Având în vedere condițiile climatice tot mai extreme, producătorul japonez Daikin își completează gama de echipamente comerciale cu un nou sistem, VRV IV C+, dezvoltat pentru a face față temperaturilor de iarnă foarte scăzute. Succesor al seriei VRV III-C, bazat pe platforma seriei VRV IV, noul echipament furnizează căldură în condițiile unor temperaturi exterioare de până la -25°C, fiind adecvat ca sursă unică de încălzire. Seria Daikin VRV IV C+ poate acoperi toate necesitățile termice ale unei clădiri: control precis al temperaturii, ventilație, apă caldă, unități de tratare a aerului și perdele de aer Biddle.

 

Pionier al tehnologiei VRV, revoluționând soluțiile de control al climatului încă de acum 25 de ani, Daikin caută în permanență noi modalități de îmbunătățire a confortului și eficienței energetice. Seria inovatoare VRV IV C+ continuă tradiția soluțiilor orientate spre viitor, îmbinând cele mai înalte standarde de excelență în design. 

                   

Performanță excelentă la temperaturi scăzute

Optimizat pentru a funcționa la temperaturi exterioare extrem de scăzute, VRV IV C+ menține o capacitate nominală de încălzire până la -15°C, atingând o eficiență mai ridicată față de modelul anterior VRV III-C. Comparativ cu platforma standard VRV IV, unitatea exterioară a noului echipament efectuează mai puține cicluri de degivrare, cu o durată mai scurtă și cu timpi reduși de încălzire, fiind o alternativă sigură la soluțiile convențioanle de încălzire.

Disponibilă în prealabil la capacități de la 10HP la 20 HP, gama a fost extinsă până la 42HP.

                                     

Tehnologie avansată

Modelul VRV IV C+, compatibil cu ErP (Enterprise Resource Planning) 2021, se diferențiază prin designul avansat al noului său compresor cu injecție tip K, introdus pentru a îmbunătăți performanța la sarcină redusă.

Acest lucru se realizează prin implementarea tehnologiei de injecție cu vapori, perfecționată de Daikin pentru noul sistem. Vaporii care ies din condensator trec printr-un schimbător de căldură și sunt injectați în ciclul intermediar al compresorului pentru a crea efectul unui sistem cu două compresoare printr-unul singur. Noul concept cu dimensiuni mai mari ale orificiului de injecție, oferă o mai bună injecție a vaporilor în comparație cu alte sisteme.

O supapă de control a fost introdusă în mecanismul de injecție a vaporilor noului compresor pentru a preveni întoarcerea  agentului frigorific în timpul funcționării cu sarcină scăzută, aceasta fiind o problemă comună care apare la compresoarele standard cu injecție de vapori.

În plus, un circuit by-pass de gaz fierbinte din partea inferioară a schimbătorului de căldură previne acumularea de gheață, ajutând la menținerea unei funcționări optime și permițând până la cinci ore de funcționare între perioadele de degivrare.

                                   

Noi standarde de referință pentru eficiență

Pompele de căldură funcționează la sarcini reduse, de 50% sau mai puțin, până la 80% din timp. Seria Daikin VRV IV C+ ridică standardul de eficiență energetică atunci când funcționează la sarcină redusă.

În mod tipic, spirala mobilă a compresorului este într-o presiune continuă cu spirala fixă, această presiune variind în funcție de sarcina sistemului. Presiunea scăzută în timpul funcționării cu sarcină redusă poate duce la scurgeri din zona superioară în cea inferioară. În seria Daikin VRV IV C+ a fost incorporat un nou port de presiune intermediară, care garantează o presiune continuă între cele două spirale, împiedicând, astfel, scurgerile și menținând eficiența sistemului.

Noul design al compresorului are, de asemenea, o structură de echilibrare multiplă, cu greutăți adăugate pentru a contracara forțele centrifuge și ale gazelor, generate de procesul de compresie.

 

Instalare ușoară

Sistemul VRV IV C+ nu are nevoie de o unitate funcțională suplimentară, rezultând o amprentă la sol mai mică și o instalare mai ușoară.

Capacitățile mai mari introduse în serie, de până la 42HP și conectivitatea cu o gamă largă de echipamente interioare, inclusiv unități interioare pentru uz comercial și rezidențial, casete de tavan, unități de ventilare, cutii hidro de apă caldă și perdele Biddle, definesc noua serie Daikin VRV IVC+ ca fiind o soluție completă, cu o fexibilitate imbatabilă.

Noua serie VRV IV C+ este disponbilă în România prin intermediul partenerilor autorizați Daikin.

 

Despre Daikin

Cu o experiență de peste 90 de ani în proiectarea și fabricarea de tehnologii de încălzire și răcire, Daikin este lider de piață în tehnologia pompelor de căldură, fiind renumit pentru abordarea sa inovatoare în ceea ce privește dezvoltarea de produse, precum și pentru calitatea de neegalat și versatilitatea soluțiilor sale integrate.

 

În Europa, compania are aproximativ 7000 de angajați şi mai multe fabrici de producție cu sediul în Belgia, Cehia, Germania, Italia, Turcia și Marea Britanie. Daikin este pe piața din România din 1994, având în prezent 42 de angajați și o rețea complexă de distribuitori, axați pe soluții comerciale, industriale și rezidențiale.

Related posts

Proiect de casă mică: 133.9 mp suprafața construită

Adina Meyers

Produsele Guardian Glass din sticlă plană, cu peliculă și laminată obțin certificarea Bronz Cradle to Cradle în Europa

Adina Meyers

Alege eficienta la incalzire!

Adina Meyers