din grup iese la iveală, amenințându-le existența.

La douăzeci de ani de la momentul în care filmul Dragoste și baschet a impresionat la Festivalul de Film Sundance, marcând debutul spectaculos al Ginei Prince-Bythewood, regizoarea distinsă cu nenumărate premii își lansează primul film de acțiune cu buget mare. Păstrând tradiția impresionantului ei debut și a filmelor precum Luminile rampei din 2014, Prince-Bythewood depășește din nou așteptările acestui gen de lungmetraje, realizând o poveste plină de sens, compasiune și dragoste pentru familie, în toate formele ei.  După un scenariu scris de creatorul de reviste de benzi desenate distins cu premiul Eisner, Greg Rucka, și adaptat după apreciata serie de romane grafice care îi aparține, Vechea Gardă răstoarnă ideea că a fi nemuritor este un lucru de dorit. În schimb, filmul se concentrează asupra faptului că a trăi pentru totdeauna este, de fapt, o tragedie.

Filmul este totodată și o poveste cu supereroi, care plasează misiunea de a salva omenirea în mâinile a două luptătoare. „Este o poveste cu elemente și teme mitologice legate de relații, familie și dragoste, care, pentru mine, sunt foarte interesante”, a spus Prince-Bythewood. „Dar, în esență, faptul că am reușit să aduc pe ecran două femei puternice a însemnat totul. Acest scenariu a ajuns la mine într-o perioadă în care căutam un proiect de amploare și mi-a oferit oportunitatea de a face exact ceea ce mi-am dorit, și anume să prezint lumii niște eroine, una dintre ele fiind o tânără de culoare.”

Odată cu rolul Nile, o nemuritoare începătoare care ajunge să fie îndrumată, fără prea multă de tragere de inimă, de Andy, KiKi Layne (Povestea de pe strada Beale, Fiu al Americii) devine întruchiparea unui nou tip de eroină. Deși puterile ei sunt unice, durerea de a renunța la fostul ei mod de viață și rezistența față de noile responsabilități pot fi înțelese de oricine.

Prince-Bythewood își amintește de momentul apelului din partea Skydance care o invita să citească scenariul pentru Vechea Gardă și de entuziasmul de a putea lucra alături de compania care a readus în fața publicului internațional francize recent revitalizate, precum Star Trek și Misiune: Imposibilă, dar și filme SF de top, precum Anihilare din 2018. „Membrii echipei Skydance realizează filme extraordinar de bune în această sferă. Nu vă puteți închipui cât de hotărâți au fost să găsească o regizoare pentru acest lungmetraj. Împreună cu Greg Rucka, au dezvoltat acest proiect, unul dintre preferatele lor, vreme de un an întreg și mă simt recunoscătoare că au avut încredere în mine să dau viață acestor personaje și acestei povești. Cei din companie sunt oameni extraordinari, care iubesc filmele cu adevărat.”

Don Granger, președinte Skydance Media responsabil de producția de lungmetraje, a declarat: „După ce am avut la dispoziție extraordinara adaptare a romanului grafic al lui Greg Rucka, ne-am dat seama că ne doream să găsim un cineast care să aducă materialului o perspectivă nouă și proaspătă. Ne trebuia o persoană care să fie capabilă nu numai să surprindă aspectele profunde ale personajelor principale, ci și să abordeze cu pasiune și în forță scenele de acțiune și obiectivul filmului. Gina putea face toate aceste lucruri și mai mult decât atât. Nerăbdarea și entuziasmul ei pentru trecerea la acest gen erau molipsitoare, iar experiența ei în a lansa cariere prin intermediul filmelor nu are egal. Nici n-am știut cum să ne exprimăm mai repede acordul.”

Când Skydance i-a prezentat proiectul lui Theron și companiei ei de producție, Denver & Delilah Films, realismul narațiunii a fost cel care i-a atras atenția în cea mai mare măsură. „Compania noastră căuta de mult un asemenea proiect”, spune Theron. Ea și Prince-Bythewood au stabilit imediat o legătură și au descoperit că sunt pe aceeași lungime de undă. „Ne-am dorit ca acesta să fie un film de acțiune cu ritm alert, proaspăt și original, care să nu sacrifice aspectele emoționante și dramatice ale poveștii principale. Ne-am propus să facem un film foarte dinamic și realist, cu personaje și provocări nemaiîntâlnite până acum în cadrul acestui gen.”

Când am început să discutăm despre persoana care s-ar potrivi cel mai bine în rolul Andy, am fost de acord cu toții că Charlize Theron este genul de actriță care ar trebui să se afle în fruntea distribuției”, spune Granger. „Nimeni nu a crezut că vom și reuși să o distribuim pe Charlize. Cât de des ai parte de distribuția de vis? Așa ceva se întâmplă o dată în viață. Am lăsat precauțiile la o parte și am încercat, iar restul este istorie, după cum se spune. Charlize este Andy și Andy este Charlize. Filmul este perfect pentru că se sprijină ferm pe umerii ei.”

Producătorul Marc Evans a declarat: „Ceea ce este grozav la Vechea Gardă este faptul că acțiunea se petrece în lumea în care trăim. Aproape totul este filmat cu o cameră de mână, iar rezultatul este unul modern din punct de vedere estetic. Ideea de a prezenta oameni nemuritori în lumea reală, spre deosebire de versiunea fantastică a acestui aspect, conferă credibilitate filmului. Pare că ar trebui să fie imposibil, dar cred că se potrivește perfect actorilor din distribuție.”

