Amenajari Interioare

Tehnologia te poate ajuta sa mentii curatenia

Ne place sa stam in curatenie, asa-i? Dar nu de putine ori se dovedeste a fi mai mult decat dificil de facut curatenie prin casa, precum si sa mentinem curatenia. Dificultatea este una cu atat mai mare in momentul in care nu dispunem sau nu stim care sunt cele mai utile aparate pe care sa le avem la indemana. Vom incerca sa iti vorbim in cadrul acestui articol despre cum ne poate ajuta tehnologia sa mentinem mult mai usor curatenia in casa.

Evident nu putem decat sa incepem acest articol vorbind despre aspiratorul robot. Asta pentru ca, in opinia noastra, este unul dintre cele mai bune alternative pe care noi le avem la dispozitie atunci cand vine vorba de mentinerea mult mai usoara a curateniei. Practic el va sti cum sa faca toata treaba de unul singur, chiar si atunci cand nu suntem acasa.

Cum functioneaza mai exact un astfel de aspirator robot? Principiul de functionare este unul destul de simplu. Avem practic un aparat care are rolul de aspirator, doar ca acesta este capabil sa faca toata treaba de unul singur. In dotarea aspiratorului robot se afla mai multi senzori prin intermediul carora acest „vede” in jurul sau si stie sa ocoleasca obiectele de mobilier care ii pot sta in cale, precum si sa curete de-a lungul peretilor locuintei tale.

Multe dintre modelele aflate pe piata sunt capabile chiar sa faca o harta a locuintei tale in timpul primei utilizari, astfel incat sa stie chiar de la inceput pe unde trebuie sa mearga pentru a aspira. In dotarea unui aspirator robot se pot afla si senzori care sa detecteze mizeria si sa il faca pe acesta sa puna accent pe o anumita zona pe care acesta o considera mai murdara. Pana la urma ne putem bucura de o gramada de avantaje, dar conteaza desigur si cati bani suntem dispusi sa scoatem din buzunar, pentru ca astfel de aparate pot fi destul de scumpe.

Lasam in urma aspiratorul robot si trecem la aparatul de curatat cu aburi, cel care, in opinia noastra, ar trebui sa fie prezent in orice casa. De ce? Pentru ca ne ajuta sa igienizam complet locuinta, intr-un mod cat se poate de prietenos, fara detergenti si alte substante care pot fi periculoase. Practic totul se realizeaza folosindu-ne de puterea aburilor. Care sunt avantajele aduse de curatarea cu ajutorul aburilor fierbinti? Ei bine… se realizeaza o igienizare perfecta a locurilor in care il folosim, iar asta pentru ca aburul este capabil sa omoare pana la 99,9% din bacteriile si germenii prezenti.

Desi nu este foarte avansata din punct de vedere tehnologic, pe lista noastra cu recomandari isi face simtita prezenta si matura electrica. De ce? Pentru ca aceasta isi poate dovedi utilitatea intr-un numar foarte mare de cazuri, mai ales atunci cand vine vorba de micile retusuri sau de curatarea rapida a unor suprafete. Putem spune ca vine in completarea aspiratorului clasic, cu avantajul ca este mult mai silentioasa si usor de folosit.

Related posts

Prezență constantă pentru România la târgul internațional de mobilă «imm cologne» din Germania

Adina Meyers

Cum poti amenaja o bucatarie care are o suprafata mica

Adina Meyers

Loft pentru un burlac din Istanbul

Adina Meyers