Tocmai ți-ai amenajat baia sau bucătăria visurilor tale, totul arată exact așa cum ți-ai dorit mereu. Dacă ai optat pentru baterii aurii ia-ți un moment să le admiri și să te bucuri de decizia luată. Ți-ai dori să arate la fel ca și acum pentru cât mai mult timp, nu? Atunci va fi nevoie să iei în considerare câteva aspecte și să te ghidezi după câteva reguli (promitem că sunt simple) pentru curățare și întreținere.

Bateriile de baie sau bateriile de bucătărie cu finisaj auriu sunt piese îndrăznețe, care dau personalitate unui spațiu. Cu toate acestea, dacă nu sunt îngrijite corect, acestea se pot coroda în timp, lucru pe care nimeni nu și-l dorește.

Pentru a te putea bucura de ele pentru cât mai mult timp, este important să folosești soluții și metode potrivite. Acest ghid îți vine în ajutor cu sfaturi simple, cu ajutorul cărora poți menține aspectul rafinat și impecabil al noilor tale baterii.


Regula 1. Evită soluțiile de curățare cu substanțe chimice acide

Adică nu folosi soluții pe bază de clor sau amoniac. Acestea pot coroda materialul în timp sau pot modifica aspectul lucios al suprafețelor.

Regula 2. Folosește soluții de curățare blânde

Poți folosi produse pe bază de săpun, chiar și detergent de vase diluat în apă, împreună cu o cârpă moale sau o cârpă din microfibră. Altă soluție eficientă pentru curățarea suprafețelor aurii este oțetul diluat. Diluează o parte oțet în trei părți de apă și aplică soluția pe o cârpă moale. Așează cârpa inbibată pe elementele aurii și las-o să acționeze timp de 15 minute. Apoi clătește cu apă curată, șterge suprafața cu o cârpă uscată și admiră strălucirea bateriilor tale. Dacă este cazul, poți repeta pașii anteriori până obții rezultatele dorite.

Regula 3. Nu folosi soluții sau materiale abrazive

Știm că e mai rapid și mai ușor să folosești soluții abrazive cu microparticule, care ajută la curățarea impurităților, sau chiar partea aspră a unui burete de vase. Acestea curăță suprafețele prea agresiv, lăsând în urmă zgârieturi. Pentru a preveni petele de calcar, păstrează o cârpă de microfibră aproape. Folosește-o cât mai des pentru a da strălucire obiectelor metalice și pentru a evita depunerile mai greu de îndepărtat.

Regula 4. Curăță obiectele cu finisaj auriu cu grijă și răbdare

Așa cum am menționat mai sus, metodele agresive nu sunt o soluție pe termen lung atunci când vine vorba de bateriile aurii. Oțetul nu curăță suprafețele rapid, ci trebuie lăsat să acționeze pentru a da rezultatele dorite, însă nu degradează suprafețele – exact lucrul pe care ni-l dorim: suprafețe curate fără urme de deteriorare. Așadar, cu răbdarea nu doar treci marea, ci poți curăța eficient și sigur bateriile cu finisaje aurii.

Urmează sfaturile acestea și obiectele sanitare te vor răsplăti cu strălucirea lor atrăgătoare de priviri, iar noua ta baie sau bucătărie va avea o durată de viață mai lungă.

Notă personală: Dacă produsele sunt curățate cu diverse produse din comerț, în special soluție de curățat geamurile, în scurt timp strălucirea bateriilor se va diminua. 🙂

Related posts

Mobilă ieftină pentru confortul și buzunarul tuturor

Adina Meyers

Verdele, culoarea sarbatorilor

Adina Meyers

4 secrete de la japonezi, care te vor invata cum sa ai mai mult spatiu in casa

Adina Meyers