Deși cu toții începem să ne reluăm activitățile de zi cu zi, fie că vorbim despre mersul la locul de muncă, despre întâlnirile cu prietenii apropiați sau cu rudele pe care nu le-a mai văzut de ceva timp, precauția este încă lucrul de care trebuie să ținem cont pentru a ne proteja pe noi și familia noastră. Cea mai bună soluție să rămânem precauți este să petrecem, în continuare, cât mai mult timp în propria locuință și să căutăm noi modalități pentru a ne umple timpul.

În aceste condiții, vom avea răgaz să ne ocupăm de micile probleme din casă pentru care nu am găsit încă rezolvarea, iar unele dintre acestea pot fi legate de aspectul interior al locuinței. Denivelările sau aspectul general al pereților parcă îți sar mai ușor în ochi în această perioadă. Rezolvarea acestora devine, în acest context, o modalitate eficientă prin care putem uita plictiseală și rutină.

Deși poate părea o activitate care necesită cunoștințe de specialitate și materiale care sunt greu de pus în operă, specialiștii țin să ne contrazică, susținând că denivelările pereților interiori din locuințe pot fi remediate foarte ușor și fără cunoștințe de specialitate, prin utilizarea unui glet de încărcare pentru finisaj.

Dacă te afli în situația în care aspectul pereților îți dă bătăi de cap, puțină îndemânare și ambiție, la pachet cu sfaturile specialiștilor AdePlast, pentru finisarea pereților interiori, chiar pot deveni soluții care să mai reducă din starea de neliniște și plictiseală. 

Cum se utilizează gletul GM126 de la AdePlast pentru a obține cele mai bune rezultate?

Gletuirea pereților, deși tratată uneori ca etapă opțională în amenanjările interioare, este extrem de importantă pentru aspectul final al unei lucrări. Gletul este o tencuială subțire, menită să niveleze suprafața tavanului și a pereților și să o pregatească pentru zugraveală.

Deși este o lucrare destul de pretențioasă, care trebuie executată rapid și cu precizie, gletuirea poate fi realizată și de către neprofesioniști, cu condiția respectării instrucțiunilor și recomandărilor specialiștilor, dar și ale produselor folosite.

Un lucru important pe care trebuie să îl aflăm despre glet este că suprafețele pe care se aplică trebuie să fie perfect uscate înainte de această etapă, cu excepția situației în care se folosește un glet care se aplică în sistem “umed pe umed”.

Gletul alb pe bază de ipsos este un material de finisaj pentru suprafețe maturizate în construcție, fără umiditate, la interior, pe beton, beton ușor, tencuieli de ciment, tencuieli de var ciment, plăci de gips carton, deci adaptat unei palete largi de suprafețe. Un lucru esențial care trebuie reținut de către toți utilizatorii este faptul că acest produs nu poate fi aplicat la exteriorul locuinței.

Gletul GM126 se aplică cu o gletieră de oțel inoxidabil în straturi subțiri pe suport. La aplicarea în mai multe straturi, timpul de uscare între operațiuni este de minim 6 ore. Respectarea perioadei de uscare a stratului aplicat este un element esențial care conduce la rezultatul scontat.

Utilizarea acestui produs conferă mai multe beneficii pentru interiorul locuinței, precum obținerea unor suprafețe supernetede, cu o culoare albă, stabilă. De asemenea, produsul este rezistent la razele ultraviolete și permeabil la vaporii de apă.

Produsele AdePlast au la bază procese de inovație și tehnologie modernă, fiind concepute să ofere maximum de eficiență la un preț corect. AdePlast este în prezent o marcă a companiei elvețiene Sika.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related posts

Amenajare exclusivista pentru un apartament exclusivist

Adina Meyers

Ce pasi trebuie sa urmezi daca vrei sa ai o casa mai vesela si mai primitoare

Adina Meyers

Hammam in casa ta

Adina Meyers