Apartamentul are doua camere si se afla intr-un bloc nou (din 2013) din zona Nerva Traian. Suprafata de 60 de metri patrati utili este compartimentata in hol, bucatarie, dormitor si un open-space compus din living, dining si bucatarie.

Beneficiarul, un tanar inginer, si-a dorit o locuinta intr-o zona semicentrala, deservita de mai multe mijloace de transport in comun, aproape de centrul vechi si de atractiile acestuia. Un factor care l-a influentat in alegerea apartamentului a fost posibilitatea de a vedea blocul crescand, in diferitele sale etape. Pe langa acestea, flexibilitatea dezvoltatorului, receptiv la cerintele de compartimentare sau modificare a finisajelor, a adus un plus locatiei.

Pe Silviu l-am cunoscut din intamplare, imediat dupa lansarea site-ului si a paginii de facebook dotKa. Mai corect, el m-a gasit pe mine, cu putin ajutor din partea unei cunostinte comune, si m-a contactat, incantat fiind de cateva dintre proiectele prezentate pe site. Era entuziasmat si curios in fata ideii de a lucra cu un designer, ceea ce a facut colaborarea noastra sa decurga foarte rapid si usor.

Proiectul a debutat cu o prima intalnire la santier, unde echipa de mesteri lucra cu spor la interiorul scarii de bloc. Atunci am aflat si vestea buna ca in cladire inca nu locuia nimeni, noi fiind printre primii ce urmau sa inceapa o amenajare intr-unul din apartamente. Discutia cu Silviu a fost placuta, iar concluziile – promitatoare. Aveam un beneficiar tanar, care isi dorea o amenajare simpla si confortabila, dar care se afla in cautarea unui feeling aparte, a unui apartament cu „look vestic”.

Am mers mai departe cu pasi mici catre stabilirea unei palete cromatice, a unui buget si a unui stil. Cerintele beneficiarului au fost cateva, puse pe masa inca de la inceput, astfel ca s-au conturat rapid si termenii-cheie: buget, Ikea, finisaje de calitate, mobilier (multi)functional, burlac si culoarea albastru. Am trecut apoi printr-o serie de fotografii cu amenajari de interior, care ne-au ajutat sa ne cunoastem mai bine si sa ne intelegem clar, de ambele parti: „asa da, asa nu!”. Cred ca aceasta este o etapa foarte importanta, care, daca decurge cum trebuie, ajuta atat beneficiarul, cat si designerul sa inteleaga ce isi doreste unul si ce poate oferi celalalt.

La scurt timp dupa aceea a venit si propunerea de design. Feedback-ul a fost bun si rapid, astfel ca modificarile au fost minime si am avut unda verde sa cautam furnizorii potriviti pentru proiectul si bugetul nostru.

In tot acest timp, in santier se inainta cu stoicism, dar nu cu tot atata seriozitate catre hidroizolarea dusului, gletuirea peretilor si finisarea instalatiilor. Echipa contractata de beneficiar, care a ofertat initial pretul cel mai mic, s-a dovedit a nu fi o alegere prea inspirata, pentru ca a condus in final la costuri mai mari.

Primul finisaj achizitionat au fost placile de caramida, elementul de baza in designul propus, cumparat de la Kromston Arad. Caramida se regaseste in living, pe hol, partial in bucatarie si in dormitor. Am putea spune ca este liantul care incheaga amenajarea intr-un tot unitar. Au urmat apoi mozaicul din baie marca Porcelanosa, sanitarele Delta Design si ceramica de la Romstal. La toate acestea s-a tinut cont ca produsele sa fie de calitate, chiar daca asta a insemnat un plus la bugetul propus. Mergand pe ideea ca finisajele sunt lucrari de baza in cadrul amenajarii, care vor fi mult mai rar schimbate decat piesele de mobilier sau accesoriile, am ales ca o mare parte a investitiilor sa se regaseasca in usi, parchet, placari, vopsele lavabile (Benjamin Moore), tapet si plinte. Pentru mobilare ne-am axat pe magazinul Ikea, o marca fiabila, din care se pot obtine amenajari interesante cu preturi medii. Bucataria a fost achizitionata integral de la Ikea si accesorizata cu un backsplash din sticla vopsita.

Pentru a balansa amenajarea, am combinat piesele Ikea cu un mobilier deosebit, executat pe comanda de catre echipa Meranti Studio. Impreuna cu acestia am realizat biblioteca din MDF alb cu accente galbene, mobilierul de birou, care, la cerinta beneficiarului, este reglabil pe inaltime, si masa de dining cu extensie, ce poate acomoda de sarbatori pana la 12 persoane.

In privinta accesoriilor, acestea au fost reduse la strictul necesar si la cromatica principala aleasa: albastru, alb, gri si galben. Pentru a pastra linia proiectului, simplu, luminos si functional, am optat pentru corpuri de iluminat tehnice cu aspect minimalist, pe care le-am gasit cu usurinta la Helios.

Zona de baie a fost un punct important al amenajarii, beneficiarul dorindu-si o cabina de dus incapatoare, cu rigola si masina de spalat. Astfel, s-a optat pentru un dus usor inaltat, iar masina de spalat a fost inchisa in mobilierul colorat si personalizat, din MDF vopsit. Cromatica mobilierului a fost preluata din cea a mozaicului de sticla ce „condimenteaza” fundalul alb-gri al faiantei.

In dormitor regasim aceeasi idee: simplitate si functionalitate. Aici, in prima faza, s-a renuntat integral la decoratiuni, pentru a descoperi ulterior ce efect interesant au lucrurile personale, utile. Spre exemplu, ganterele beneficiarului, folosite adesea si depozitate in coltul camerei, langa valetul pentru haine, au creat un adevarat decor.

Lucrarile s-au intins pe parcursul a doua luni, la care s-au adaugat termenele de livrare ale furnizorilor si montajul mobilierului. Evenimente neprevazute nu am avut, dar, ca in orice proiect, planul s-a mai schimbat din mers si au aparut unele modificari. Beneficiarul, deja mutat in noua locuinta, este multumit de rezultat.

Text: Dana Kallo

Contact:

www.dotka.ro 

dana.kallo@dotka.ro

tel.: 0742.958.727

Related posts

Despre lucrurile de care trebuie sa tii cont atunci cand vrei o locuinta amenajata modern

Adina Meyers

Topul celor mai cumpărate plante decorative și cum pot fi încadrate în ambientul locuinței

Adina Meyers

Iarna bate la usa – iata 3 solutii de incalzire la care sa apelezi

Adina Meyers