Amenajari apartamente Amenajari Interioare

Oscilezi intre a cumpara un apartament sau o casa? Afla care sunt beneficiile si dezavantajele traiului la bloc

Desi nu este o decizie pe care o poti lua o singura data in viata, investirea intr-un apartament sau intr-o casa este o hotarare dificila. Resursele materiale de care dispui reprezinta un criteriu important, dar nu trebuie sa fie singurul.

Afla care sunt avantajele si dezavantajele traiului la bloc si cu ce situatii te poti confrunta atunci cand locuiesti intr-un imobil de apartamente si stabileste care iti sunt prioritatile si ce compromisuri esti dispus sa faci pe termen lung:

Costuri reduse de incalzire

Indiferent daca vei opta pentru o centrala proprie sau vei incalzi apartamentul de la sistemul public de incalzire al orasului sau al cartierului, costurile vor fi mai mici decat in cazul unei case, cu atat mai mult daca imobilul este si izolat termic. Eficienta este cu atat mai mare in cazul etajelor intermediare, care sunt protejate si de celelalte apartamentele incalzite care le inconjoara.

Lipsa linistii si a intimitatii

Chiar daca te simti izolat de vecinii tai, e aproape imposibil sa nu ii auzi cand dau cu aspiratorul sau sa nu afli motivele pentru care plang copiii lor. Daca stii ca esti sensibil la zgomote, protejeaza-te prin toate mijloacele; alegerea unor ferestre de calitate si izolarea lor cu spuma poliuretanica sunt cele mai eficiente metode de protectie impotriva zgomotelor ce vin din afara locuintei.

Siguranta crescuta fara eforturi suplimentare

Daca in cazul unei case poti fi o tinta usoara pentru infractori in absenta unor masuri de siguranta, un apartament este mult mai sigur din acest punct de vedere. Proprietarii de case opteaza adesea pentru aparatura video pentru supraveghere, insa in cazul blocurilor aceasta poate fi o investitie comuna a tuturor locatarilor; in plus, accesul in imobil se face de regula cu un card de acces sau cu cheia, asa ca sansele sa patrunda oaspeti neinvitati sunt mai mici.

Absenta gradinii si a curtii

In curtea casei poti amenaja cu usurinta un loc de relaxare pentru zilele calduroase sau un spatiu destinat gatitului in aer liber, dar intr-un apartament nu vei avea aceasta posibilitate. Daca totusi nu visezi la o gradina cu legume si te multumesti si cu mai putin, poti folosi balconul pentru plantarea in ghivece si jardiniere a florilor tale preferate.

Spatii diferite, animale de companie diferite

Desi nu exista niste norme legislative cu privire la animalele de companie, iubitorii prefera sa nu le chinuie in spatiile mici si inchise. Desigur, exista specii si rase mai comode, care se simt foarte bine intr-un apartament si nu au nevoie de mai mult. In cazul pisicilor, aceasta problema este aproape inexistenta, dar iubitorii de caini vor fi nevoiti sa se orienteze catre rase mai mici si mai “lenese”, asa cum sunt bulldogul francez sau englez, pugul sau yorkshire terrierul. 

Sursa foto: Pexels

Related posts

Cum să îți amenajezi dormitorul pentru un somn mai liniștit

Adina Meyers

Avantajele utilizarii albului in amenajarile interioare

Adina Meyers

Classic blue, culoarea anului 2020, în designul interior: idei – FOTO

Adina Meyers