LifeStyle

Revista Patronatului Român: Capitalul privat participă la dezvoltarea comunităților locale

Joi, 27 Mai 2021, orașul Buziaș a găzduit conferința “Implicarea capitalului privat în dezvoltarea comunităților locale”, organizată de Primăria Buziaș, Revista Patronatului Român și International Development Institute din Statele Unite ale Americii.

Conferința, transmisă live, s-a bucurat de prezența fizică sau online, în calitate de keynote speaker, a unor personalități reprezentative pentru administrația publică locală din România.

Au vorbit și au răspuns întrebărilor:

  • dl. Emil Boc, Președintele Asociației Municipiilor din România, Primar al Municipiului Cluj-Napoca,
  • dl. Adrian Ovidiu Teban, Președintele Asociației Orașelor din România, Primar al orașului Cugir, județul Alba,
  • dl. Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș,
  • membri ai legislativului român și european precum dna. Senator Alina Gorghiu, dl. Deputat Marilen Pirtea, dl. Eurodeputat Gheorghe Falcă,
  • specialiști în domeniul finanțării proiectelor locale.

Din partea International Development Institute, SUA, domnii David Baxter și Suman Timsina au prezentat exemple concrete și modalități de colaborare public-privat aplicate în alte state.

Au fost abordate pe larg aspecte legate de soluția modernă a Parteneriatului Public Privat (PPP), în contextul în care, deși elaborată încă din 2010 și amendată în mai multe rânduri, legislația PPP nu este încă stimulativă nici pentru sectorul privat, nici pentru cel public.

Finanțările, un subiect de interes

De asemenea, au fost discutate aspecte legate de finanțări non-bugetare, finanțări nerambursabile, achiziții publice, antreprenoriat social, lobby și advocacy, comunicare și PR.

Una dintre propunerile concrete degajate în urma dezbaterilor, propunere avansată de dl. Radu Nicosevici, specialist reputat în materie de lobby și advocacy, a fost ca cele trei asociații reprezentative ale autorităților publice locale, cea a municipiilor, a orașelor și a comunelor din România să își reunească specialiștii pentru a elabora și propune legislativului de la București un text lege cu adevărat încurajator pentru proiecte PPP.

Tema lobby a fost abordata si de Doamna Adriana Liuba Ahciarliu Kyriakidis, PhD  intr-un mod pragmatic pentru mediul de afaceri, cu prezentarea intitulata „Lobbyul ca instrument antreprenorial”

Într-o altă ordine de idei, domnul Emil Boc a subliniat că pentru accelerarea dezvoltării locale este necesar ca factorii de decizie din România să facă demersuri pe lângă autoritățile europene pentru a obține o derogare de la vestita limitare a deficitului bugetar la 3% din PIB. Soluție folosită pe scară largă, cu decenii urmă, de alte state europene în scopul dezvoltării rapide.

Conferința a fost un succes având în vedere prezența fizică în generoasa sală de conferințe a Hotelului Parc din Buziaș a unui număr de aproximativ 40 de persoane. Reprezentanți ai administrației publice locale și ai capitalului privat, dar și a unui număr de peste 30 de participanți prin mediul online.

 

La reușita evenimentului hidratat de VITAMINAQUA au contribuit partenerii media și partenerii: AGERPRES, CAPITAL, România Liberă, Financial Intelligence, Ziarul Actualitatea, Jurnalul de Afaceri, Revistă Pallas Athena, Tele Europa Nova, Opinia Timișoarei, deBanat.ro, Ultima oră, 1asig.ro, Institutul Arbitral Român, Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar, Editura C.H. Beck, Asociația Orașelor din România, Elite Business Women, Asociația Firmelor Spaniole din România ASEMER.

Mulțumiri speciale trebuie adresate domnului Sorin Munteanu, Primarul Buziașului, pentru inițiativa acestei conferințe de mare interes pentru administrația locală din România și pentru calitatea impecabilă a organizării evenimentului și Domnului Ovidiul Slimac, Internațional Development Institute (IDI), Regional Coordinator Eastern Europe & Danube Region, Public Procurement Professional, care, mai mult decât contribuția prin moderarea Panelului 2 și prezentarea susținută în cadrul conferinței, s-a implicat activ, relevant în eforturile de organizare și pregătire a evenimentului.

 

Related posts

Mixologie la tine acasă: alege ginul potrivit pentru cocktailuri

Adina Meyers

Trebuie sa pariezi zilnic ca sa ai profit?

Adina Meyers

Halkidiki, o destinatie cu nenumarate oportunitati

Adina Meyers