Advertoriale

Păsările nu sunt doar gălăgioase, ci și purtătoare de boli! Descoperă 5 metode de a le ține departe de gospodăria ta!

Fiecare dintre noi avem nevoie măcar de câteva momente de liniște, să ne savurăm cafeaua în curte, bucurându-ne de aerul curat și de sunetele naturii. În teorie, când locuiești la casă poți spune că trăiești în armonie cu natura, dar ce te faci cu păsările zgomotoase de pe acoperiș, din pomi sau de pe garduri?! Dar și cum previi pericolele medicale aduse de acestea?!

Păsările pot fi purtătoare de bacterii, paraziți și agenți patogeni care afectează atât oamenii, cât și animalele domestice și de companie. Iar dacă nu iei măsuri din timp, pregătește-te de cel mai negru scenariu. 

Conform unui studiu publicat de ”Centers for Disease Control and Prevention” (CDC, 2022), păsările pot transmite peste 60 de boli, inclusiv histoplasmoză, salmoneloză și criptococoză, asociate în special cu acumularea de excremente și cu spațiile închise sau slab ventilate unde păsările își fac cuiburi. Dacă te-ai gândit că ”nu e mare lucru” sau că ”își vor muta cuibul singure”, a venit momentul să privești situația cu mai multă seriozitate!

Păsările nu fac doar zgomot, ci prezintă și un risc biologic

Prezența păsărilor pare inofensivă, ba chiar plăcută dacă te gândești la ciripitul lor sau la ideea de natură aproape de casă. Însă când acestea încep să se adune în număr mare, comportamentul lor devine problematic – porumbeii, ciorile sau vrăbiile sunt extrem de adaptabile și găsesc rapid locuri potrivite pentru hrană și adăpost în apropierea locuințelor oamenilor.

Excrementele lor sunt principalul pericol deoarece conțin microorganisme ce pot deveni aeropurtate când se usucă și se transformă în particule fine de praf, iar inhalarea acestora poate conduce la infecții respiratorii severe. 

Histoplasmoza, de exemplu, este o boală fungică asociată frecvent cu zonele contaminate de excremente de păsări și poate provoca simptome asemănătoare gripei, dar și complicații serioase în cazul persoanelor cu sistem imunitar slăbit.

Merită menționat că păsările pot transporta paraziți (precum acarieni, purici sau căpușe) care se pot răspândi în gospodăria ta; acestea nu rămân doar pe păsări, ci migrează către animalele domestice, de companie sau chiar către oameni, creând un lanț de infestare dificil de controlat.

Degradarea și murdăria proprietății

Pe lângă riscurile de sănătate, păsările pot provoca daune semnificative proprietății tale. Excrementele sunt acide și pot deteriora vopseaua, metalul, lemnul și chiar structura acoperișului în timp. Iar dacă ai panouri solare, ia în calcul faptul că pot deveni ineficiente din cauza murdăriei acumulate.

Cuiburile construite în jgheaburi sau în zonele de ventilație pot bloca circulația aerului sau scurgerea apei, ducând la infiltrații și probleme structurale. În plus, mirosurile neplăcute și aspectul neîngrijit al curții pot afecta nu doar confortul tău, ci și valoarea proprietății.

Toate aceste probleme se traduc în timp în costuri de întreținere și reparații care ar fi putut fi evitate prin măsuri preventive simple.

Pest Repeller îți recomandă 5 metode pe care le poți încerca

Metoda 1: Eliminarea surselor de hrană

Dacă vrei să scapi de păsări trebuie să înțelegi că ele rămân acolo unde găsesc hrană (resturi alimentare, semințe sau hrană pentru animale lăsată la vedere). Asigură-te că nu lași mâncare expusă în curte și că tomberoanele sunt bine închise. Dacă ai animale de curte, hrana lor trebuie depozitată în recipiente sigilate și oferită în cantități controlate.

Metoda 2: Instalarea sistemelor de descurajare fizică

O altă metodă eficientă este utilizarea sistemelor fizice de descurajare, opțiune ce include plase, țepi anti-păsări sau fire tensionate care împiedică păsările să se așeze sau să își construiască cuiburi.

Țepii anti-păsări sunt extrem de eficienți pentru marginile de acoperiș, pervazuri sau garduri; nu rănesc păsările, dar le fac imposibilă aterizarea. Plasele sunt ideale pentru protejarea zonelor mai mari, cum ar fi podurile sau spațiile de depozitare.

Aceste soluții sunt durabile și necesită o investiție inițială, dar reduc semnificativ problemele pe termen lung.

Metoda 3: Dispozitive sonore și vizuale

Păsările sunt foarte de sensibile la sunete și mișcări, motiv pentru care dispozitivele care emit sunete de prădători sau care reflectă lumina se dovedesc foarte eficiente.

Benzile reflectorizante, CD-urile suspendate sau obiectele care se mișcă în vânt creează un mediu inconfortabil pentru păsări. De asemenea, există dispozitive electronice care emit sunete ultrasonice sau apeluri de alarmă.

Este important să schimbi periodic poziția acestor dispozitive și aparate anti pasari pentru a evita ca păsările să se obișnuiască cu ele.

Metoda 4: Întreținerea regulată a gospodăriei

Un spațiu curat este mult mai puțin atractiv pentru păsări. Nu ignora colțurile greu accesibile; acolo se pot acumula resturi care devin focare de infecție. Folosește echipamente de protecție atunci când cureți zone contaminate și, dacă este necesar, apelează la servicii profesionale.

Această metodă nu doar că previne reapariția păsărilor, dar reduce și riscurile de sănătate.

Metoda 5: Soluții naturale și plante repelente

Există și soluții naturale care pot ține păsările la distanță; lavanda, menta sau rozmarinul au mirosuri pe care păsările le evită.

De asemenea, poți folosi sprayuri naturale pe bază de uleiuri esențiale sau soluții pe bază de oțet diluat care creează un mediu neplăcut pentru păsări. Această metodă este ideală dacă vrei să eviți utilizarea soluțiilor artificiale și să menții un echilibru ecologic în gospodăria ta.

Prevenția îți menține gospodăria sigură

Prevenția înseamnă să-ți formezi obiceiuri ce reduc riscurile pe termen lung, pornind de la modul în care depozitezi hrana, până la frecvența cu care îți verifici acoperișul sau jgheaburile.

Un studiu realizat de European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC, 2021) subliniază importanța măsurilor preventive în reducerea riscurilor asociate cu animalele urbane, inclusiv păsările. Conform acestuia, gospodăriile care aplică strategii preventive au cu 60% mai puține probleme legate de infestări și boli.

În plus, prevenția îți oferă un avantaj important: controlul. Nu mai reacționezi la o problemă existentă, ci o anticipezi și o eviți. Iar asta înseamnă mai puțin stres, costuri reduse și un mediu mai sigur pentru tine și familia ta. În final, totul se reduce la alegeri conștiente și la dorința de a-ți proteja spațiul. 

Related posts

Aspecte generale ale unei instalații electrice

Adina Meyers

Soluții de separare a spațiilor cu uși glisante: idei și inspirație

Adina Meyers

Cum alegi produsele potrivite pentru curățenia casei

Adina Meyers