Piatra naturală, un material folosit în construcţii încă din Antichitate datorită rezistenţei sale, câştigă teren, amenajările cu piatră decorativă devenind din ce în ce mai frecvente în ultimii ani, extinzându-se cu succes şi la interior. În prezent, există numeroase soluţii atât pentru amenajările exterioare, cât şi pentru orice funcţiune a locuinţei, atât pentru segmentul de lux, cât şi pentru segmentul economic.
În cadrul tendinţelor de ultimă generaţie, una dintre cele mai moderne soluţii de decor este ardezia flexibilă SKIN, o piatră flexibilă, cu aspect unic şi natural. Disponibilă în diverse nuanţe, aceasta îşi face loc cu uşurinţă în orice spaţiu din casă, fiind un produs inovator pentru finisarea căminului. Este un material care se prezintă de cele mai multe ori în straturi de piatră, asemenea unor fâșii de diferite nuanțe, de la maro la verde albastru. Astfel poate fi găsită atât sub forma bucăților lungi și subțiri din piatră, dar și sub formă de lespezi poligonale.
Principalele sale caracteristici sunt flexibilitatea cu care poate fi aplicată pe suprafeţe atipice, neregulate şi rezistenţa mare la schimbare, la razele UV şi la apă. Ardezia flexibilă se poate utiliza chiar şi pentru îmbrăcarea diferitelor obiecte de mobilier (mese, scaune, decoraţiuni), dar şi pentru punerea lor în valoare.
În prezent, ardezia este folosită atât în placările interioare (ex: pardoseli, pereți, șeminee), cât și în exterior (faţade, garduri), până la acoperișuri sau pavaje, într-o varietate surprinzătoare de culori: roșu terracotta, verde, maro/ciocolatiu.
Poate acoperi orice: şemineul, duşul, un ghiveci cu flori, având avantajul că este rigidă, rezistentă, se pătează greu și, după cum am văzut, prezintă culori spectaculoase. Există chiar şi un model translucid.
Piatra Naturala Rusty Brown provine din Cipru şi are un format în straturi ce îi conferă unicitate, precum și un un joc de nuanţe ce variază de la cea mai închisă tentă de maro până la cea mai deschisă, ceea ce face ca acest material să poată fi uşor de combinat cu orice nuanţă de tencuială decorativă exterioară sau cu orice specificaţie de design interior. Din punct de vedere al greutăţii, piatra naturală decorativă Rusty Brown este cel mai uşor model din gamă, astfel încât se poate folosi pe orice tip de structură, inclusiv pereţi din rigips sau suprafețele placate cu termosistem de la exteriorul unei clădiri. Este indicat ca, după montaj, să se impermeabilizeze suprafaţa placată cu două sau chiar trei straturi de impermeabilizant LTP Mattstone sau LTP Colour Intensifier, ceea ce va proteja suprafaţa şi, în plus, va intensifica nuanţa de maro intens ce va atrage cu siguranţă privirile celor din jur. :
Recomandare. Dacă montajul se face până la 3m înălţime poate fi placat direct peste termosistem lemn, caramidă. etc.
Dacă montajul se face peste 3m înălţime este obligatoriu să se folosească plasa tip Buzau şi mai multe dibluri pentru fixarea termosistemului.
Dacă montajul se doreste a fi făcut peste Rigips este obligatoriu folosirea unei plase de rabitz
La ce şi unde se poate folosi
Inspirând un aer foarte relaxant, decupată la dimensiuni de 10 sau 15 cm lăţime şi lungimi variabile, Rusty Brown se poate utiliza la placarea faţadelor, gardurilor masive, soclurilor si stâlpilor de susţinere, iar la interior poate fi folosită la placarea pereţilor aferenţi holurilor, băilor/spaţiilor umede, bucătăriilor, livingurilor sau dormitoarelor, la şemineu etc.
Varianta Rusty Brown Scapitată formată în straturi şi, drept urmare, tonuri variate de culoare se poate mula pe diferite tipuri de tencuială, oferind acea alură specifică monumentelor vechi.
Trei tipuri de ardezie pentru placarea terasei
Ardezia este un material cu o suprafață neporoasă şi nu este alunecoasă, fiind astfel potrivită pentru podele. Pentru exterior, la placarea terasei ardezia Silver, cu inflexiuni argintii, este o placă cu finisaj periat, ce va aduce un aspect distinct și modern terasei, ardezia multicoloră Sunset va îmbrăca terasa cu un accent de distincție și va crea o atmosferă primitoare, în timp ce ardezia neagră Antracit iese din tiparul nuanţelor calde, creând un efect impresionant, iar placa are o suprafață semiporoasă și fasonată
În România, PIATRAONLINE este cel mai cunoscut furnizor de astfel de soluţii cu piatră decorativă, în showroomul de pe AleeaTeişani nr.137A, sector 1, găsindu-se toate gamele prezentate. Mai multe informaţii pe www.piatraonline.ro