LifeStyle

Snacks-uri pe care le poţi face în casă

Din secretele femeilor; “ne plac crănţănelele”

Da, o fi părând ostentativ faptul că majoritatea doamnelor şi domnişoarelor petrec mai mult timp la raion citind fiecare dintre ingredientele pe care le conţine o pungă de chips-uri sau snacks-uri, însă, adevărul e că după înşiruirea de E-uri de la ingrediente…ţi se cam taie pofta.

Nu doar bărbaţii preferă “ceva de ronţăit” alături de bere sau un pahar de vorbă. Doar că, grija faţă de sănătate (şi, de ce nu şi siluetă) revine aproape întotdeauna femeilor.

Dar, de ce să te privezi de plăcerea nevinovată de a ronţăi ceva în timpul unui film când e atât de simplu (şi sănătos) să le faci chiar tu, acasă? Şi chiar mai ieftin.

Bagheta fermecată cu…Vegeta

De exemplu, e de ajuns o simplă baghetă (din pâine neagră, pâine cu seminţe sau chiar clasica baghetă franţuzească) ca să îţi prepari rapid un bol de bakerolls. Nu e nevoie să fi trecut prin preselecţia de la master-chef ca să tai pâinea în rondele relative subţiri, să le ungi cu foarte puţin ulei (poate ai chiar un ulei spray?) iar apoi să le aşezi confortabil într-o tavă – peste hârtia de copt – şi să le laşi să lenevească în cuptor la 150C, timp de 10 minute. Le întâmpini apoi generos cu puțină Vegeta clasic – şi pe o parte şi pe cealaltă şi…voila, sunt gata să fie devorate. Ah şi în caz că te pricopseşti cu bakerolls-uri rămase peste noapte – deşi e puţin probabil – poţi oricând să le transformi în crutoane. Cât despre crutoane – sunt de nerefuzat, în orice situaţie; înecate în ciorbe sau înfrumuseţând salatele.  

Cum să nu-i refuzi pe cei mici când vor ceva de ronţăit?

Dacă în cazul adulţilor se mai încalcă regulile privind snacks-urile – ei bine, când vorbim despre prichindei – nu ne putem abate de la regula sănătăţii. Şi totuşi, dulciuri nu, chips-uri nu, atunci care le mai e răsfăţul? Poţi încerca (şi ai să reuşeşti) o reţeta rapidă de chipsuri homemade. Ai nevoie de câţiva cartofi – de preferat ar fi să-i alegi pe cei care au o formă cât mai ovală – pe care îi cureţi şi îi speli bine-bine de toate păcatele de a fi atât de faimoşi. Cartofii se taie în felii subţiri de tot şi apoi se usucă atent într-un prosop. Între timp le pregăteşti un jacuzzi relaxant cu ulei de floarea soarelui încălzit cam pe la 90 de grade. Lasă-i să se răsfeţe aproximativ 4-5 minute în timp ce creşte temperatura uleiului iar cartofii devin aramii şi seducători. După ce sunt scoase din ulei, chips-urile homemade sunt aşezate pe prosoape de hârtie şi presărate cu Vegeta clasic ca să-şi atingă apogeul gustului.

Abia acum începe “lupta” pentru că năzdrăvănii tăi vor fi cuceriţi instantaneu de festinul ronţăielii. Pregăteşte-te să le faci faţă, fă-ţi stocul la Vegeta clasic.

Ce ne facem cu musafirii pretenţioşi?

Cu prietenele sau prichindeii o mai scoţi la capăt dar cu musafirii mai…pretenţioşi ce te faci? Nu intra în panică – pentru astfel de momente există oricând aperitivele de tip bruschete. Aceeaşi baghetă magică uşor rumenită în prăjitorul de pâine (atenţie să nu o arzi) o stopeşti cu puţin ulei de măsline iar apoi o înfofoleşti în roşii tăiate cuburi şi “machiate” cu niţel busuioc. Nu uita de Vegeta clasic, doar vrei ingredientul secret şi victoria garantată. De îndată ce le-ai condimentat sunt gata de…savurat. Fireşte, poţi să spui că le-ai preparat după o reţetă italienească, dar musafirii vor fi prea ocupaţi cu devoratul deliciilor colorate că să-ţi mai pună vreo întrebare. 

Related posts

Constructii si instalatii de la a la z, in perioada 11-15 mai 2010, la romexpo

Adina Meyers

Decor si ambianta haute couture

Adina Meyers

Noua ofertă a hub-ului de design Exotique: soluţii pentru decoruri exotic urbane

Adina Meyers