„Ador faptul că cei din Vechea Gardă se luptă să-și găsească scopul”, spune Prince-Bythewood. „Este un subiect universal, care a fost cu siguranță o temă importantă în tot ceea ce am făcut până acum, alături de ideea de a normaliza femeile luptătoare. Îmi place să reformulez definiția a ceea ce înseamnă să fii femeie și am sentimentul că filmele pot schimba cu adevărat concepțiile și dezbaterile pe acest subiect. Curajul nu are un gen anume. Îndrăzneala nu are un gen anume. Pur și simplu există.”

„Ceea ce rezonează cu mine este nevoia noastră de eroi”, continuă Prince-Bythewood. „Îmi place tare mult faptul că oameni la care poate nu ne gândim prea des sunt considerați acum eroi și cred că lumea are nevoie de eroi croiți în moduri diferite.”

THE OLD GUARD – Charlize Theron („Andy”); Matthias Schoenaerts („Booker’); Marwan Kenzari („Joe”); Luca Marinelli („NickyÓ). Photo credit: Aimee Spinks/NETFLIX

ADAPTAREA ȘI MODIFICAREA FIRELOR NARATIVE ALE BENZII DESENATE

Publicat în 2017 de Image Comics, The Old Guard poartă semnătura prolificului creator de reviste de benzi desenate și scenarist Greg Rucka (Wonder Woman, Lazarus, Stumptown), ale cărui lucrări premiate au pătruns inclusiv în universul DC și universul Marvel. Toate volumele acestei serii sunt ilustrate de apreciatul artist argentinian Leandro Fernández (Punisher, American Carnage, The Discipline).

Când a conceput inițial narațiunea, Rucka și-a propus să scrie o poveste amuzantă care să-i permită să se distreze puțin cu personajele într-o manieră pe care o pot oferi numai revistele de benzi desenate. Însă autorul a realizat curând că povestea îl ajuta, de asemenea, să lucreze cu propriile gânduri legate de lucruri mai profunde. „Într-un fel, The Old Guard este ca un fel de desen animat Looney Tunes, pentru că poți arunca personajele în aer, le poți lovi cu un camion, poți să le arunci de pe o stâncă, dar ele se vor ridica și își vor continua viața”, spune el. „Dar, cam pe la jumătate, am realizat că adevăratul motiv pentru a scrie toate acestea era acela că recent îmi pierdusem tatăl și încercam să îmi explic în termeni raționali necesitatea morții. De ce trebuie oamenii să plece dintre noi? De ce trebuie să moară și ce se întâmplă dacă nu reușesc? Povestea analizează cealaltă față a nemuririi. Ce înseamnă cu adevărat să fii nemuritor, ce impact are acest lucru asupra ideii de familie și cum trăiește personajul fără să știe că, într-o zi, va muri?”

Potrivit lui Fernández, „acești oameni îi văd murind pe toți cei dragi. Trebuie să le fie foarte greu să continue, dar aceste personaje merg mai departe și, pe parcurs, provoacă schimbări în cadrul mai multor generații. Însă, probabil, nemuritorii sunt stăpâniți de un profund sentiment de singurătate.”

„Povestea a continuat să mă surprindă”, spune Prince-Bythewood. „După primele cinci minute am știut că trebuie să mă implic. M-am simțit mișcată. Nu ai întotdeauna acest sentiment când vine vorba de acest gen de filme și m-am gândit că aceasta este o cale de a produce o schimbare, de a ridica la alt nivel genul, precum și de a face un lucru diferit și special.”

În privința cizelării scenariului, Prince-Bythewood a colaborat cu Rucka la modificarea firelor narative în așa fel încât să se potrivească mai bine în contextul unui film. „Romanul grafic era de fapt povestea lui Andy”, spune Rucka. „Însă, când a sosit momentul să adaptez romanul pentru ecran, una dintre primele indicații pe care le-am primit a fost legată de faptul că mai ales Nile nu era tocmai bine reprezentată. A fost un lucru extrem de benefic pentru crearea de alte reviste de benzi desenate, pentru că m-a obligat să lucrez mai mult la conturarea personajelor.”

Prince-Bythewood a insistat ca personajul Nile să fie parte integrantă din actul al treilea pentru a-i oferi mai multă anvergură. „Unul dintre lucrurile importante care a trebuit adăugat personajelor Andy și Nile a fost faptul că nu le venea ușor să ucidă”, spune Prince-Bythewood. „Nu este un lucru pe care îl faci și apoi îl uiți, ceea ce deseori este valabil în cadrul acestui gen de filme în care omori pe cineva, faci o remarcă usturătoare și amuzantă, uiți imediat și treci la scena următoare. Pentru mine a fost important să prezint viața reală a soldaților și efectul pe care îl are asupra lor faptul că sunt nevoiți să ucidă.” Această decizie a influențat în mod special o anumită scenă din ultima parte a filmului, în care camera se oprește asupra lui Nile în timp ce aceasta urcă 15 etaje cu liftul, știind foarte bine ce anume urmează să facă pentru a-și salva noua familie. „Cunoscând acum importanța și văzând tot binele făcut de Vechea Gardă, tânăra înțelege că membrii echipei răpesc o viață pentru a salva o altă viață.”

