Nu subestima puterea unei vopsele aplicate exact acolo unde trebuie, atunci cand vine vorba de remedii pentru spatii mici! Iti propunem urmatorul truc: vopseste piesele de mobilier care stau in dreptul peretelui in aceeasi culoare ca acesta.

Contrastul este un artificiu minunat pentru o amenajare contemporana, cu personalitate, insa acesta „mananca spatiu”. Nu spunem sa renunti de tot la contrast, asa cum nu-ti propunem nici sa vopsesti tot mobilierul din dotare in culoarea peretilor, insa un dozaj bun intre cele doua s-ar putea sa-ti schimbe perspectiva asupra spatiului in care locuiesti.

Poti folosi acest truc inclusiv pentru corpuri de mobilier voluminoase: dulapuri, comode sau biblioteci. Totusi, daca nu esti convins in totalitate si n-ai vrea sa dai gres iremediabil, incepe cu o serie de rafturi amplasate pe un perete unde simti ca este nevoie de putina ordine si o mana de vopsea.

Daca iti faci curaj sa vopsesti o biblioteca intreaga, s-ar putea sa ai surpriza sa obtii efectul unui dulap incastrat in perete. E doar un efect vizual, insa este exact ce-i lipseste unui spatiu minuscul!

Poti extinde utilizarea acestui mic truc si in dormitor. Noptierele, de exemplu, sunt niste obiecte de mobilier deosebit de utile si e greu sa te descurci fara ele, insa amplasate pe fiecare parte a unui pat, si asa mare, iti pot supraincarca dormitorul apartamentului la bloc. Noroc ca le poti vopsi in culoarea peretelui din spatele lor. Ba chiar ai putea sa renunti la culoarea alba a peretelui si sa optezi pentru o culoare accent – de exemplu un gri deschis, o nuanta care poate reflecta lumina, pastrandu-ti  dormitorul un loc luminos.

Efectul nu e doar elegant, insa iti poate oferi un raspuns facil pentru o alta problema des intalnita: cum gestionezi situatia in care unele piese de mobilier, desi fermecatoare luate separat, nu se potrivesc unele cu celelalte?

Ceea ce ne duce cu gandul la faptul ca vopsirea mobilierului si peretilor in aceeasi culoare mai are o serie de avantaje greu de contestat. Poti da unitate unei camere daca, de exemplu, pe o anumita portiune atat peretii, cat si mobilierul sau usile sunt de aceeasi culoare. Un astfel de scenariu reprezinta locul ideal pentru a pune in valoare un tablou scump sau o alta piesa valoroasa de arta.

De asemenea, daca problema ta o reprezinta piesele de mobilier cu finisajul uzat, poti incerca acest truc si pentru reconditionarea mobilierului. Ai grija, insa, la tipul de finisaj pe care aplici vopseaua. Trebuie sa iei in considerare ca nu poti vopsi oricum, ci sunt necesari o serie de pasi premergatori, inclusiv curatarea si indepartarea lacului, pentru ca vopseaua sa aiba aderenta.

Sursa foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Cum poti sa ai un cinematograf chiar la tine acasa

Adina Meyers

Intr-un cadru natural desavarsit

Adina Meyers

Piesa centrală de decor în living – tabloul canvas

Adina Meyers