LifeStyle

Cum să faci conserve sănătoase şi delicioase

Conservele făcute în casă, după reţetele mamelor şi bunicilor, din ingrediente proaspete şi naturale, reprezintă mai mult decât o tradiţie, sunt o resursă de hrană foarte importantă pentru iarnă, apreciată de tot mai multe persoane care doresc să mănânce sănătos şi economic.

În continuare vă oferim câteva sfaturi care se vor dovedi foarte utile dacă sunteţi gospodine începătoare în prepararea murăturilor, gemurilor şi compoturilor.

1. Indiferent de tipul de conserve pe care doriţi să-l pregătiţi, este foarte important să alegeţi fructe şi legume de sezon perfect sănătoase, bine coapte, dar ferme, de aceeaşi mărime – acest fapt vă garantează o conservare uniformă în cazul murăturilor şi compoturilor.

2. Spălaţi bine „materia primă”, sub jet de apă rece, înainte de a o mărunţi sau pregăti.

3. Alegeţi cu atenţie recipientele – evitaţi-le pe cât posibil pe cele din plastic în favoarea celor din sticlă. Borcanele, sticlele şi butoaiele trebuie să fie bine sterilizate şi prevăzute cu capace care se închid ermetic, astfel încât conservele să se păstreze în condiţii optime cât mai mult timp. Pentru legumele sau fructele congelate, alegeţi pungi speciale, dintr-un plastic mai gros, cu sistem de închidere etanş.

4. În cazul congelării, care are nenumărate avantaje (toate substanţele active din legume şi fructe se menţin în proporţie de 80%, ceea ce înseamnă că vă veţi bucura toată iarna de minerale, vitamine şi enzime), tăiaţi legumele şi fructele în cubuleţe, ca să optimizaţi spaţiul de păstrare. Puneţi-le în pungi mici, pe care, după ce le închideţi, înţepaţi-le puţin, astfel încât să iasă aerul, şi presaţi-le, ca să vă intre o cantitate cât mai mare în congelator.

5. Porţionaţi conservele în cantităţi mai mici, atât cât estimaţi că veţi consuma o singură dată. Gândiţi-vă că, dacă dezgheţaţi o pungă mare cu legume, aceasta nu mai poate fi recongelată, ci trebuie consumată. La fel se întâmplă şi cu borcanele cu zacuscă sau compot, care, odată desfăcute şi redesfăcute, nu vor rezista prea mult şi vor face floare.

6. Aşezaţi fructele/legumele în borcane fără a le forţa, pentru a nu se vătăma sau pentru a nu sparge recipientele.

7. Când turnaţi gemul sau zacusca în borcane, ţineţi vasele uşor înclinate, pentru a nu se forma bule de aer.

8. Înainte să turnaţi preparatele fierbinţi, preîncălziţi borcanele în cuptor. Astfel, evitaţi fisurarea sau chiar spargerea lor.

9. Depozitaţi murăturile, gemurile şi compoturile în cămară, la loc uscat, răcoros şi întunecos. În cazul congelării, asiguraţi-vă că aveţi în congelator o temperatură de -20 grade Celsius.

Alegeţi numai conservanţi naturali!

Sarea – evitaţi să folosiţi sare iodată (iodul poate înmuia murăturile) sau sare grunjoasă din comerţ, care conţine antiaglomeranţi, extrem de nocivi pentru organismul uman. În schimb, alegeţi sare de mină neprocesată sau sare de mare uscată la soare.
Oţetul – cel mai recomandat este oţetul din vin de 9 grade.
Uleiul
– pentru conservele în ulei, este bun atât uleiul de floarea-soarelui, cât şi cel de măsline.
Alţi conservanţi excelenţi, 100% naturali: hreanul, mărarul, cimbrul, crenguţele de vişin, boabele de muştar

Sursa foto: www.shutterstock.com

Related posts

Rugby, Natural!

Adina Meyers

Aceste lenjerii Pucioasa te vor binedispune de îndată!

Adina Meyers

Igienă și curățenie în spitale și clinici medicale – Totul pentru sănătate!

Adina Meyers