În plus, Prince-Bythewood și-a exprimat aprecierea pentru ilustrațiile originale create de Fernández prin includerea în acest film a unor impresionante imagini filmate cadru cu cadru. „Utilizarea siluetelor a fost un lucru pe care în mod clar l-am preluat din roman”, spune Prince-Bythewood. „Atunci când cei din Vechea Gardă pășesc de-a lungul unei creste sau se apropie de buncăr înainte de scena din camera de execuție și se văd cele patru siluete ale lor, toate acestea sunt inspirate de Leandro.”

„Munca mea ca artist care creează reviste de benzi desenate nu ține numai de ilustrații”, spune Fernández. „După mine, este vorba mai degrabă despre felul în care este spusă povestea. Artistul este cel care decide cum să prezinte scenariul pe care l-a primit. Fiecare detaliu cât de mic al elementelor vizuale dintr-o revistă de benzi desenate se află acolo pentru că trebuie să se afle acolo. Nu este vorba numai despre a arăta ce se întâmplă, ci este prezentată emoția potrivită.”

„Pentru revistele de benzi desenate, nu este suficient să știi să desenezi”, spune Rucka. „Trebuie să știi cum să spui o poveste din punct de vedere vizual. Leo adoră să se joace cu arta lui, iar alegerile lui legate de compoziție și de trecerea de la un cadru la altul sunt esențiale pentru fluiditatea poveștii.”

THE OLD GUARD – MATTHIAS SCHOENAERTS as BOOKER in THE OLD GUARD. Cr. AIMEE SPINKS/NETFLIX © 2020

CINE SUNT CEI DIN VECHEA GARDĂ?

Vechea Gardă este compusă din luptători de elită, care provin aproape toți din mediul militar sau al artelor marțiale și care, desigur, au darul – sau blestemul – de a fi nemuritori. „Au trăit de-a lungul secolelor, în cazul unora chiar de-a lungul mileniilor, făcând toate greșelile posibile și învățând din ele pentru a deveni cei mai periculoși soldați pe care cineva și-i poate închipui”, spune Rucka.

„Ceea ce îi deosebește pe cei din Vechea Gardă de alți nemuritori înfățișați în filme este faptul că nu sunt zei”, observă Theron. „Ei nu se laudă niciodată și nu afișează faptul că sunt nemuritori. Au o personalitate reală, umor și sentimente.

A fost nevoie ca membrii distribuției să poată face față dificilelor provocări de natură fizică, specifice acestor roluri și să aibă o „chimie” bună atât pe ecran, cât și în rest, pentru a fi capabili să înfățișeze o familie compusă din oameni proveniți din culturi diferite. Directoarele de casting Lucy Bevan și Aisha Coley, care au lucrat împreună cu Prince-Bythewood la absolut toate filmele ei, au căutat actori capabili să poarte în priviri greutatea a mii de ani de existență. „Fiecare actor distribuit are o capacitate de a exprima emoții profunde, care te face să crezi că este în viață de secole”, spune Prince-Bythewood. „De asemenea, am reușit să alcătuim o incredibilă distribuție de ansamblu, care cuprinde persoane extrem de diferite și care reflectă universul în care trăim zi de zi.”

ANDROMACA DIN SCIȚIA

Charlize Theron revine în chip de eroină dură în cadrul unui gen de filme care a oferit lumii personaje precum Imperator Furiosa din Mad Max: Drumul furiei și Lorraine Broughton din Atomic Blonde: Agenta sub acoperire. În rolul Andromacăi din Sciția, Theron este cu multe milenii mai „bătrână” decât ceilalți din Vechea Gardă, precum și liderul firesc al acestora. „Din tot ce există pe lume, Andy își iubește cel mai mult echipa, care este singura ei familie și motivul pentru care continuă să trăiască”, spune Theron. „Membrii grupului luptă pentru binele suprem, pentru binele societății și al lumii și au grijă de cei care au cea mai mare nevoie de ajutor. Dar Andy a obosit și resimte frustrarea izvorâtă din faptul că este nemuritoare, iar noi o cunoaștem într-un moment în care nu prea mai vrea să continue lupta, pentru că efortul ei nu pare să fi schimbat ceva, chiar și după atâta timp.”

Rucka spune: „Andy a obosit. A făcut tot ce se putea, a văzut totul și a trăit totul de nenumărate ori. Dar nu este impresionată de stadiul în care a ajuns lumea, iar povestea urmărește, în mare măsură, felul în care ea își regăsește dorința de trăi.

„Puține femei din industria noastră pot juca și se pot comporta ca un erou de genul lui Andy, fiind și credibile în rolul respectiv”, spune Prince-Bythewood. „Charlize este în formă maximă. Vrea ca fiecare scenă să fie extraordinară și nu se oprește până nu-i reușește. Lucrul acesta s-a răsfrânt și asupra celorlalți din distribuție. Abia aștept ca oamenii să vadă ce a creat.”

