Cele mai mari pierderi de căldură au loc prin tavan (se ştie că aerul cald se ridică), pereţi şi golurile acoperite de ferestre şi uşi. Pentru limitarea acestor pierderi, este necesar să îți îndrepţi atenţia spre punctele-cheie amintite şi totodată să iei mai multe măsuri practice, care, deşi par paliative, însumate, pot conduce la rezultate spectaculoase.

Izolarea pereţilor, a podului, alegerea unei tâmplării de bună calitate şi a unui sistem de încălzire eficient reprezintă principalele măsuri pe care trebuie să le ai în vedere, alături de altele secundare, dacă vrei să menţii cât mai mult căldura la interior.

Izolarea termică, cea mai eficientă metodă
În cazul caselor, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, a tavanului şi podelei reprezintă o operaţiune deosebit de importantă. Soluţia cea mai simplă şi comodă pentru realizarea termosistemului este polistirenul, un material care are avantajul principal că nu îngreunează structura şi se montează uşor.
Un produs inovator în ceea ce priveşte produsele din polistiren este termosistemul decorativ. Realizat din polistiren de înaltă densitate, EPS100, laminat cu strat protector, acesta păstrează temperatura optimă în locuință și totodată individualizează fațada prin design.


Pentru a avea efectul scontat la exterior, polistirenul trebuie să aibă compresiunea de minimum 80 kPa (EPS 80) şi grosimea stratului de mininum 15 cm.

Avantajele vatei minerale bazaltice
Vata minerală este unul dintre cele mai indicate materiale izolante, însă trebuie aleasă cu grijă, în funcție de suprafața pe care urmează să o izolezi. Pe piaţa de profil există produse dedicate, care se aplică ușor și au un rezultat eficient în materie de confort, economie energetică etc. Pentru izolarea optimă a acoperișurilor înclinate, cele mai recomandate sunt produsele din vată minerală de sticlă și vată minerală bazaltică.
Printre avantajele izolării la exterior cu vată minerală bazaltică se numără limitarea pierderilor de căldură şi crearea unui climat agreabil în interiorul locuinţei, datorită circulării aerului (faţadele sunt ventilate). În plus, a astfel de izolaţie are o rezistenţă ridicată la incendii (clasă de protecţie la foc A1) şi împiedică formarea condensului şi, deci, apariţia mucegaiului.
Izolarea acoperișului se face, în principal, cu vată minerală cu grosimea de până la 25 cm, în straturi încrucișate. Pentru podurile nelocuite, este indicată montarea pe planșeu a unor straturi din materiale termoizolante (vată minerală sau bazaltică, polistiren etc.).

Tâmplăria şi sticla de calitate reduc pierderile de căldură
Reducerea pierderilor de căldură este cu atât mai mare cu cât utilizezi o tâmplărie de bună calitate, din PVC, aluminiu sau lemn stratificat, cu profilul compus din cel puţin 5 camere interioare de izolare şi lăţimea de încastrare în zid de minimum 70 mm. Un profil eficient, care menţine căldura în locuinţă, trebuie completat cu un pachet de sticlă adecvat, compus din două sau trei foi de geam.

Vopseaua termoizolantă
O metodă nouă de termoizolare constă în aplicarea unor vopsele speciale, care, datorită nanoparticulelor pe care le conțin, împiedică transferul de căldură, reflectă radiaţia termică şi creează o barieră împotriva umidităţii. În sezonul rece, stratul de vopsea de la interior va împiedica pierderea căldurii prin pereţi.
Suprafeţele predispuse la formarea igrasiei şi mucegaiului, cum sunt pereţii interiori orientaţi spre nord, pereţii şi tavanele mansardelor etc., necesită acoperirea cu o vopsea care izolează termic.

Sisteme de încălzire performante
În prezent, centralele termice în condensare asigură o eficienţă sporită. Însă foarte important este să nu lași locuinţa să se răcească prea mult, deoarece, pentru a atinge din nou temperatura dorită, va fi nevoie de mai multă energie decât dacă ai menţine în interior o valoare termică constantă. De aceea, pentru a beneficia de un indice de confort termic potrivit, dar şi pentru a face economii, specialiştii îți recomandă să utilizezi accesorii de termo-reglare automată (cronotermostate, senzori externi de temperatură etc.) şi programe de încălzire presetate sau programe personalizate, astfel încât consumul instalaţiei de încălzire să fie în deplină concordanţă cu nevoile tale. Pentru a evita pierderile semnificative de căldură, nu este indicat să instalezi termostatele în imediata apropiere a ferestrelor.

Câteva sfaturi practice
– ţine uşile camerelor închise, ca să nu încălzești inutil spaţiile de trecere (holurile);
– evită să usuci hainele pe calorifer, deoarece vei consuma mai multă energie pentru încălzirea interiorului;
– nu aşeza obiecte sau poliţe cu rol de depozitare deasupra caloriferelor, întrucât vor împiedica circulaţia bună a aerului cald – acestea trebuie să aibă acces uşor în zona pe care dorești să o încălzești;
– dacă ai încălzire prin pardoseală, evită să acoperi podeaua cu linoleum, mochetă sau covoare cu inserţii de cauciuc, întrucât vor bloca ridicarea aerului cald în încăpere;
– nu masca radiatoarele cu obiecte de mobilier;
– dacă nu încălzesc uniform, aceste surse de încălzire trebuie aerisite la fiecare început de sezon rece şi dotate cu robinete termostatate. Astfel, vei putea să controlezi temperatura în fiecare cameră şi vei evita pierderile de căldură;
– dacă ai jaluzele exterioare, obloane, rulouri, roman shade-uri şi chiar perdele, lasă-le în jos atunci când temperaturile sunt foarte scăzute. Atenţie însă! Perdelele nu trebuie să „curgă“ până jos, peste calorifere, deoarece vor obtura circulaţia şi răspândirea aerului cald. De exemplu, poţi opta pentru perdele care ajung până la nivelul pervazului. Cu draperiile procedează la fel;
– pune o folie refractantă sau o oglindă în spatele caloriferelor. Aceasta va reflecta şi va „împinge“ căldura spre interiorul camerei, uşurând circulaţia aerului cald. Astfel de folii reflectorizante se pot aplica nu numai în spatele caloriferelor, ci şi în mansarde şi poduri (pereţi şi tavan). De asemenea, sunt ideale şi în cazul în care ai încălzire prin pardoseală, tavane false sau conducte şi ţevi pe care vrei să le izolezi.

Foto: Shutterstock

Related posts

Patru pasi pentru realizarea unui ponton

Adina Meyers

Hidroizolatia locuintei, o protectie necesara

Adina Meyers

Cum gasesti rapid un mester bun

Adina Meyers