Home

Unelte electrice pentru lucrarile de renovare

Va prezentam patru dintre cele mai importante scule electrice necesare pentru lucrarile de renovare si amenajare, in special cele pentru placare cu gresie si faianta si pentru realizarea mobilierului.

Unealta multifunctionala 1470

Se poate folosi la indepartarea chitului de rost dintre placile de gresie sau faianta, in vederea inlocuirii acestora. De asemenea, cu ajutorul accesoriului corespunzator se poate indeparta adezivul cu care a fost lipita fosta placa de gresie/faianta. Poate taia la foarte mica distanta de perete parchetul laminat, pentru a preintampina umflarea acestuia in mijlocul camerei. Poate executa gauri de forma neregulata si diverse dimensiuni in tabla subtire (aripa masina), in gips-carton, PFL, scandura, material plastic etc. Se foloseste si la slefuire in locuri greu accesibile, datorita platoului de slefuire triunghiular de mici dimensiuni. Tot cu aceasta masina multifunctionala se pot indeparta linoleumul, mocheta veche sau rolele de carton. O alta aplicatie este taierea la cota a tevilor de instalatii precum: pexal, cupru, PPR.

Ferastraul circular 5166

Cu ajutorul acestuia se pot executa taieturi de max. 66 mm adancime, la 90 de grade in lemn sau in material similar (PAL, MDF etc). De asemenea, se pot executa si taieturi inclinate de max. 45 grade pana la o adancime de max. 51 mm. In cazul in care trebuie realizata o taietura riguros dreapta pe o distanta mare (de ex. 1 m) trebuie utilizata sina de ghidare. Aceasta se fixeaza la piesa de taiat cu ajutorul clemelor din setul de livrare. Şina de ghidare este compusa din patru module ce se pot monta foarte usor unul in continuarea celuilalt, furnizand o lungime maxima de 1,44 m. Exemple de utilizare: scurtarea usilor de apartament, tairea panourilor de PAL pentru confecționarea de mobilier, realizarea de rigle din lemn de lungime mare etc.

Slefuitorul cu vibratii 7366

Se foloseste prin excelenta la realizarea de slefuiri finale de calitate foarte buna, contand ca ultima operatie de folosire, inaintea unei eventuale operatii de lacuire, vopsire. Modelul propus este optimizat in ceea ce priveste forta de apasare pe material, prevenind apasarile excesive si astfel efectuarea de slefuiri neuniforme (suprafete valurite). Se pot monta diferite tipuri de hartie abraziva cu prindere atat Velcro, direct la talpa de slefuire, cat si cu cleme. Aplicatii: slefuirea mobilierului din lemn inaintea vopsirii/lacuirii; slefuirea muchiilor mobilierului pentru prevenirea accidentarilor in cazul copiilor mici; slefuirea usoara a peretilor in vederea pregatirii vopsirii finale (lavabil); slefuirea rosturilor kit gips-carton. Filtrul de praf se recomanda a fi utilizat in cazul unor lucrari de mici dimensiuni, iar daca volumul de lucru este mai mare, se recomanda racordarea slefuitorului la un aspirator Skil.

Polizorul unghiular cu disc de 125 mm

Este scula electrica optima pentru:

– Taieri de tabla si profile de otel cu grosimi si sectiuni mici (tabla zincata pana la 4 mm, tabla cutata cu nervura mica, cornier, teava rectangulara cu sectiunea de 30 – 40 mm);

– Polizari si slefuiri de otel, metal (polizare cordoane de sudura, curatare rugina, pregatire suprafete metal in vederea vopsirii);

– Cu discul specializat se executa taieri de materiale ceramice dure (gresie portelanata, granit sintetic pentru placari de fatade);

– Cu carota specializata se pot gauri materiale ceramice dure cu diametrul de pana la 68 mm (gaura specifica dozelor electrice). Functia “Pressure Control”, caracteristica unica si brevetata Skil, asigura o functionare uniforma in ceea ce priveste forta de apasare a discului abraziv pe materialul de lucru. Datorita acestui sistem se evita in mod controlat obtinerea de suprafete lucrate neuniform, concomitent cu un consum redus al discului utilizat. 

Related posts

Prețurile apartamentelor în iulie 2020: scăderi moderate în marile orașe

Adina Meyers

Ce este la modă în materie de parchet?

Adina Meyers

2 in 1: perete despartitor si tablie pentru pat

Adina Meyers