Amenajari Exterioare Balcon si terasa

Culoarea rosie – o alegere potrivita pentru orice baie

Daca esti pasionata de rosu, atunci ai toate motivele sa alegi finisaje, mobilier si decoratiuni in aceasta culoare atunci cand amenajezi sala de baie. In randurile urmatoare iti oferim cateva sugestii utile.

Chiar daca ti-ar placea sa iti transformi baia intr-un adevarat SPA, te lovesti, inevitabil, de lipsa spatiului. In aceasta situatie sunt recomandate obiectele sanitare mici, suspendate, care sa creeze senzatia de plutire si, prin urmare, de spatiu. Daca te pasioneaza rosul, este bine sa il utilizezi ca accent cromatic (un perete, un brau decorativ, mici accesorii etc.).

Produsele de ingrijire pot juca un puternic rol decorativ, mai ales daca sunt pastrate in recipiente atragatoare, colorate. Un spumant sau un ulei de corp, cateva sapunuri, alaturi de doua-trei lumanari asortate, vor completa perfect decorul, fara investitii suplimentare in obiecte decorative.

Desi tindem sa neglijam acest aspect, textilele in culori asortate contribuie semnificativ la imaginea finala a baii. Daca te-ai oprit la combinatia alb-rosu, atunci nu uita nici de prosoape, care trebuie sa aiba, evident, aceeasi cromatica si care, impaturite unele peste altele, vor capta imediat atentia.

In baile din apartamentele de bloc, lipsa spatiului constituie o problema serioasa. Pentru a salva spatiu, monteaza caloriferul pe verticala. Nu este un lucru nou, insa, daca optezi pentru un model decorativ sau pe care sa il decorezi ulterior, vei sesiza aportul estetic.

Sursa foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Decoratiunile de gradina si rolul lor creativ in gradinile noastre

Adina Meyers

Drujba se poate dovedi extrem de utila daca ai casa la tara – noi iti spunem pe care sa o alegi!

Adina Meyers

O grădină „la scară mare”

Adina Meyers