Înconjurată de o barieră înaltă de vegetație, locuința din imagini se bucură nu doar de intimitate, ci și de o atmosferă tihnită, indusă de aspectul relaxant, ușor sălbatic, al grădinii amenajate după modelul celor englezești.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Au locuit la bloc dintotdeauna, însă, după un timp, încorsetați de spațiile mici ale apartamentului, și-au dorit ceva mai mult. Așa au pornit gazdele noastre, o familie alcătuită din trei membri (părinții și fiica lor), în căutarea unui teren pe care să-și ridice o casă. Era anul 2003 când au început căutările la periferia orașului, căci doreau să achiziționeze un teren ceva mai mare. Treptat, vizionările s-au îndreptat spre zonele încă nedezvoltate imobiliar la vremea aceea, din nordul Bucureștiului, însă și posibilitățile de achiziționare a unei proprietăţi de dimensiuni generoase au scăzut. La recomandarea unei cunoștințe, au mers să vadă un lot în apropierea Lacului Băneasa. Era iarnă, o liniște desăvârșită şi totul acoperit de zăpadă. În zonă existau doar cinci case. În rest, câmp și întinderi albe, de poveste. Atunci, tânărul cuplu și-a dat seama că a găsit locul perfect pentru casă. Au cumpărat terenul în iarna aceea, iar în primăvară au început să construiască locuinţa. Tot printr-o recomandare, au ajuns să lucreze cu biroul de arhitectură Graphic Studio din București. Arhitecții Dragoș Perju și Radu Gâdiuță, ploieșteni, la fel ca proprietara, s-au ocupat de proiect și nu numai.

„Noi nu aveam o idee formată despre cum trebuia să arate o casă. Am învățat foarte multe de la cei doi arhitecți care, practic, ne-au făcut educație despre de ce înseamnă cu adevărat o locuinţă contemporană.”

Mai multe imagini găsiţi în revista Casa Mea septembrie 2016.

Related posts

Cu ce finisezi zona de deasupra blatului de lucru?

Adina Meyers

Interioarele albe – avantaje si dezavantaje

Adina Meyers

Clasic si sofisticat intr-un apartament istoric

Adina Meyers