LifeStyle Recomandat de Editor

Cum faci diferența dintre un parfum original și unul fake

FOTO: https://unsplash.com/photos/eqDo7KG13vc

Un parfum îți poate oferi mai multă încredere de sine, mai multă eleganță, mai mult rafinament și o stare de bine. Tocmai de aceea, atunci când îți alegi parfumul trebuie să ții cont de mai multe detalii, astfel încât să optezi pentru un produs original. Pe piața cosmeticelor există o mulțime de produse contrafăcute, așa că este esențial să știi cum să le deosebești, pentru a cumpăra un parfum de calitate.

Verifică țara de origine

Întotdeauna ar trebui să verifici țara de origine a parfumului, care este inscripționată pe fundul sticlei sau pe cutia parfumului. În general, parfumurile fake sunt cele produse în China. Așa că dacă îți dorești un parfum italian, ar trebui să te asiguri că acesta este produs în țara de origine.

Studiază ambalajul parfumului

Înainte de a cumpăra un parfum, poți analiza cu atenție sticluța acestuia. Dacă aceasta are anumite denivelări sau defecte, este primul semn care ți-ar putea indica faptul că parfumul nu este original. Întotdeauna brandurile mari de parfumuri acordă atenție fiecărui detaliu, așa că ambalajul unui parfum original va avea mereu o sticluță dintr-un material rezistent, fără imperfecțiuni sau finisaje neterminate. De asemenea, celofanul care este folosit pentru ambalarea cutiei trebuie să fie extrem de fin și bine întins.

Nu uita să verifici și modul în care este scris numele produsului și modul în care este aplicat logo-ul pe cutia parfumului. Iar același lucru este valabil și în cazul sticlei sau al capacului – acestea trebuie să fie perfect finisate, fără să există urme de vopsea sau alte imperfecțiuni.

Tot pe ambalaj poți verifica și codul de lot. Același cod ar trebui să fie inscripționat atât pe cutie, cât și pe sticla parfumului.

Deschide sticla de parfum

Atunci când deschizi o sticlă de parfum original, acesta nu ar trebui să facă bule de aer. Dacă lichidul din sticlă face spumă sau este acidulat, înseamnă că este un parfum fake. Întotdeauna un parfum original este limpede și fără impurități, având o tentă ușor uleioasă, chiar și atunci când agiți sticla.

Testează parfumul pe o oglindă

O altă metodă prin care poți verifica dacă un parfum este original este testul cu oglinda. Pulverizează câteva picături de parfum pe suprafața unei oglinzi și analizează cu atenție modul în care lichidul interacționează cu sticla. Dacă lichidul se scurge foarte repede, înseamnă că parfumul are în compoziția sa multă apă, așa că este un produs contrafăcut. În schimb, un parfum original va lăsa întotdeauna o pată uleioasă pe suprafața pe care a fost aplicat.

Ține cont de intensitatea și persistența parfumului

După ce ai aplicat parfumul, poți verifica dacă mirosul persistă pe piele sau pe haine. Încearcă să aplici parfumul întâi pe zonele cu puls, cum ar fi zona gâtului și încheieturile mâinilor. În cazul în care intensitatea parfumului scade considerabil după jumătate de oră, înseamnă că produsul nu era original.

Ține cont de prețul parfumului

Întotdeauna vei găsi parfumuri de la diferite branduri cu prețuri diferite, în funcție de gramaj și de concentrație. Însă, este important de reținut faptul că un parfum fake va avea întotdeauna un preț mult mai mic față de media pieței. Tocmai de aceea este indicat să verifici în mai multe magazine care este prețul actual al acelui parfum, astfel încât să nu optezi pentru o variantă fake. Iar dacă este vorba de o reducere considerabilă, verifică acest lucru în magazinele oficiale.

Urmând sfaturile de mai sus îți va fi mult mai ușor să alegi un parfum original și să eviți astfel produsele contrafăcute. Încearcă întotdeauna să cumperi parfumuri din surse autorizate și să verifici ambalajul acestora, culoarea lichidelor, dar și mirosul și persistența parfumurilor.

Related posts

Economie de timp și spațiu cu stațiile de călcat compacte și ultra ușoare de la Tefal

Adina Meyers

BIFE-SIM 2016 promite o incursiune in lumea mobilierului lucrat cu rafinament si bun-gust!

Adina Meyers

Website-ul www.IKEA.ro

Adina Meyers