NILE FREEMAN

KiKi Layne joacă rolul celui mai proaspăt membru al Vechii Gărzi, care, în momentul „renașterii”, făcea parte din rândurile pușcașilor marini americani. Ceilalți din echipă o privesc ca pe un copil. „Andy îi spune lui Nile cum va fi viața de nemuritoare, o învață cum să se descurce, cum să-și folosească puterea și ce înseamnă toate acestea, cu bune și cu rele”, explică Prince-Bythewood. „Dar Nile vine cu bunătatea ei înnăscută și cu convingerea că există un motiv anume pentru care suntem aici. Iar Andy are nevoie ca cineva să-i reamintească aceste lucruri.”

„După ce am citit revistele de benzi desenate și am aflat mai multe despre Nile, m-am gândit că ar fi interesant să explorez acest tip de putere care apare la o persoană tânără”, spune Layne. „Faptul că acceptă că aceasta este noua ei familie față de care manifestă loialitate și că învață să accepte această loialitate este o parte importantă a călătoriei ei din acest film. Nile este foarte hotărâtă, dar este și foarte tânără, ba chiar extrem de tânără în comparație cu acești oameni pe care abia i-a cunoscut. De asemenea, mi-a plăcut mult faptul că povestea se învârte în jurul unor femei. Lucrul acesta aduce mai multă emoție și profunzime.”

„Îmi place că este vorba despre aceste două femei care conduc grupul și că ne-am putut juca cu această metaforă – o veterană și o începătoare –, dar într-o manieră interesantă și cool. Faptul că una este o „veche” nemuritoare, iar cealaltă o „proaspătă” nemuritoare creează o dinamică pe care o ador. Știu că există o mare parte a publicului care își dorește ca femeile de culoare să poată să apară pe ecran în roluri de eroine și nu doar în roluri de suport. KiKi a fost o descoperire minunată. Este atât de frumoasă, de talentată și de cool”, spune Prince-Bythewood.

BOOKER

Actorul belgian premiat Matthias Schoenaerts (Rugină și oase, A Hidden Life) joacă în rolul lui Booker, un soldat francez din epoca lui Napoleon, care este aproape la fel de blazat ca și Andy și, totodată, este o persoană căreia nemurirea i se pare mai mult un blestem decât un dar.

„Booker este un om care și-ar dori să-și amintească despre cum e să ai o viață care are un început, un cuprins și un sfârșit și să ai sentimentul conexiunii și al interacțiuni reale”, spune Schoenaerts despre personajul său. „Trăiește pe această planetă absolut singur și, după ce a pierdut tot ce i-a fost drag, se află pe un drum solitar către eternitate.”

„Matthias a reușit să exprime într-un mod palpabil profunzimea durerii lui Booker”, spune Prince-Bythewood. „Am filmat o scenă cu Booker și Nile într-o mină, scenă în care el povestește despre fiul lui. Când l-am cunoscut pe Matthias, mi-a vorbit despre scena respectivă ca fiind unul dintre motivele  pentru care și-a dorit să joace într-un astfel de film, acesta nefiind genul de film în care joacă de obicei. Dar povestea și relația dintre Booker și fiul său l-au impresionat cu adevărat. Și să vezi totul întâmplându-se, să-l vezi din spatele monitorului pe Matthias întruchipând totul atât de frumos… Ca regizor, ești mereu în căutarea acelei scene perfecte și cred că am avut ocazia să fiu martor la o asemenea scenă.”

JOE ȘI NICKY

Olandezul Marwan Kenzari (Aladdin, Crima din Orient Express) joacă rolul lui Joe, un soldat din Orientul Mijlociu care, pe vremea Cruciadelor, în timp ce amândoi luptau în tabere opuse, și-a întâlnit iubitul nemuritor, pe nume Nicky, interpretat de actorul italian Luca Marinelli (Încredere, Rainbow: A Private Affair). Sunt suflete-pereche și, chiar din momentul în care au descoperit că sunt nemuritori, s-au și îndrăgostit unul de celălalt, trăind o poveste de dragoste profundă de peste o mie de ani, în ciuda perioadei în care s-au cunoscut.

„Joe și Nicky s-au născut într-o perioadă a conflictelor religioase. Ar fi trebuit să fie dușmani eterni, dar au descoperit că sunt suflete-pereche și că împreună sunt mai buni decât separați. Acesta este motivul pentru care sunt mai echilibrați decât ceilalți nemuritori pe care avem ocazia să-i cunoaștem”, spune Rucka.

Prince-Bythewood spune că primul distribuit dintre cei doi a fost Kenzari. „L-am ales pe Marwan după o întâlnire pe Skype. Pasiunea lui pentru acest personaj a fost atât de pură! A fost o întâlnire care m-a inspirat și una dintre cele mai reușite pe care le-am avut.” Prince-Bythewood l-a văzut prima dată pe Luca într-o audiție înregistrată și a fost imediat atrasă de el. „A dat o probă extraordinară. Are o căldură înnăscută, dar îi poți simți și puterea. Apoi a avut o „probă de chimie” cu Marwan și a fost fantastic. Chimia este un lucru delicat. Am sentimentul că, dacă există o scânteie, o poți transforma într-un foc, dar cred că focul era deja acolo. Amândoi s-au simțit atât de liberi să se dedice personajelor!”

