Pernele decorative au atat rol practic, cat si decorativ, completand decorul unei incaperi. Pe langa accentele de culoare, pernutele asigura confortul necesar atunci cand lenevim pe canapea sau pe fotoliu.

Decorul interior, dictat de pernutele decorative, il putem completa prin draperii, cuverturi, fete de masa in acelasi ton cromatic. Pernele se aleg astfel incat sa se armonizeze cu mobila, culoarea peretilor, covorul sau corpurile de iluminat, accentuand astfel stilul de amenajare al spatiului.

Se poate alege dintr-o multitudine de materiale, precum: bumbac, tafta, matase, satin cu insertii de catifea, organza, piele sau blana. Important este ca materialele si modelele sa puna in valoare personalitatea fiecaruia. In functie de gusturi si starea de spirit, putem alege culori si modele care sa ne calmeze sau, dimpotriva, sa ne energizeze.

Combinatiile de nuante neutre cu cele vii si puternice aduc un aer oarecum rustic, traditional. Modelele monocrome sunt clasice, iar cele cu aplicatii de catifea, cu borduri din dantela sau cu imprimeuri florale se potrivesc intr-un ambient romantic.

Interioarele moderne pun accentul pe culori tari, pe imprimeuri abstracte sau simple.

Pernutele cu aplicatii de paiete sau cu imprimeuri vesele sunt ideale pentru familiile tinere, nonconformiste.

Pernutele cu franjuri sau ciucuri, cu panglici din materiale lucioase, cu modele in romburi, patrate sau arabescuri sunt indicate pentru a obtine un aer retro.

Sursa foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

10 lucruri pe care nicio femeie nu ar trebui sa le aiba in casa

Adina Meyers

Ce perdele si draperii sa alegi pentru vara aceasta

Adina Meyers

Cum sunt restaurate obiectele de arta?

Adina Meyers