Home

Proiecte de bricolaj ieftine și frumoase

Vă numărați printre persoanele care locuiesc temporar într-un apartament cu chirie? Banii strânși v-au ajuns doar pentru achiziționarea mobilierului si electrocasnicelor și nu mai puteți investi în decorațiuni?

Ei bine, decorarea locuinței poate reprezenta cea mai simpla și distractivă etapă a amenajării. Dacă dați frâu liber imaginației, puteți face adevărate minuni în decor cu sume modice sau chiar fără să investiți niciun ban.  

Reciclarea obiectelor vechi sau inutile este doar o variantă. V-ați gândit ce decorațiuni interesante pentru pereți puteți obține din ziare? O idee ar fi să taiați bucăți de ziare după tiparul unei hârtii și să le lipiți pe perete. Efectul estetic este spectaculos, iar costurile 0.

O altă idee simplă este să expuneți pe pereți revistele preferate. Pentru aceasta, aveți nevoie de câteva cuie, câteva reviste și câteva umerașe de haine (care să le susțină) și în 5 minute veți personaliza peretele.

Chiar și la capitolul mobilier puteți găsi soluții interesante. Un suport simplu din lemn, un teanc de reviste, o pernuță și 2 curele și ați obținut un taburet de foarte șic.

Oricine are acasă câteva sticle goale de vin. Acestea pot fi transformate în vaze pentru flori, în corpuri de iluminat sau chiar în obiecte decorative.

Vă lăsăm să descoperiți mai multe idei accesând galeria foto. Spor la decorat!

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Modificări privind contractele de închiriere sau de vânzare-cumpărare

Adina Meyers

Imprieteneste-te cu mediul: refoloseste apa menajera!

Adina Meyers

Programul ”Casa Eficientă Energetic” începe pe 15 septembrie. Cine și pentru ce poate lua bani nerambursabili de la stat

Adina Meyers