Marinelli a declarat: „Nicky este calm și foarte înțelept, dar în el arde o flacără. Ceea ce-mi place din această poveste este faptul că, în timp ce lua parte la unul dintre cele mai îngrozitoare momente ale istoriei, perioada Cruciadelor, a găsit cele mai frumoase lucruri din viața lui: un bărbat, iubirea vieții lui, adică pe Joe. Pentru mine, acest lucru este uluitor.”

„Din primul moment m-a atras faptul că Joe și Nicky se comportă așa cum ar face-o în epoca modernă, deși trăiesc de secole”, spune Kenzari. „Asta mi s-a părut misterios și original. Joe este într-o relație de simbioză cu Nicky și există o scenă în care el încearcă să explice relația, scenă care pe mine m-a convins cu adevărat.”

Cam pe la jumătatea filmului, cei doi au o scenă în care Joe explică ce înseamnă Nicky pentru el. Filmarea respectivă i-a mișcat până la lacrimi pe cei din echipă. „Este un discurs pe care oricine ar vrea să-l audă de la omul drag”, spune Prince-Bythewood.

THE OLD GUARD (2020) – (L to R) Marwan Kenzari as Joe, Matthias Schoenaerts as Booker, Charlize Theron as Andy, Luca Marinelli as Nicky, Kiki Layne as Nile. Photo Credit: AIMEE SPINKS/NETFLIX ©2020

 

COPLEY

Actorul britanic premiat Chiwetel Ejiofor (12 ani de sclavie, Regele Leu) joacă în rolul lui Copley, un fost agent CIA care recrutează Vechea Gardă pentru o misiune care se dovedește a fi mai periculoasă decât lasă să se întrevadă.

„Cele mai reușite personaje negative sunt cele complicate, care nu sunt atât de ușor de dat la o parte, pentru că nu au numai aspecte malefice”, spune Prince-Bythewood. „Am vrut ca personajul Copley să fie complicat și nuanțat. Intențiile lui sunt absolut nobile. Problema este că mijloacele sunt îngrozitoare. De asemenea, atunci când lucrezi cu Chiwetel, vrei să-i pui la dispoziție cât mai multe instrumente extraordinare.”

„Simt că există emoție reală în ceea ce face Copley”, spune Ejiofor. „Este un personaj foarte complex, iar motivele pentru care intră în acest joc și granița etică și morală fină cu care jonglează mi s-au părut foarte interesante din perspectiva jocului actoricesc. De asemenea, rareori întâlnești personaje cu moralitate ambiguă, înconjurate de alte câteva personaje de aceeași natură. Toate acestea sunt un joc în jurul așteptărilor legate de definiția eroismului, iar Copley pare că se potrivește perfect în acest context.”

„Chiwetel este un maestru, un gentleman perfect și un adevărat profesionist pe platou. A adus exact elementele necesare pentru acest personaj pe care l-a ridicat la un alt nivel într-o manieră la care nu m-am așteptat”, spune Theron.

MERRICK

Rolul lui Merrick, un director în domeniul farmaceutic care își dorește să reproducă și să profite de pe urma incredibilului dar al celor din Vechea Gardă, este interpretat de actorul britanic Harry Melling (filmele Harry Potter, Materiile întunecate). După Rucka, filosofia lui Merrick este: „Scopul meu scuză mijloacele.”

„Când am citit prima dată scenariul m-am gândit că acest rol ar fi teribil de amuzant de interpretat”, spune Melling. „Personajul se crede tot timpul cel mai inteligent oriunde s-ar afla, ceea ce este întotdeauna amuzant pentru un actor. Ar fi simplu ca, din start, să-l consideri pe Merrick un răufăcător, în lipsa unui cuvânt mai potrivit. Eu cred că el chiar vrea să găsească aceste leacuri și să aducă progrese revoluționare întregii lumi. Problema este că merge prea departe.”

„Harry este atât de cumsecade în realitate, încât a fost uluitor să-l vedem transformându-se într-un personaj atât de demn de ură! Asta arată cât de bun este la ceea ce face”, spune Theron.

Prince-Bythewood are aceleași sentimente ca Theron: „Harry este un tip atât de bun, încât este foarte interesant să-l vezi întruchipând un personaj atât de narcisist și malefic. Reușește să surprindă cu adevărat ceea ce se petrece în prezent cu unii lideri ai lumii și unii oameni de afaceri care distrug lumea.”

QUYNH

Actrița vietnameză Van Veronica Ngo (Star Wars: Ultimii Jedi, Bright) interpretează rolul lui Quynh, o nemuritoare cu vârstă și abilități comparabile numai cu cele ale lui Andy. Vreme de secole, ea și Andy au luptat împreună, până când au fost despărțite într-un mod care încă îi mai urmărește profund pe Andy și pe membrii echipei. Deși Quynh este unul dintre membrii cei mai vechi ai Vechii Gărzi, se poate spune că, într-un fel, ea este ruptă de realitate.

„Iubesc atât de mult acest personaj”, spune Prince-Bythewood. „Când te gândești la o femeie care a suferit ca ea vreme de peste 500 de ani, la modul în care acest lucru îți poate afecta psihicul, ceea ce devine Quynh este fascinant și epic.”

