,,În contextul pandemiei de Coronavirus, distanțarea socială și petrecerea timpului acasă aduc cu sine, totuși, și avantajul că avem mai mult timp pentru mici proiecte pe care le realizam cu greu înainte. Astfel, amenajarea spațiilor exterioare, fie că este vorba de grădină sau balcon, ocupă un loc important în proiectele de bricolaj ale românilor în această perioadă. De altfel, am observat o creștere a cererii pentru produse destinate zonelor din afara casei”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Potrivit afirmațiilor sale, amenajarea grădinilor și a balcoanelor trebuie să aibă la bază o serie de reguli clare, la fel ca și în cazul decorării realizate la interior. Astfel, în funcție de mărimea spațiului, de bugetul alocat și de preferințele clienților, este important să fie alese cu grijă plantele, obiectele de decor și mobilier, dar și sistemele de iluminat.

Amenajarea spațiilor exterioare în funcție de dimensiuni

Dimensiunea grădinii sau a balconului este un factor ce influențează puternic alegerile făcute în amenajare. Totuși, indiferent de suprafață, se poate obține un spațiu deosebit din punct de vedere vizual și, în același timp, perfect funcțional, în care relaxarea să fie cel mai important aspect.

În timp ce un balcon mare este, de fapt, o grădină la înălțime, unul de mici dimensiuni trebuie organizat astfel încât să ofere libertate de mișcare. Este important de ținut cont și de cât de solid este balconul și ce greutate a ghivecelor poate suporta. Specialiștii Hornbach recomandă, pentru balcon, jardiniere din lut sau plastic reciclat și, cel mai important, folosirea de pământ de flori de calitate pentru a asigura creșterea sănătoasă a plantelor.

În cazul unei grădini sau a unei terase generoase, principalele avantaje sunt date de posibilitățile multiple de amenajare, de la simplu – minimalist, la extravagant sau cu vegetație luxuriantă. În toate variantele însă, un spațiu mare oferă posibilitatea de a aloca zone vaste pentru plante. În grădină, gazonul este cel care nu trebuie să lipsească, alături de plante decorative, arbuști și chiar diverși arbori. Dacă este vorba de o terasă spațioasă, montarea unui lemn de terasă din WPC poate da o notă de eleganță.

Fiecare spațiu exterior trebuie să aibă însă și o componentă dedicată relaxării. Astfel, atât în grădină, cât și pe terasă, este esențial să fie ales un mobilier comod, dar și alte decorațiuni precum fântâni, mici iazuri artificiale – în cazul grădinilor – sau zone de grătar.

Pentru grădinile sau balcoanele de mici dimensiuni, este important ca, încă de la început, să fie stabilit felul în care se dorește a fi folosite – pentru relaxare sau pentru cultivare. În spațiile destinate relaxării, vegetația nu trebuie să lipsească. Specialiștii Hornbach recomandă ca plantele să fie amplasate pe verticală, în diverse jardiniere suspendate, soiurile agățătoare fiind cele mai potrivite și ușor de întreținut. Mobilierul pentru zonele de relaxare sau grătar poate fi și el de dimensiuni reduse, cu elemente pliabile sau suprapozabile și ușor de depozitat. În concluzie, toate obiectele trebuie alese astfel încât să ofere o optimizare cât mai bună a spațiului.

Destinația grădinii și a balconului

Un alt aspect de luat în calcul în momentul amenajării spațiului exterior, este destinația acestuia. Fie că este vorba de o grădină de mari dimensiuni, sau de un balcon mic, opțiunile țin în primul rând de dorințele și stilul proprietarilor. Astfel, dacă zona este una destinată relaxării, specialiștii Hornbach recomandă o atenție sporită pentru mobilier, decorațiuni și alte elemente de design.

În același timp, un spațiu exterior, indiferent de dimensiunea sa, poate fi folosit cu succes pentru activități de grădinărit. Tocmai din acest motiv, Hornbach pune la dispoziția clienților o gamă largă de plante pentru exterior, de la cele decorative, la arbuști, pomi fructiferi și chiar legume.

