Decor

Idei simple pentru a avea un hol primitor

Deşi sunt spaţii secundare, cu un rol strict funcţional, holurile – în special cele aflate la intrarea în locuinţă – pot deveni adevărate cărţi de vizită ale casei tale, dacă le acorzi toată atenţia atunci când le amenajezi.

Practic şi estetic
Dacă ai un hol de intrare mic şi nu ştii cum să-l amenajezi astfel încât să fie şi practic, şi primitor, îţi spunem noi ce să faci. Vopseşte pereţii în alb sau în nuanţe deschise, pastelate, care să amplifice senzaţia de spaţiu şi luminozitate. Pentru că, în acest caz, culorile nu pot fi vedetele decorului, mută-ţi focusul pe alte elemente. De exemplu, pe mobilier. Foloseşte piese cu un design minimalist şi evită-le pe cât posibil pe cele voluminoase, masive. Un obiect de depozitare supraetajat, realizat din fier forjat şi prevăzut cu rotile, care îţi permite să-l muţi uşor dintr-un loc în altul, va răspunde în egală măsură cerinţelor tale practice şi estetice. 

Mici, dar cu multă personalitate
Amenajările din imagini sunt exemplul perfect că, oricât de redusă ar fi suprafaţa alocată holului, dacă alegi soluţiile potrivite şi eşti inventiv, rezultatul nu poate să fie decât la superlativ. Indiferent că mizezi pe latura funcţională, pe cea estetică sau pe amândouă, cel mai important este ca în decor să existe ceva care să scoată spaţiul din anonimat. Acest ceva poate fi orice: un perete cu un finisaj deosebit, un obiect decorativ foarte frumos, o piesă de mobilier cu un design interesant.

Eleganţă şi rafinament
Chiar dacă nu este o încăpere cu drepturi depline, precum livingul, dormitorul, bucătăria şi baia, holul poate primi şi el un decor elegant. Există însă o condiţie: acesta trebuie să beneficieze de un spaţiu generos, care să permită punerea în practică a unei astfel de amenajări. Pentru a crea o atmosferă plină de rafinament, concentrează-te pe aspectul estetic. Mizează pe finisaje cu look retro, pe tapet, cornişe şi alte elemente decorative în ton.

Trucuri pentru holuri mai mari
Apartamentele de bloc au în general holuri mici, lipsite de lumină naturală, motiv pentru care amenajarea acestora reprezintă o adevărată piatră de încercare pentru proprietari. Există însă câteva trucuri simple şi la îndemână care îţi vor fi de mare ajutor: evită să vopseşti pereţii în culori puternice sau închise, în favoarea unor nuanţe deschise, care vor da luminozitate holului şi vor crea senzaţia că spaţiul este mai mare; foloseşte piese de mobilier cu un design cât mai simplu, realizate din materiale lucioase sau sticlă, care amplifică suprafaţa şi oferă un aspect aerisit; fă loc în decor unei oglinzi (se poate regăsi ca finisaj la uşile dulapului de depozitare sau poţi placa integral un perete) şi vei vedea cum holul tău mic se va dubla la nivel vizual.


Lung, îngust şi fără ferestre! Acesta este cu siguranţă profilul celui mai problematic tip de hol existent. Şi în acest caz avem însă o soluţie. De fapt, trei soluţii, care, împreună, fac minuni. Este vorba despre mult alb la nivelul pereţilor, oglinzi supradimensionate şi parhet din lemn masiv montat pe lăţimea spaţiului. Pune în practică aceste măsuri şi negreşit vei scăpa de vechiul hol întunecos şi anost!

Foto: Shutterstock și Pinterest

Related posts

Decorațiuni colorate pentru casă: idei care să vă inspire

Adina Meyers

Alegerea scaunelor potrivite pentru casă

Adina Meyers

Stilul minimalist, ideal pentru persoanele claustrofobe

Adina Meyers