PREGĂTIREA ACTORILOR PENTRU A LUPTA CA NIȘTE NEMURITORI

Membrii distribuției au lucrat cu coordonatorii de cascadorii Brycen Counts și Adam Kirley (Pantera neagră, Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă) și cu coordonatorul pentru secvențe de luptă Danny Hernandez (John Wick, Răzbunătorii: Sfârșitul jocului) pentru a reuși să întruchipeze credibil soldați experimentați în nenumărate stiluri de luptă și capabili să jongleze ușor și să treacă fluid de la arme moderne la cele străvechi. Pregătirea tactică și cea de luptă au demarat cu nouă săptămâni înainte de începerea filmărilor cu actorii, cu exerciții care au cuprins totul de la box și arte marțiale până la călărie.

Chiar și pentru Theron, care s-a antrenat serios pentru mai multe filme de acțiune cu multe cascadorii, Vechea Gardă a necesitat un cu totul alt nivel de pregătire. „Înainte de filmări, vreme de aproximativ patru luni, m-am antrenat cam cinci zile pe săptămână”, spune Theron. „Antrenamentul a fost diferit pentru că într-o bună parte din scenele de luptă este folosită o armă ca un fel de secure. N-am mai făcut niciodată o pregătire cu arme ca aceasta. A fost nevoie de o mulțime de tehnici provenite din diferite stiluri de luptă și, fără să mint, a fost cu adevărat un antrenament dur.”

„Stilul lui Andy este o combinație care include de toate”, explică Hernandez. „Am abordat întregul spectru. Andy folosește artele marțiale pe care le-a învățat de-a lungul a 6000 de ani, iar acestea includ Laido și Kendo, arta japoneză de luptă cu spada, Silat, care face parte din artele marțiale indoneziene, în care se folosește cuțitul și lupta corp la corp, Kali, arte marțiale din Filipine cu cuțitul și bastonul, care au fost transformate în lupta cu securea, puțin Wushu, cu siguranță ceva din stilul coreean Taekwondo, lupte greco-romane și Jiu Jitsu. Am amestecat elemente din toate acestea și încă ceva în plus.”

Theron și Layne au beneficiat și de pregătire suplimentară cu arme cu Taran Butler, multiplu campion național și proprietarul Taran Tactical Innovations, precum și cu Jade Struck, trăgătoare de competiție și instructor la ferma lui Butler. „Am lucrat cu ele cam 4 săptămâni și sunt extraordinare. La niciun proiect din cele la care am lucrat n-am mai văzut un progres ca cel înregistrat de aceste femei”, spune Struck.

„În cazul celor mai multe filme din ziua de astăzi, publicul este mai inteligent ca niciodată”, spune Butler. „Spectatorii vor să vadă actorii muncind din greu, adică manipulând armele, reîncărcând și ținând corect. Altfel, simt că se pierde iluzia din film. KiKi este un adevărat talent, la fel ca și Charlize.”

„De câte ori fac un film cu cascadorii sau scene de luptă, vreau să fie totul cât mai autentic. Echipa noastră secundară, condusă de Jeff Habberstad și echipele de cascadori și-au dorit același lucru și nu numai că au făcut în așa fel încât totul să pară real, dar au ridicat totul la un nivel care nu am crezut că poate fi atins într-un film. Avem câteva scene cu cascadorii și lupte care chiar arată cât de buni sunt membrii distribuției”, spune Theron, care a avut parte de pregătire suplimentară împreună cu Van Veronica Ngo pentru o scenă care face trimitere la trecut. Ea a învățat să mânuiască un labrys, tradiționala secure dublă a amazoanelor, modificată pentru a avea eficacitate maximă.

„Securea este o armă foarte versatilă”, spune Count. „Am decis ca ea să fie ambidextră și să poată folosi ambele laturi, împingând oamenii în direcția dorită și fiind capabilă să ucidă cu eficacitate.”

Efortul depus de Theron la antrenamente și cascadorii a avut rezultate spectaculoase, dar nu fără a avea și un impact fizic asupra actriței, care a parcurs ultimele trei săptămâni de filmare cu dureri serioase la brațul stâng. „Charlize este cât se poate de rezistentă”, spune Marc Evans. „Dacă și-ar fi ales altă carieră, ar fi putut fi o cascadoare de elită. Nu există egal pentru acești actori capabili să execute aceste cascadorii la un asemenea nivel de excepție. Toate acestea fac diferența în fiecare cadru.”

Pentru Nile, care este cu câteva mii de ani mai tânără decât Andy, echipa a folosit o abordare mai apropiată de contemporan. „Nile este în armată, așa că ne-am îndreptat către artele marțiale mixte mai dure”, explică Hernandez. „Ar putea fi o expertă cu armele moderne, dar se descurcă foarte bine și cu un cuțit.” Layne spune: „Nu am mai făcut astfel de antrenamente în viața mea. A fost foarte amuzant. Stilul de bază al lui Nile constă în artele marțiale mixte combinate cu boxul. Toate mi-au făcut plăcere și am de gând să continui și după încheierea filmărilor. Am început încă din martie 2019 și ne-am concentrat în principal asupra luptei din avion dintre Andy și Nile.”

Scena teribilă de luptă din avion a fost prima filmată din întregul film. Theron și Layne s-au antrenat separat, dar au început să lucreze împreună cu aproximativ două săptămâni înainte de demararea filmărilor pentru a cizela coregrafia. Cele două actrițe au executat 90% din scena de luptă, folosind dubluri numai pentru momentele care ar fi putut să aibă cu adevărat urmări dureroase.

