LifeStyle

Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs revine cu a șasea ediție, dedicată tradiției culturale românești

O expoziție în care nu trebuie să nu păstrezi liniștea sau să nu atingi produsele. Un showroom în care ai peste treizeci de ghizi, fiecare dintre ei arhitecții propriului design. Un pop-up shop fără vânzare dar plin de inspirație și care te face să privești cu alți ochi designul românesc – asta reprezintă Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs, care deschide porțile Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București, pe 25 noiembrie 2017.

Produsul de design și-a lărgit orizonturile şi a căpătat statutul de obiect de artă – artă pe care o purtăm, care ne înfrumusețează casele și pe care o putem folosi zi de zi. Pentru că ne este pus la dispoziție acest spațiu de dialog, de experiment artistic și de interacțiune cu creatorii de produse, de conținut și de idei, ne este mai ușor să înțelegem valoarea unui produs de autor, descoperindu-i procesul de manufacturare și conceptul din spate, dar și să îl integrăm și să ni-l asumăm în stilul nostru de viață. Evenimentul are o dublă misiune – cea de a educa publicul în direcția designului de produs contemporan românesc, la fel de unic și de valoros ca arta de circulație internațională, dar și de clarifica statutul unui obiect de artă: o alegere asumată, care ne reprezintă.

Această a șasea ediție a Nopții albe a creatorilor și designerilor de produs este dedicată tradiției culturale românești și a multelor căi de a o adapta la contemporan. Peste douăzeci de participanți români aleşi de juriul oficial al ediţiei, la care se adaugă studenţii de la Universitatea de Arhiectură şi Urbanism selecţionaţi de comisia lor internă aduc publicului câte cinci produse realizate în ultimul an: bijuterii, accesorii, mobilier și obiecte decorative. Ne continuăm tradiția în educarea spectatorilor și de a crea mai degrabă un interes pe termen lung – produsele expuse nu sunt de vânzare căci a alege arta și designul românesc ne-am dori să fie o alegere asumată și nu un impuls de moment. De asemenea, Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage va participa cu o parte a expoziției de bijuterie Camera Lucida.

Astfel, facilităm contextul interacțiunii și îi invităm pe toți cei interesați de design și de artă contemporană să cunoască artiștii și designerii, să le admire produsele și, de ce nu, să inițieze colaborări și să lege parteneriate în cadrul acestui spațiu activ de promovare a industriilor creative românești. Evenimentul se va desfășura între orele 19:00 – 2:00 iar intrarea la eveniment este liberă.

Proiectul Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs este realizat de echipa Asociației Atelierul de Creație, organizație non-profit ce susține, de mai bine de şapte ani, abordările alternative de prezentare în spații noi de consum de cultură. Confirmarea acestui merit a venit și prin includerea proiectului printre cele finaliste la Gala Societăţii Civile, secţiunile Artă şi cultură şi Impact, Gala Elle Decoration şi finanţările primite din partea AFCN şi Ministerului Culturii. Mai mult, voluntarii săi au fost printre finaliştii Galei Naţionale a Voluntarilor, secţiunea Artă şi cultură.

La această ediție propune un parteneriat public- privat, organizatorii, asociația Atelierul de Creație transformă astfel sala de expoziție a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu într-un spațiu de prezentare a celor mai noi produse de autor create în România.

#blanchenuit

Link event FB: https://www.facebook.com/events/717930795062107/

Related posts

3 cărți de citit care te pot ajuta să-ți organizezi casa

Adina Meyers

5 motive să alegi o rochie lungă de seară pentru un eveniment special

Adina Meyers

Toamna se numara vertebrele coloanei

Adina Meyers