Ana Bănică, ilustratoare şi designer, a adunat în locuinţa sa închiriată obiecte vechi, cumpărate de la târguri, moştenite sau pur şi simplu găsite pe stradă, alături de piese contemporane, creaţii proprii şi suveniruri din călătorii, într-o reinterpretare personală a stilului britanic shabby-chic.

Text: Raluca Sofronie / Foto: Antonio Cioarek

Când stai într-o casă cu chirie, nu prea îţi vine s-o amenajezi. E o capcană în care cazi uşor. De fapt, pentru a te simţi acasă, chiar şi o locuinţă temporară trebuie să-ţi reflecte personalitatea. La fel i s-a întâmplat şi gazdei noastre, care şi-a aranjat spaţiul pas cu pas, în cei patru ani de când locuieşte aici.
„Iniţial, nu am ştiut că voi rămâne atât de mult. Am crezut că o să stau un pic şi o să fug, doar că am descoperit cât de liniştit e locul. Mă simt ca în Bucureştii de altădată. Chiar dacă nu e cea mai modernă locuinţă, îmi dă un sentiment foarte plăcut. E micul meu univers”, povesteşte Ana Bănică.

Vă invităm să descoperiţi amenajarea inedită creată de ea în paginile revistei Casa Mea octombrie.

 

 

 

Related posts

Simplu, autentic, subtil si visator

Adina Meyers

Iata cum printr-o usoara modificare a palatei de culori poti aduce un aer proaspat locuintei tale

Adina Meyers

Transformarea unei case de la mijlocul secolului trecut

Adina Meyers