Prince-Bythewood a declarat: „Am mai filmat lupte și înainte, dar scena din avion a transpus în realitate absolut tot ce mi-am imaginat în privința unei scene de acțiune excepționale între două femei. Cum poți spune o poveste în cadrul acelei lupte? Nu este vorba numai despre acțiune, ci și despre ceea ce se întâmplă, de fapt, în timpul acelei lupte. Dar, în plus, deși ultimul meu film a costat 7 milioane de dolari, când am ajuns pe platou în prima zi, era deja acolo un avion în dreptul unor picturi murale reprezentând cerul, înalte de peste 30 de metri. Atunci mi-am spus că, într-adevăr, nu mai sunt în Kansas.”

„N-aș zice că eu câștig în această luptă”, spune Layne. „Dar o câștig puțin pe Andy pentru că am ocazia să-i arăt pasiunea și sufletul meu, precum și faptul că nu renunț prea ușor. Mă doboară de câteva ori, dar eu mă ridic mereu, chiar și atunci când pur și simplu îmi zdrobește trupul. Mă ridic din nou în picioare, iar acela este un moment extraordinar între noi.”

Pentru a echipa un italian care, la momentul renașterii, lupta în prima cruciadă, armurierul Tim Lewis i-a dat lui Nicky o sabie lungă, iar Hernandez i-a creat în mod deliberat o coregrafie a mișcărilor care să arate de parcă ar trece prin armură. „Am gândit mișcările lui Nicky în așa fel încât să fie directe și puternice, de parcă ar face o tăietură la 45 de grade. Am considerat că toate acestea se potrivesc cu personajul. Dar, în cazul lui Joe, am mers în direcția opusă. Un fel de Yin și Yang.”

Pentru Joe, care folosește un iatagan asemănător ca formă cu o mai veche variantă numită kilij, „mișcările sunt mai fluide și mai circulare, învârtindu-se în forma cifrei opt. A fost captivant și a ieșit un fel de dans minunat atunci când Joe și Nicky au luptat împreună”, spune Hernandez.

Cel mai tânăr membru din Vechea Gardă înainte de sosirea lui Nile, Booker, în vârstă de aproximativ 200 de ani, s-ar simți mai confortabil cu muschetă. „El este mult mai tactic decât celelalte personaje”, spune Hernandez. „Este alunecos. Este capabil să apară în câmpul vizual într-o secundă, după care să surprindă apărând în cu totul alt unghi. De asemenea, luptă direct cu mâinile, în genul stilului francez de arte marțiale numit Savate, în care se folosesc mâinile și picioarele.”            

CREAREA UNEI POVEȘTI UNIVERSALE

EROII POT LUA ORICE FORMĂ

Încă de la începutul procesului de producție, Prince-Bythewood a plănuit să angajeze cât mai multe coordonatoare de departamente, pentru a da viață acestei povești universale. Pentru un film cu două eroine în fața camerelor de filmare, mi s-a părut potrivit să existe cât mai multe femei și în spatele camerelor, acestea având o activitate cu un impact enorm, dar nu întotdeauna evident. De la coordonatoarele de departamente, precum editoarea Terilyn Shropshire, care a lucrat cu Prince-Bythewood la absolut toate filmele ei și la seriale ca Prin ochii voștri de pe Netflix, până la coordonatoarea muzicală veterană Julia Michels (S-a născut o stea, Omul spectacol), este limpede că în Veche Gardă sunt mai mulți eroi decât pare la prima vedere.

„Femeile care ni s-au alăturat sunt toate atât de talentate, pasionate și dedicate! Este trist, dar adevărat că femeile au rareori oportunitatea de lucra la filme de acțiune de calibru mare. Însă fiecare dintre aceste femei a dovedit că aceasta este o mare greșeală. Sunt norocoasă că am putut lucra împreună cu ele. M-au ajutat să duc filmul la un nivel superior.”

SÂNGE, BOMBE ȘI GECI DE AVIATOR

Printre aceste femei se numără și Hayley Williams (Maleficent: Suverana Răului, Anihilare), coordonatoarea departamentului de efecte speciale, și Sara Bennett (Ex Machina, Alienistul), coordonatoarea responsabilă de efectele vizuale, care au avut sarcina de a crea efectele de regenerare care pot fi observate ori de câte ori un membru din Vechea Gardă începe să se vindece după nenumăratele răni suferite în cadrul filmului. Un efect de regenerare complicat, precum cel realizat pentru Booker atunci când întregul lui abdomen este distrus de o explozie, a necesitat trei echipe (machiaj, prostetică și efecte vizuale speciale), pentru a se crea o secvență unitară.

„Am vrut să prezentăm totul ca pe un proces, dar care trebuia să aibă loc foarte repede, pentru că nimeni nu vrea să se uite la așa ceva prea mult timp”, spune Bennett. „Am vrut să fie interesant și să arătăm toate nivelurile, precum și stadiile diferite ale vindecării. În cazul efectelor speciale, este important ca întotdeauna să existe și un aspect real atunci când filmezi, respectiv să existe un element fizic în cadru care să poată fi urmărit și care să funcționeze ca un fel de bază.”

