LifeStyle

Sute de profesori s-au specializat în prevenirea bullying-ului

Peste 200 de cadre didactice din învățământul primar au fost implicate în programul Școli fără bullying în Sectorul 3, organizat de Asociația Părinților Isteți, în parteneriat cu Itsy Bitsy FM, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și finanţat de Primăria Sectorului 3 București. Profesorii au semnalat problemele de bullying cu care se confruntă în școli și au învățat de la specialiști metode concrete de prevenție și intervenție.

Cadrele didactice din Sectorul 3 au primit cu mult interes și emoție informațiile specialiștilor invitați in cele 4 ore de conferință pe teme de bullying: Nadia Tătaru, președinta Asociației Părinților Isteți, Adriana Mitu – trainer în dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor, Gaspar Gyorgy – preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie, psihoterapeuta Andreea Neagu, Profesorul de joacă Leon Magdan, Gabriela Maalouf – consilier scolar si NLP trainer copii și părinți, Mirela Horumbă – Psihologul părinţilor.

Peste 95% dintre participanți au considerat de foarte mare interes tema conferinței și au apreciat ca fiind foarte bun conținutul și prestația vorbitorilor.

"Pe parcursul întregii vieți am experimentat cele trei poziții: victimă – agresor – salvator și mai ales pozitia de MARTOR. E important să înțeleg și să conștientizez poziția în care ma aflu și să dau mai departe la școală.", spune un cadru didactic participant la conferința “Școli fără bullying în Sectorul 3”.

La finalul conferinței, profesorii au plecat cu o înțelegere mai bună a fenomenului de bullying și cu multe resurse și instrumente de lucru la școală. Mulți dintre profesori au solicitat să se organizeze și cursuri pentru părinți, dar și ajutorul consilierilor școlari, care acum sunt în număr insuficient și nu fac față numărului solicitărilor. De asemenea, sentimentul că nu sunt singuri și că sunt ascultați, înțeleși și chiar primesc și ajutor le-a dat încredere și putere cadrelor didactice. Atât de mare a fost interesul participanților în a rezolva această problemă reală a bullyingului din școaă, încât jumătate din participanții la conferință s-au înscris și la workshop-urile gratuite, care au urmat conferinței.

Pe durata celor 3 ore din cadrul workshop-ului, cadrele didactice au experimentat și au aflat multe modalități de lucru la clasă pentru a crește inteligența emoțională a elevilor, empatia și astfel a diminua și preveni cazurile de bullying.

În toate întâlnirile s-a vorbit deschis despre acțiuni intenționate și repetitive, cu scopul de a face rău, prin care copiii se rănesc și suferă: insulte, porecle, îmbrânciri, tachinări, intimidare, hărțuire, cyberbullying, deposedare de bunuri, răspândire de zvonuri etc. Aceste comportamente afectează starea de bine a copiilor, creează stres și iritare în clasă și îi împiedică pe elevi să fie deschiși învățării.

"Sunt foarte bucuroasă că programul nostru a fost de mare interes pentru cadrele didactice, iar prezența și interesul lor ne-a depășit cu mult așteptările. Am selectat și postat o parte din informațiile de bază adunate la conferință și workshop pe www.itsybitsy.ro pentru ca toate cadrele didactice din țară să aibă acces la acestea. Sunt foarte utile și valoroase aceste informații, mai ales în contextual actual în care așteptăm și votul final din Parlament pentru modificările aduse Legii educației naționale, prin care bullying-ul este definit ca violență psihologică. Vom continua să susținem aceste schimbări legislative menite să reglementeze și să prevină fenomenul de bullying în România." spune Nadia Tătaru, presedinta Asociației Părinților Isteți.

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În studiul naţional efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2016 se arată că:

  • 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la şcoală, în faţa colegilor;
  • 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
  • 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la şcoală;
  • în mod repetat, în şcoală, 3 din 10 copii erau excluşi din grupul de colegi;
  • 7 din 10 copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar.

„Școli fără bullying în Sectorul 3” este un demers de educație și conștientizare din cadrul campaniei de prevenire a bullying-ului, lansată din anul 2017 de Asociația Părinților Isteți și Itsy Bitsy FM, în parteneriat cu societatea civilă și autorități.

Related posts

HOROSCOP 7 decembrie. Leii vor cumpăra cadourile perfecte pentru toată lumea

Adina Meyers

Programul in Culise 17-23 August

Adina Meyers

Brico Depot continua expansiunea pe piata locala

Adina Meyers