LifeStyle

H.O.M.E., o colectie-concept by Irina Neacsu

Irina Neacsu este un tanar si talentat arhitect si designer de interior care continua sa ne surprinda prin creativitate si reusitele pe plan international.

In 2010 a fondat proiectul thecraft LAB, prin care creeaza si restaureaza piese de mobilier si accesorii cu o poveste unica, translatand diferite materiale, culori, aplicatii si broderii in fantezii stratificate de trecut si prezent. Dupa 4 ani si 4 colectii speciale, thecraft LAB by Irina Neacsu se bucura atat de admiratia publicului, cat si de invitatii la galerii de arta sau targuri importante de profil din Europa.

Brandul thecraft LAB by Irina Neacsu a pornit ca un proiect de suflet, ca un hobby ce a crescut alaturi de biroul de amenajari interioare Irina Neacsu. Fundamentele au fost designul textil, restaurarea mobilierului din lemn, ilustratiile si metodele de imbinare a traditiei cu designul contemporan. Una dintre constantele brandului este mentinerea caracterului personalizat si a pieselor unicat, lucrate manual, cu finisaje impecabile. Daca restaurarile reprezinta proiecte irepetabile, piesele de mobilier noi, tapitate cu designul propriu brandului, pot fi duplicate, pastrand insa un grad mare de personalizare.

In paralel cu proiectele de restaurare si cu cerintele speciale de personalizare, thecraft LAB by Irina Neacsu a inceput in 2014 colaborari noi cu galerii de pe mai multe continente. Momentan, brandul romanesc este reprezentat in Italia, Austria, Corsica, Marea Britanie, Liban, Arabia Saudita si in curs sa se lanseze pe piete noi, precum Germania, Canada si Japonia.

O colectie-poveste
In 2014, thecraft LAB by Irina Neacsu continua sa ne ofere colectii tematice, care prezinta nu doar viziunea artistului, ci marcheaza si potentiale noi directii in designul de                                                                                                              interior. In cadrul vernisajului ARTE Donna Exhibition la Galleria 360 din Florenta (Italia), thecraft LAB by Irina Neacsu a prezentat primele piese ale unei noi colectii-concept, denumita sugestiv „H.O.M.E.”. Parti din obiecte traditionale romanesti au fost recuperate cu atentie si reintegrate cu maiestrie in piese noi, pentru a se plia pe stilul de viata contemporan, urban, international. Despre noua colectie, Irina ne-a marturisit: „H.O.M.E. este povestea unor lucruri si simboluri dragi, comori ale sufletului, fragmente de amintiri si de istorie personala. De la rural la urban, de la elementar la luxos, de la firesc la complex, fiecare element al colectiei marcheaza un moment din calatoria mea de auto-descoperire.”

Printre primele obiecte ale colectiei H.O.M.E. (ce urmeaza a fi imbogatita si cu alte piese pana la finalul anului), se numara scaune, lampi sau perne. Materiale traditionale precum lana si borangicul, ce aduc cu ele incarcatura emotionala a legaturii cu natura, cu traditia tesutului, se alatura unor texturi si reflexii moderne, obtinand astfel armonizarea trecutului cu prezentul.

Contact: www.irinaneacsu.com | contact@irinaneacsu.com | + 40722.134.307

Related posts

Văcuta Veselă® și Chef Sebok, într-o vizită delicioasă la redacția România Liberă

Adina Meyers

Belgian Delights – Delta Light @Moir

Adina Meyers

Demonstratii in direct numai la Expo-Conferinta

Adina Meyers