In mod normal, in zonele cu densitate mare de locuinte, incalzirea centralizata prin CET-uri (centrale termoelectrice care produc energie electrica si termica) este solutia cea mai buna din punct de vedere ecologic si de sanatate a oamenilor. Daca sistemele de producere si distribuire a energiei prin CET sunt conduse bine si eliminati factorii negativi umani, costurile pentru energia termica furnizata trebuie sa fie mult mai mici decat arderea directa in centrale individuale.
Pentru arderea gazelor naturale e bine sa se foloseasca cazane cu functionare in condensare care au un randament de ardere mai bun cu cca. 10% decat cele cu ardere normala, iar la arderea lemnului in cazanele cu gazeificare sunt superioare din punct de vedere energetic fata de cele cu ardere naturala.
Pentru a raspunde la intrebarea „Ce solutie de incalzire alegem?„, ne-am adresat unui specialist in domeniu, Ioan Mateescu, doctor in termotehnica. Acesta a dat note (de la 1 la 10) in tabelul alaturat pentru diferite sisteme de incalzire in raport cu tipul de incalzire folosit in domeniul casnic, avand in vedere criterii de eficienta, costuri de achizitii si exploatare si mediu. Se observa ca note mari s-au acordat centralelor pe gaze naturale cu ardere in condensatie, centralelor pe lemne/peleti (solutie care poate fi implementata cu deosebit succes in mediul rural in locul sobelor, eficienta crescand cu peste 60%) si energiei geotermale, in special in combinatie cu sistemul de incalzire prin pardoseala.
Avantajele pompelor de caldura Bosch
Pompele de caldura sunt in primul rand ecologice, aproximativ 75% din energia utilizata fiind de tip regenerabil (energie geotermala), iar restul reprezinta energie electrica, in plus menajeaza mediul inconjurator prin evitarea folosirii combustibililor fosili clasici. Alt avantaj considerabil este cel economic: cheltuielile de functionare se reduc cu pana la 60% fata de sistemele clasice, sunt usor de intretinut, au o durata lunga de viata (20-25 ani), nu mai sunt necesare cosurile de fum si bransarea la gaz, eliminandu-se cheltuielile aferente intretinerii arzatorului, schimbului de filtre, etc. Alte avantaje sunt flexibilitatea (se pot utiliza atat pentru producerea de apa calda menajera, cat si pentru incalzire, pot fi instalate cu usurinta, chiar si in spatii mici, datorita dimensiunii lor compacte, au un nivel redus de zgomot) si sunt independente de pretul gazului natural.
Ca principiu de functionare, primesc energia acumulata in pamant sau in apa din panza freatica si cedand-o catre circuitul de incalzire al casei.
Se foreaza unul sau mai multe puturi in care se introduc, „in plan vertical„, colectorii pompei de caldura (foto 1) sau, in cazul apei din panza freatica se foreaza un put de absorbtie, prin care apa continuta in panza freatica este extrasa (pompata) pana la pompa de caldura (foto 2).
Centrala in condensatie de apartament
Genus Premium, centrala de apartament propusa de Ariston Thermo Romania, prezinta afisaj digital multifunctional, in limba romana, schimbator principal de caldura din otel inox, functie Auto, Timer incorporat, Clasa A, 4* eficienta, Super silentiozitate, sistem de umplere semi-automata, sistem auto-diagnoza cu text explicit, dispozitive anti-inghet/anti-gripare/anti-depuneri, sistem automat de aerisire, garantia fiind de 3 ani. Pretul este in functie de putere (Modelul Genus Premium este disponibil in trei puteri – 24, 30, 35), putand pleca de la 5.500 lei si poate ajunge la 6.400 lei. Pretul recomandat are inclus kit de evacuare si TVA .
Centrala cu condensare Buderus Logamax plus GB022
Este un model cu putere de 24 kW, cu tiraj fortat, disponibil in varianta sigle, care asigura doar incalzirea, sau combi, care asigura atat incalzirea locuintei, cat si prepararea apei calde menajere. Arzatorul este cu modulatie, ceea ce permite reglarea automata a puterii intre 20% si 100%. Eficienta energetica normata este de pana la107%, datorita tehnologiei in condensare, avand consum redus de gaz metan, dimensiuni compacte si masa redusa. Pret pachet centrala + boiler 120 litri + accesorii: 1990 euro (fara TVA).
Centrala termica cu combustibil solid Beatrice – CALDI
Ca si combustibil functioneaza cu lemn sau brichete de carbune. Puterea totala de incalzire este reglabila la 9 – 20 KW iar puterea de incalzire a apei este de 4 – 15 KW. Presiunea maxima de lucru la cazan este de 2,5 barr iar consumul este de 6,5 kg/ora iarna. Volumul spatiului incalzit este de310 mc pentru unul izolat termic, 240 mc pentru un spatiu putin izolat termic si 170 mc pentru unul neizolat. Dimensiunile sunt 845x915x675 mm. Pretul recomandat este de 2.153 lei + TVA.
Termosemineu Transilvania – CALDI
Termosemineul Transilvania asigura atat incalzirea spatiului, asigurand totodata un ambient deosebit in locuinta, printr-un spatiu vitrat generos si prin caldura placuta pe care o degaja. Functioneaza cu lemn sau carbune brichete, avand puterea de incalzire de 9,2 KW si de 2,7 KW cea emisa in incapere. Spatiul incalzit este de 185 mc, consumul de 3,1 kg/ora si randament energetic 71,85%. Ca dimensiuni, inaltimea este de 1090 mm, latimea 550 mm iar adancimea 420 mm. Pretul recomandat este de 1691 lei + TVA.