LifeStyle

Show-room exclusivist, unic in Europa de Sud-Est, deschis in Bucuresti

Galeriile Noblesse, leader in amenajarile interioare de lux, au deschis de curand un show-room exclusivist in cadrul Palatului Noblesse, o cladire monument istoric datand din 1881 ce a fost complet renovata, restaurata si amenajata interior.
 
Lucrarile complexe au fost efectuate de catre echipele Galeriilor Noblesse si cea a propriului birou de arhitectura si design interior, Studio Insign, iar noul spatiu expozitional este unic in Europa de Sud-Est datorita multitudinii de branduri de renume mondial reunite si expuse aici. 
 
Astfel, piese de mobilier si decoratiuni in diverse stiluri printre care se numara clasic, modern, industrial, vintage, etc. sunt expuse in sali de o frumusete coplesitoare in care diversele arte vizuale, maiestria artizanilor si designul interior s-au contopit pentru a da nastere unui spatiu unic. 
 
Conceptul pe care il lanseaza Galeriile Noblesse este unul original, in care fiecare element care se regaseste in Palatul Noblesse face parte din portofoliul sau, acesta incluzând placari din marmura, placari ceramice de o inalta calitate, piese clasice de mobilier din lemn, sculptate manual, dar si moderne, care poarta semnatura unor designeri celebri, alaturi de decoratiuni elegante si variate. In acest fel, cei aflati in cautarea unor piese de mobilier, placari sau decoratiuni vor avea parte de o experienta senzoriala unica, putand sa inteleaga fiecare stil de design interior, alegandu-l exact pe cel care ii reprezinta si in care se simt confortabil. 
 
Daca demisolul cladirii a fost amenajat in stil industrial vintage, parterul este un omagiu adus stilului clasic, putand fi identificate cu mare usurinta influente ale stilului Florentin, Baroque sau Louis al XV-lea si Louis al XVI-lea, reflectate in stucaturile restaurate sau recreate de catre echipele de specialisti, in piesele de mobilier alese pentru a decora salile impunatoare, dar si in covoarele de marmura create manual. Pe langa toate aceste piese se regasesc opere de arta si antichitati valoroase, aflate intr-o perfecta armonie stilistica.  
 
Etajul reprezinta o incursiune in alte stiluri cum ar fi neoclasic, british, provensal, contemporan combinate intr-o maniera eclectica, reconstituind atmosfera unei locuinte primitoare si rafinate. 
 
In show-room-ul exclusivist al Galeriilor Noblesse lucreaza echipe de designeri de interior cu o vasta experienta care le ofera clientilor cele mai inalte servicii pentru proiecte atat rezidentiale, cat si comerciale.  
 
Noul show-room are o suprafata de peste 1100 de mp si se desfasoara pe trei nivele, fiind amplasat intr-o curte generoasa si fermecatoare de peste 1000 de mp, in centrul Bucurestiului,  pe o strada cu rezonanta istorica si culturala- Strada Sfintilor. 
 
Istoria Palatului Noblesse
 
Frumoasa cladire a fost construita in anul 1881 de catre arhitectul Alexandru Savulescu, cel care semna in acea perioada si constructia actualului Muzeu de Istorie Nationala, a Palatului Comunal din Buzau, dar face si planurile arhitecturale pentru Biserica Amzei.  
 
In anul 1903 este cumparata de bancherul Leonid Berkovitz, fiind proprietatea acestuia pana in anul 1945 cand este transformata in Cercul Pionierilor si Soimilor Patriei din Sectorul 2.
 
Dupa 1989, reintra in posesia mostenitorilor, este vanduta si pierduta de catre prorietari in favoarea unei banci si ramane in uitare pana in 2013 cand intra in posesia Galeriilor Noblesse care efectueaza ample lucrari, redand viata acestui spatiu minunat.
 
Actualul Palat Noblesse este un spatiu multifunctional unde isi desfasoara activitatea echipa biroului de design si arhitectura Studio Insign, Centrul de Arta si Evenimente Palatul Noblesse, dar si show-room/ul exclusivist al Galeriilor Noblesse. 
 
Acesta este cel de al treilea show-room al Galeriilor Noblesse, celelalte doua fiind in Bucuresti, pe bdul Unirii,nr 61 si in Bacau, pe str. Stefan cel Mare, nr 2. 

Related posts

Artmark lanseaza Indexul Pietei Romanesti de Arta

Adina Meyers

Sony: Imagini superbe pentru orice buzunar

Adina Meyers

Eficacitate antirid in sinergie durabila cu fiziologia pielii!

Adina Meyers