De vestimentația celor din Vechea Gardă s-a ocupat creatoarea de costume veterană Mary Vogt (Asiatici bogați și nebuni, N-ai șanse, frate!). „Deși este vorba despre o distribuție de ansamblu, Andy este personajul principal”, spune Vogt. „Ea parcurge diferite epoci. Una dintre înfățișările cele mai timpurii este din anul 600 al erei noastre, apoi ajungem în Evul Mediu, apoi în 1820 și, în sfârșit, ajungem în zilele noastre. Una dintre provocări a fost să-i păstrăm imaginea unitară de-a lungul timpului. Am încercat să găsim ceva care să se potrivească în așa fel încât publicul să se poată raporta la ea de câte ori apare. Stilul ei nu se schimbă atât de mult, chiar dacă a trăit 6000 de ani. Sunt doar variații ale aceleiași teme: blugi și tricouri.”

Cât despre Nile, Vogt a vrut să-i mențină înfățișarea mai tinerească și mai modernă. „Andy are un aspect destul de serios. Nile este mai amuzantă și mai sportivă. În ultimele câteva scene, personalitatea ei este dezvăluită în mai mare măsură. Este mai dezinvoltă și mai relaxată.”

ISTORIA VECHII GĂRZI

De crearea unui tablou extraordinar de elemente vizuale s-au ocupat scenograful Paul Kirby și Jille Azis, responsabilul cu decorurile din platou. „Există o temă de-a lungul întregului film care arată că istoria este prezentă peste tot în jurul nostru”, spune Kirby. „Cei din Vechea Gardă au trăit mult și, deși acțiunea este plasată în zilele noastre, ne-am dorit să se simtă și elemente ale trecutului lor. Pentru noi a fost important să transmitem respectul pentru cultură, credințe și civilizație. Am vrut ca filmul să stârnească admirație, iar publicul să aibă parte de o călătorie prin istoria lumii.”

Esența acestei idei este surprinsă cel mai bine pe platou de sociograma din casa lui Copley, care ocupă mai mulți pereți, de sus până jos, deși cuprinde doar o mică parte a documentării asupra istoriei celor pe care Vechea Gardă i-a salvat de-a lungul secolelor.

„Greg a creat-o și a introdus-o în scenariu”, spune Prince-Bythewood. „Apoi a devenit un efort de grup la care am participat alături de Greg, Paul Kirby și de  echipa sa, legat de elementele pe care doream să le includem. Ne-am dorit să fie elemente istorice reale. Lucruri care n-au fost întotdeauna foarte bine cunoscute și culturi care n-au fost scoase mereu în evidență. Unele elemente sunt personale. Altele sunt pur și simplu evenimente pe care le-am considerat importante și despre care am vrut să vorbim. Greg s-a documentat în detaliu și a devenit un adevărat izvor de informații, dar întreaga echipa a pus umărul la această sociogramă. Tuturor le-a făcut plăcere să creeze ceva cu adevărat fascinant.”

LOCAȚII DE FILMARE

Producția pentru Vechea Gardă a început pe 20 mai 2019, iar filmările s-au desfășurat în diverse locuri, precum orașul Marrakech din Maroc și alte locații din Marea Britanie, printre care Castelul Shirburn, Londra, Kent, Surrey, Berkshire și Shepperton Studios.

„Atunci când te afli în locația de filmare, ești cufundat în cultura locului, iar asta aduce un nivel de autenticitate de care nu ai parte atunci când ești pe o scenă”, spune Theron. „Lucrezi cu o echipă locală care îți arată cum ar trebui să fie lucrurile conform culturii spațiului respectiv și orice întrebări sau probleme pot fi rezolvate de obicei imediat, în loc să fie nevoie de un proces de documentare.”

La celebrele Shepperton Studios s-au filmat scenele pentru care Kirby și Azis au creat extraordinarele decoruri de interior pentru casa parohială din Goussainville, mina abandonată și camera de execuție. Castelul Shirburn și împrejurimile sale din Watlington, Oxfordshire au servit pentru a înfățișa satul Goussainville din Franța Evului Mediu. „Ador filmările în Marea Britanie. Am avut experiențe extraordinare cu echipele de acolo, iar acum a fost la fel”, spune Theron.

Printre locațiile din zona orașului Marrakech s-au numărat hotelul El Fenn, satul berber Obaki de pe Plateau du Kik (o regiune din munții Atlas care a fost folosit și drept sat afgan), precum și piața Jemaa el-Fna, Tamansourt, Harbil, Tayzelt, deșertul Agafay, Boukhriss și Kettara.

„Nu am mai filmat în Maroc și am numai lucruri bune de spus despre experiența noastră de acolo. Oamenii au fost mai mult decât primitori și extraordinar de dornici să ne sprijine în orice fel, ajutorul lor fiind de neprețuit pentru a ne asigura că înfățișăm cultura Marocului în modul cel mai potrivit”, spune Theron.

Related posts

COILPROFIL își schimbă identitatea și preia denumirea celui mai puternic brand din portofoliu: METIGLA

Adina Meyers

La Gymboland, educația este distractivă!

Adina Meyers

Casa inteligenta: confort, control si securitate

Adina Meyers