Image default
LifeStyle

Copii şi părinţi Campioni ai sănătăţii şi ai generozităţii

A XI- a ediţie a celor mai iubite Crosuri pentru copii – Campionii sănătăţii aşteaptă şi anul acesta sute de copii şi părinţi, care vor să alerge împreună legaţi de mână, învăţând să colaboreze, să fie atenţi la ritmul partenerului de echipă. Deşi sportul în general stimulează concurenţa, conceptul deosebit al acestui eveniment promovează încă din anul 2010 relaţia apropiată copil – părinte, alături de tot ce înseamnă o viaţă sănătoasă pentru un copil: timp de calitate în familie, sport în aer liber şi alimentaţie sănătoasă, cu legume şi fructe.

Copiii şi părinţii sunt aşteptaţi la alergat, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 10:00, în Parcul Al. Ioan Cuza. Cuplurile de părinţi şi copii legaţi de mână vor alerga pentru a promova o viaţă sănătoasă pentru cei mici, dar şi generozitatea. Fondurile adunate din înscrieri şi donaţii vor susţine proiectele MagiCAMP, în beneficiul copiilor. Înscrierile se pot face pe: campioniisanatatii.eliterunning.ro.

Asociaţiile organizatoare, Elite Running, EMOVERE şi Ro Club Maraton invită an de an copiii şi părinţii la crosuri cu trasee diferite, în funcţie de vârsta copilului. Cei mici sunt legaţi cu o panglică de 1 metru de mâna unui părinte şi aleargă încurajaţi de fetiţele Irinuca, care la final îi premiază cu mere gustoase şi medalii de campioni ai sănătăţii.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 4 luni şi 2 ani sunt aşteptaţi la sport cu părinţii în zona Baby Loves Gym, unde kinetoterapeuţii Asociaţiei KinetoBebe fac demonstraţii de exerciţii potrivite diverselor stadii de dezvoltare a bebeluşilor.

Cursele pentru copii mai mari sunt organizate pe categorii de vârstă astfel:

  • 2 – 3 ani (fete, băieţi)
  • 4 – 5 ani (fete, băieţi)
  • 6 – 8 ani (fete, băieţi)
  • 9 – 11 ani (fete, băieţi)

Copiii care termină cursele sunt invitaţi şi la jocuri distractive pe iarbă, organizate de echipa Asociaţiei Cursuri Pentru Viață alături de mama blogger Oana Văideanu. Jocurile părinte – copil vor da oportunitatea colaborării în familie, întărind relația și punând bazele unei stime de sine crescute a copilului.

Înscrierile la crosuri se pot face pe campioniisanatatii.eliterunning.ro sau la faţa locului, prin plata a 20 de lei, care reprezintă taxă de participare. Fiecare cuplu de alergători părinte – copil va primi un kit – Campionii sănătăţii cu tricou, număr de concurs şi mere sănătoase de la Irinuca. Pentru bucuria copiilor, la finalul curselor copiii vor fi invitaţi la teatru de păpuşi. Păpuşa Irinuca şi Doamna Măr (actriţa Violeta Mitescu) vor afla împreună cu cei mici, cum este sănătos să trăieşti, dacă eşti un Campion al sănătăţii.

Dăm start si faptelor bune

Anul acesta Campionii sănătăţii aleargă pentru copiii aflați în suferință şi familiile acestora, beneficiari ai proiectelor MagiCAMP. Primele tabere MagiCAMP pentru copii cu afecțiuni medicale grave au adus cu ele, dincolo de emoțiile copleșitoare,  descoperirea nevoilor uriașe pe care ei și familiile lor le au. Fiecare dintre aceste nevoi și probleme a devenit proiect, în două mari direcții: proiecte de divertisment și proiecte sociale. Anul trecut, peste 300 de copii cu afecțiuni oncologice, cu arsuri sau care au pierdut pe cineva drag au venit în taberele MagiCAMP. În completarea taberelor MagiCAMP, unde copiii vin fără părinți, Asociatia MagiCAMP a  creat MagicTICKET. O vacanță pentru copii și părinți în care să redescopere bucuria de a fi familie.

MagicBOX este un ajutor lunar care pleacă spre familiile extrem de greu încercate. Petrecând mult timp în spital cu copiii, echipa MagiCAMP si-a dat seama cât de debusolate sunt aceste familii și câtă nevoie au de îndrumarea unui terapeut. Așa a apărut Centrul de consiliere psihologică, pentru părinți și copii.

Fondurile adunate la Campionii sanatatii 2019 vor sustine aceste proiecte MagiCAMP detaliate si pe magicamp.ro. Donatii se pot face si aici:
https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Da-START–faptelor-bune-pentru-proiectele-MagiCAMP-la-Crosul-Campionii-Sanatatii

 

Campionii sănătăţii este un eveniment realizat cu sprijinul: Asociaţiei MagiCAMP, Asociaţiei Kineto Bebe, Primăriei Sectorului 3 Bucureşti.

Partener principal: Decathlon România

Sponsori: Bonduelle, Aqua Carpatica

Partener media principal: Itsy Bitsy FM

*******

Elite Running este o asociație a iubitorilor de sport care împărtăşesc bucuria de a petrece timpul liber alergând în natură. Antrenamentele noastre sunt vesele, iar atmosfera e prietenoasă. Mulţi dintre cei care ni s-au alăturat, au răspuns la început provocării de a-şi schimba stilul de viaţă şi de a da mai multă atenţie sănătăţii lor. Însă după multe antrenamente, îşi descoperă noi resurse şi doresc să se autodepăşească la fiecare competiţie, devenind “alergători de elită”.

EMOVERE este o asociaţie de consiliere, educaţie şi suport emoţional înfiinţată în anul 2007 de un grup de specialişti psihologi, medici, profesori, jurnalişti interesaţi de dezvoltarea sănătoasă a copilului şi a familiei, de integrarea armonioasă a fiecărui individ în lumea înconjurătoare. Membrii EMOVERE se implică activ în definirea şi implementarea în viaţa de zi cu zi a unor principii sănătoase de dezvoltare.

Ro Club Maraton este primul club al maratoniştilor amatori din România, care reuneşte numeroşi membri din mari oraşe ale României şi reprezintă cu succes România la maratoane din toată lumea. Activitatea clubului include şi antrenamente săptămânale în parcurile din Bucureşti: Al. Ioan Cuza, Herăstrău şi Tineretului. La aceste întâlniri sunt împărtăşite informaţii despre viaţa sănătoasă la orice vârstă, despre ştiinţa practică a alergării, despre respectul pentru corp şi natură.

 

Articole similare

Esti insarcinata? Nicio zi fara legume

Mihaela Calin

Tratamente faciale de ultima generatie

Madalina Craciun

Sushilize (v) = to socialize over sushi @ Chefs

casamea.ro

Lasă un comentariu