Designerii Magda Ene si Calin Opris au gandit spatiul ideal pentru o familie cu doi copii. Aceasta s-a mutat dintr-un apartament cu trei camere in altul nou, mai mare, pe care au avut posibilitatea sa il configureze si personalizeze cu ajutorul designerilor, in functie de propriile nevoi.

Apartamentul are patru camere si suprafata de 140 de metri patrati si face parte dintr-un bloc nou, finalizat in 2011, situat in zona de nord a Capitalei, in apropierea parcului Herastrau. De altfel, pozitionarea lui a reprezentat unul dintre criteriile care le-a influentat proprietarilor decizia de achizitie, proximitatea fata de parc si suprafata generoasa a locuintei fiind detalii importante pentru o familie cu copii.
Tanara familie a renuntat la locuinta din centrul Bucurestiului si a achizitionat-o pe aceasta inca din stadiul de proiect. Deoarece blocul nu avea apartamente cu patru camere, au obtinut suprafata de care aveau nevoie reconfigurand spatiul oferit de un apartament cu trei camere si de o garsoniera. La Magda Ene si Calin Opris au apelat cand locuinta era ”la rosu”, lucru care le-a permis designerilor sa gandeasca si sa proiecteze in detaliu amenajarea, incepand cu partea de instalatii. Din punctul de vedere al compartimentarii, lucrurile au fost clare. Proprietarii voiau trei dormitoare, un living cu dining, o bucatarie cat mai functionala si o zona matrimoniala prevazuta cu dressing si baie.

In ceea ce priveste designul, tanara familie si-a dorit un decor contemporan, linistit, fara nimic extravagant, bazat pe tonuri calde de pamant. Intregul proiect − atat conceptul, cat si implementarea − a fost realizat de Aime Design. Initial, designerii au propus o amenajare mai indrazneata, ceva mai colorata, iar ulterior, dupa mai multe discutii cu beneficiarii, au ajuns la aceasta varianta. Proprietarii si-au dorit o locuinta mai functionala, cu mai multe spatii de depozitare si intr-o cromatica mai calda. De aceea, s-a pus accent pe ergonomie.

Livingul are aproximativ 35 de metri patrati si a fost amenajat cu mobilier achizitionat de la Style Home si corpuri de iluminat de la Domicilio. Singurul obiect adus din vechea locuinta este canapeaua. In rest, totul este nou, ales cu ajutorul designerilor. In privinta iluminatului,  acesta le mixeaza armonios pe cel ambiental si pe cel functional. Practic, exista cate o sursa de lumina pentru fiecare tip de activitate, de la spoturi ascunse in scafe pana la corpuri de tip pendul montate la inaltimi diferite.
Textilele si tapetul provin de la Top Wood si sunt in ton cu cromatica agreata de proprietari. Culoarea de accent, bordoul, se regaseste in mai multe incaperi.

Bucataria a fost conditionata de restrictiile constructive ale spatiului, motiv pentru care s-a concretizat intr-o incapere lunga si ingusta, cu suprafata de aproximativ 10 metri patrati. Mobilierul a fost amplasat pe una dintre cele doua laturi lungi ale camerei, iar zona de luat masa, pe cealalta.

Camerele copiilor au fost gandite potrivit varstei acestora (fetita are doi ani, iar baietelul, sase ani). Astfel, mobilierul din camera fetitei este de la Mobexpert si a fost pozitionat in asa fel incat sa nu incarce zona centrala a incaperii si sa ramana mai mult loc de joaca. Pentru camera baietelului, care este scolar, s-a ales mobila de la Romina, dotata cu mai multe corpuri de depozitare si cu un birou. Tot aici se afla si pianina, la care canta ambii copii.

Material realizat cu sprijinul designerului Magda Ene, tel.: 0723-624.280

 

Related posts

Vrei sa schimbi aspectul locuintei tale? Ce parere ai despre utilizarea tapetului?

Adina Meyers

Luxul vietii intr-o casa inconjurata de stejari batrani, in California

Adina Meyers

Sapte lucruri uimitoare despre izolatia cu celuloza a podului si a mansardei

Adina Meyers