Gradinarit

Mini-ghid de îngrijire a plantelor de interior în sezonul rece

După ce ai mutat plantele sensibile la frig în interiorul locuinţei, ar trebui să le pregăteşti pentru iarnă, respectând cu atenţie cerinţele fiecăreia. În acest sens, ţi-am pregătit un mini-ghid de îngrijire, care te va ajuta să le asiguri plantelor şi florilor tale preferate condiţii optime pe tot parcursul sezonului rece.  

Odată cu introducerea plantelor în casă, verifică-le de posibilii dăunători. Dacă frunzele sunt lipicioase sau au pete, dacă apar gângănii când le pui apă, înseamnă că există dăunători şi că trebuie să le deparazitezi. În acest scop, taie o frunză din planta afectată şi mergi cu aceasta la farmacia fitosanitară, pentru a primi un diagnostic, iar apoi – o soluţie pentru tratament. După ce ai curăţat plantele, poţi trece la pasul următor: schimbarea pământului şi fertilizarea celor care au nevoie.

Citricele sunt plante care, în sezonul estival, se dezvoltă mult mai armonios afară, iar toamna, după ce le aduci în interior, vor suferi până se vor adapta la noul mediu. Dacă pomişorii au flori sau sunt pe rod, nu este recomandat să le schimbi acum pământul. În cel mai bun caz, îl poţi completa.

Gardenia, floarea celor de la Casa Dior, este preferată de multe persoane datorită parfumului foarte plăcut, dar, în schimb, are nevoie de o îngrijire aparte. Trebuie să o supraveghezi mai atent, având în vedere că, în momentul în care o muţi în interior, în lipsa curenţilor de aer, există riscul să se îmbolnăvească rapid de păduche lânos. De aceea, cel mai bine ar fi să o ţii în locuri bine ventilate şi cu o umiditate ridicată.

Hibiscus – trandafirul japonez – trebuie amplasat într-o zonă în care umiditatea este moderată şi udat mai rar în sezonul rece. Tot referitor la udare, aceasta trebuie adaptată la noile temperaturi şi  făcută indirect, punând apă în farfurioară. În acest fel, planta va absorbi cât are nevoie. Fiind sezonul repausului vegetativ, trandafirii japonezi nu mai necesită aceeaşi cantitate de apă ca în timpul verii.

Amplasează plantele suculente şi cactuşii într-o cameră mai întunecată, cu temperaturi constante de maximum 15 grade Celsius. În ceea ce priveşte udarea, este suficient să le pui apă de maximum patru ori pe durata întregii ierni. În aceste condiţii, cresc şansele ca, anul viitor, să aibă o înflorire bogată.

Plantele din familia ficuşilor nu au nevoie de căldură şi lumină. Pe cele care prezintă două culori (verde şi alb) le poţi pune la lumină, dar departe de calorifer sau sobă.

Ferigile necesită un spaţiu cu multă umiditate şi o udare frecventă. În schimb, evită să le aşezi într-un loc cu soare direct.

Dracaena şi yucca trebuie udate foarte rar. De asemenea, nu uita să le schimbi pământul.

Saintpaulia sau violeta africană, Sinningia şi Gloxinia vor intra şi ele în repaus vegetativ. Diferenţa între cele două este că Sinningia îşi va pierde frunzele pe perioada iernii şi va rămâne doar bulbul. Comercianţii de flori ar trebui să menţioneze acest aspect atunci când vând planta, pentru a evita riscul de a fi aruncată atunci când rămâne fără frunze.
Spre deosebire de Gloxinia, violeta nu îşi va pierde frunzele, dar nu va avea în perioada de repaus inflorescenţe la fel de bogate ca în timpul verii. Dacă nu au flori, poţi muta violetele în ghivece mai mari. Atenţie, este foarte important să faci corect drenajul şi să foloseşti un sol nisipos!

Pentru plantele bromeliaceae Aechmea, Guzmania, Vriesea –, acum este momentul propice să le desparţi, dacă au făcut puiuţi. Se ştie despre ele că sunt plante care înfloresc o singură dată în viaţă şi fac o floare ce ţine şase luni. După cele şase luni de înflorire, vor face pui. Sfatul nostru este să păstrezi un pui cu mama, întrucât îi va prelua treptat toate funcţiile, iar pe restul să îi desparţi. Pentru transplantare, foloseşte turbă de florărie.

Material realizat de designer floral Anca Lupu
Foto: Shutterstock

Related posts

6 flori care care ne fac grădina mai frumoasă – FOTO

Adina Meyers

Cum sa scapi de buruienile din gradina folosind ziare si cartoane

Adina Meyers

Cum poti sa-ti cresti propria gradina de plante in casa

Adina Meyers