Bricolaj

Diy – 9 idei simpatice de încercat acasă

Pentru mulţi dintre noi, vacanţa nu înseamnă doar relaxare, ci şi punerea în practică a hobby-urilor, prin diverse activităţi de do it yourself (diy). Ei bine, meşterind tot felul de lucruri frumoase şi utile, ne relaxăm psihic şi transformăm casa şi grădina în locuri pline de culoare.

Cum putem refolosi  anvelopele uzate?

Nu lăsaţi uşile de garaj inestetice sau zidurile cenuşii să strice aspectul curţii! Înveseliţi aceste suprafeţe cu ajutorul câtorva accesorii originale pentru flori, obţinute foarte simplu, prin „recuperarea” unor cauciucuri de maşină uzate şi prin vopsirea lor în culori vesele. Puneţi în ineditele jardiniere flori de vară curgătoare şi decoraţi cu ele zonele inestetice de care aminteam. Rezultatul va fi uimitor!   

Refoloseşte pet-urile pentru a crea mascote de grădină

Nici nu vă închipuiţi cât e de simplu să creaţi „personajele” din imagine, iar astfel să daţi peluzei sau stratului de flori o notă jucăuşă şi haioasă. „Reţeta” constă în imaginaţie, creativitate şi… două pet-uri. Pentru a realiza ariciul, lipiţi pe una dintre sticle conuri mici de brad sau pin (cam pe trei sferturi din suprafaţă), după care, în partea ei superioară, pictaţi năsucul şi ochişorii. Cât priveşte ciupercuţa, decupaţi partea de sus a celeilalte sticle, vopsiţi-o în roşu şi alb şi montaţi-o pe un mini-felinar.  

Transformă becurile arse în obiecte decorative

Folosiţi becurile care s-au ars pe post de mini-vaze. Puneţi în ele apă şi floricele colorate, după care agăţaţi-le în casă sau afară. Veţi obţine un decor de sărbătoare, potrivit pentru momentele speciale din viaţa voastră.  

Jardiniere din obiecte reciclate

Cu imaginaţie, aproape orice obiect poate primi o nouă şansă la viaţă, indiferent cât de vechi sau uzat ar fi. De pildă, v-aţi gândit că un scaun uzat, care şi-a pierdut utilitatea, ar putea deveni o adevărată piesă de rezistenţă în grădina voastră? Tot ce trebuie să faceţi este să îl transformaţi într-o jardinieră. Ce e drept, una inedită, cu parfum vintage!

Foto: Sutterstock

Related posts

Cum sa-ti construiesti un gratar din caramizi si pietris

Adina Meyers

Cum să-ţi decorezi singur apartamentul. 3 idei simple

Adina Meyers

Cum să utilezi un spaţiu mic

Adina Meyers