Ce poate fi mai frumos decat sa poti lucra direct de acasa si sa nu mai fii nevoit sa te trezesti in fiecare dimineata ca sa fugi repede la locul de munca pentru a nu intarzia?
In ultima perioada tot mai multi romani au inceput sa isi indrepte atentia spre ceea ce strainii numesc „remote working”. Ce inseamna mai exact acest concept? El se refera la posibilitatea de a lucra de oriunde ne dorim, fara a mai fi legati de un birou propriu – zis. Proiectele pot fi terminate, iar obiectivele atinse fie de acasa, fie lucrand intr-o cafenea ori alte locatii in care noi ne simtim bine.
Suna foarte interesant, nu-i asa? Afla insa ca, pe cat de bine suna, pe atat de dificil iti va fi sa te obisnuiesti cu un astfel de stil de viata, mai ales daca nu esti chiar genul de persoana care sa stea bine la capitolul organizare. Pe termen lung, o organizare proasta a timpului de lucru va putea duce la scaderea productivitatii, chiar foarte mult in anumite situatii. Din fericire exista cateva lucruri pe care le poti face astfel incat sa te bucuri de o productivitate mai mare atunci cand lucrezi de acasa, iar despre ele vom discuta mai multe in randurile urmatoare.
In primul rand noi iti recomandam sa alegi un loc in care te simti bine si te poti concentra asupra proiectelor tale fara a fi intrerupt. Asadar, daca nu stai singur in casa, amenajeaza-ti biroul in zona cea mai linisita a locuintei tale. Chiar daca multi dintre noi opteaza pentru amenajarea biroului in sufragerie, daca in casa locuiesc mai multe persoane poate deveni destul de enervant la un moment dat „traficul”. Zona fiind una comuna va fi foarte usor sa te intrerupa ceilalti membri ai familiei tale.
Alegerea culorilor care predomina in zona de lucru este si ea foarte importanta. Sfatul nostru este sa alegi pentru birou culorile neutre, iar asta pentru ca ele sunt in masura sa ne ajute sa devenim mai plini de energie si implicit mai producativi. Poti afla mai multe legat de acest subiect studiind psihologia culorilor – o sa vezi ca merita o astfel de lectura.
Un alt lucru pe care tu trebuie sa il faci este sa te asiguri ca ai lumina potrivita. Lumina naturala trebuie sa fie din plin in intreaga incapere, insa atunci cand nu e posibil asta, apeleaza cu incredere la corpurile de iluminat de calitate.
Alegerea unui tool de organizare poate fi de asemenea de ajutor atunci cand vrem sa fim mai productivi. Aici ne putem indrepta atentia catre una dintre sutele de aplicatii disponibile in online sau direct catre clasica agenda.