,,Deși uneori pare greu de imaginat, pentru a grădinări nu ai nevoie, întotdeauna, de un spațiu generos. Dacă într-o grădină de mari dimensiuni poți cultiva pomi fructiferi, legume diverse – în sere sau zone special amenajate -, într-un balcon poți avea ghivece cu plante aromatice variate, ușor de plantat și îngrijit, dar și foarte apreciate de pasionații de bucătărie”, subliniază Mugurel-Horia Rusu.

Cum să alegi mobilierul și decorațiunile pentru exterior

Mobilierul și decorațiunile au rolul de a transforma spațiul, de a-l încadra în viziunea dorită de proprietari. Cel mai important sfat al specialiștilor Hornbach este ca alegerea pieselor de mobilier și a decorațiunilor să se încadreze în același stil și să urmeze o linie comună.

Mobilierul este important să fie ales corect în funcție de dimensiunea spațiului, pentru a nu bloca zonele de acces. Acesta trebuie să fie unul rezistent, fiind ținut permanent în aer liber, fie că este fabricat din lemn, plastic, ratan, aluminiu sau alte materiale. Dincolo de rezistență, confortul și funcționalitatea sunt alte aspecte importante de luat în calcul la alegerea mobilierului. Astfel, materialul din care este fabricat trebuie să fie unul ușor de întreținut și, de asemenea, se poate opta pentru piese pliabile, speciale pentru spațiile de mici dimensiuni, sau pentru unele ce încorporează lăzi de depozitare, pentru grădinile mai mari.

Raportat la decorațiuni, și acestea trebuie să fie în armonie cu restul pieselor din grădină sau balcon, pentru a crea un stil unitar.

,,Sortimentul Hornbach este unul foarte ofertant când vine vorba de decorațiunile de grădină și, în contextul pandemic actual, este disponibil spre vânzare atât în magazine, cât și în magazinul online sau prin serviciul de rezervare și livrare din magazine. Astfel, pentru zonele de mari dimensiuni dispunem de sisteme de amenajare a iazurilor, de fântâni arteziene, statuete sau diverse foișoare și căsuțe de grădină. În rest, pot fi alese jardiniere și ghivece în culori și texturi diverse, piese ce au rolul de a înfrumuseța și anima grădina sau balconul”, este de părere reprezentantul companiei.

Iluminarea spațiilor exterioare, de la funcțional la economic

Iluminatul spațiilor exterioare are, dincolo de un rol funcțional, și un rol estetic. Amplasarea de lumini va pune în valoare zonele cheie și, în plus, va induce o stare de bine și un plus de siguranță.

Atmosfera din balcon sau terasă poate fi personalizată cu lămpi sau ghirlande de exterior menite să aducă un plus de farmec ambientului. Plasate strategic în zona mesei, a balansoarului sau în colțuri, oferă posibilități nelimitate în jocul cu lumina și spațiul.

Pentru grădinile de mari dimensiuni, potrivit Hornbach, variantele de iluminat sunt extrem de variate, de la stâlpi de mari dimensiuni, până la mici corpuri încastrate în sol. Cel mai important este ca acestea să acopere toate zonele și să asigure un plus de securitate pentru proprietari. Pentru balcon, în magazinele Hornbach există o varietate mare de modele de lămpi, aplice și ghirlande de becuri ce dau un aer intim, romantic.

“În funcție de dimensiunea spațiului exterior, recomandăm să fie alese soluții de iluminat economice. Astfel, dacă se va folosi rețeaua de electricitate, cele mai potrivite corpuri de iluminat sunt cele LED. O opțiune însă, mai ales în zonele însorite, este folosirea de corpuri de iluminat solare. De asemenea, este de luat în calcul chiar și varianta unor becuri cu acumulatori încorporați sau a unor aplice ce funcționează cu baterii, dacă aceasta se dovedește a fi cea potrivită”, a încheiat Mugurel-Horia Rusu.

Related posts

Secretele unui gazon frumos si sanatos

Adina Meyers

Sfatul specialistului: Izolaţi pereţii exteriori şi acoperişul

Adina Meyers

Lucrări de toamnă: cum să îngrijești corect trandafirii

Adina Meyers