Practic

Cu ce ne incalzim? Radiatoare, convectoare, aeroterme

Din nefericire, confortul termic oferit de sistemul centralizat de incalzire este adesea 
la cote nesatisfacatoare.

Cauzele sunt multiple: parametrii scazuti la care functioneaza acesta, proasta dimensionare a corpurilor de incalzire, existenta unor mari suprafete vitrate, subsoluri neincalzite etc. Ca urmare, nu de putine ori suntem nevoiti sa apelam si la alte surse de incalzire.

Pe piata exista in prezent o serie de aparate mobile de incalzire menite sa aduca un plus de caldura acolo unde este necesar. De mentionat ca ele au ca principal scop suplimentarea confortului termic oferit de o sursa fixa de caldura, si nu incalzirea propriu-zisa a interioarelor.

Convectoare mobile

Functioneaza pe baza unui sistem relativ simplu: aerul este aspirat prin partea de la baza aparatului, este incalzit in contact cu o rezistenta electrica interna, dupa care este evacuat la exterior prin partea superioara.

Puterea electrica poate fi modulata in functie de numarul de rezistente: spre exemplu intre 750 W, 1250 W, pana la 2000 W.

Compacte ca forma, principalele componente ale unui convector sunt: un intrerupator, un termostat (mecanic sau electronic) si un dispozitiv de protectie la supraincalzire.

Aparatele sunt prevazute cu picioare, putand fi mutate usor dintr-un loc in altul, dar pot fi, de asemenea, fixate de un perete. Exista si ventiloconvectoare cu functionare pe GPL.

Aeroterme

Spre deosebire de convectoare, aerotermele asigura un flux de aer orizontal (din spate in fata).

Aerul este, de asemenea, incalzit de una sau mai multe rezistente.

Pentru a imbunatati repartitia acestuia in incapere si pentru a evita disconfortul provocat de un flux de aer prea directionat, unele aparate pot pivota sub un unghi de 120 grade. Altele pot fi inclinate spre exterior, pentru a transmite caldura si la un nivel superior al camerei (nu numai la baza incaperii).

Aerotermele pot fi utilizate si pentru incalzirea bailor. Cea mai mare parte a modelelor pot fi folosite pe timp de vara ca ventilatoare. Numai cele mai performante aparate sunt prevazute cu un termostat electronic si cu filtru de praf.

In schimb, cele mai multe modele sunt dotate cu un sistem de intrerupere a curentului electric in cazul rasturnarii aparatului.

Aparate de incalzit radiante


Acestea nu vehiculeaza un flux de aer, ci emana caldura in mod direct, perceptibil prin intermediul unor rezistente speciale, tuburi cu halogen, tuburi cu cuart.

Ele functioneaza in mod asemanator cu aerotermele si ofera mai multe trepte de putere (400 W, 800 W si 1.200 W, spre exemplu).

Caldura degajata de aceste aparate este mai putin uscata si mai agreabila. Produsa mult mai rapid – in special in cazul radiatoarelor cu halogen – caldura este dirijata direct catre utilizator, senzatia de confort fiind mai accentuata in cazul in care beneficiarul se gaseste in fata aparatului.

Pentru un confort egal, puterea necesara (deci si consumul) este mai mica decat a unui convector.

Radiatoare electrice cu baie de ulei

Acestea sunt foarte asemanatoare radiatoarelor de incalzire centrala, nu numai prin aspectul lor, dar si prin faptul ca au un agent de incalzire (in acest caz, un ulei special) care distribuie caldura uniform in interiorul corpului de incalzit si care apoi se difuzeaza in camera.

In ciuda puterii constante (in jur de 3 kW), aceste radiatoare ofera avantajul de a nu prezenta un pericol direct de ardere.

In plus, faptul ca sunt prevazute cu rotile le face usor manevrabile chiar si in timpul functionarii.

Radiatoarele electrice cu baie de ulei pot functiona in continuu, putand fi utilizate si ca surse principale de incalzire.

 

 

Articol preluat din Revista Casa Mea

Text: Dan Mazilu

 

 

 

 

 

Related posts

Cum să faci reparaţii în casă repede şi uşor

Adina Meyers

Cum să curățați o toaletă în mod corect 

Adina Meyers

Jaluzele integrate în sticlă, soluție de umbrire fiabilă

Adina Meyers